Orice popor, în special unul cu statut de naţiune, adică unul care dispune de un propriu stat, care dispune de suveranitate şi independenţă în relaţiile cu oricare alte popoare cu aceleaşi privilegii politice, are, pe lîngă însemnele de stat – stemă, imn, drapel – şi o listă de sărbători naţionale – sărbători ale întregii naţiuni.

Cred că este tocmai cazul să amintim aici sensul cuvîntului „sărbătoare”. Potrivit DEX-ului, sărbătoarea este „zi în care se comemorează sau se sărbătoreşte un eveniment important, organizîndu-se adesea diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii etc.” Iar „a sărbători” înseamnă „a-şi manifesta sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de o persoană, faţă de un eveniment printr-o festivitate sau petrecere.”

Astfel, sărbătorile naţionale sînt zile în care se comemorează sau se sărbătoresc evenimente importante pentru destinele poporului dat, evenimente care au marcat devenirea acestui popor ca popor, ca naţiune, ca entitate spirituală, culturală, politică.

Noi, moldovenii (ştiinţific vorbind, „românii Republicii Moldova”), adică cei care am păstrat cît s-a putut din moştenirea înaintaşilor noştri adunată de ei cu atîta jertfă, sînge şi răbdare, inclusiv pămîntul (ştiinţific numit „teritoriu naţional”) şi fiinţa naţională în felurite forme de organizare administrativ-statală a populaţiei pe teritoriul nostru naţional, avem cîteva sărbători naţionale.

Ele pot fi lesne împărţite în 4 categorii, întreaga lor lista reprezintînd un amalgam, din punct de vedere logic şi moral cu totul imposibil, de evenimente cu semnificaţii reciproc incompatibile.

Să o luăm în ordine calendaristică. Categoria I este formată dintr-o singură sărbătoare – 1 ianuarie – Anul Nou. E o sărbătoare ateistă, seculară, într-un sens păgînească (potrivit originii ei).

Categoria II cuprinde 4 sărbători:

7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul)

prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc;

ziua de luni la o săptămînă după Paşte (Paştele Blajinilor);

ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, oraşului, comunei, satului.

Această categorie reprezintă originea şi tradiţia creştină ortodoxă a poporului băştinaş, precum şi tradiţia religioasă şi culturală a popoarelor din care s-au desprins prin diferite forme de colonizare actualele grupuri etno-culturale semnificative – ucrainenii, ruşii, găgăuzii şi bulgarii, toţi veniţi de curînd – unii de mai puţin de două secole, iar marea lor majoritate – doar după 1944 – în condiţii economice, sociale şi politice privilegiate faţă de băştinaşi.

Categoria III este formată din antipodul absolut al sărbătorilor din categoria creştinească:

8 martie – Ziua internaţională a femeii;

1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;

9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei;

Primele două sărbători din acestea au o semnificaţie strict anticreştină, nu pur şi simplu necreştină, ci anume anticreştină şi se află în opoziţie spirituală, culturală, morală şi istorică absolută cu oricare din sărbătorile naţionale creştine. Cît priveşte cea de a treia sărbătoare – 9 mai – aici situaţia este mai complexă şi nu atît de univocă. Prezentarea semnificaţiei acestei sărbători ar necesita un întreg articol sau chiar studiu.

Cea de a patra categorie cuprinde două sărbători laice, cu semnificaţie identitară absolută, ale băştinaşilor acestei ţări:

27 august – Ziua Republicii;

31 august – sărbătoarea “Limba noastră”.

Pe de altă parte, sărbătorile naţionale sînt tocmai de nivel naţional, deoarece ele reprezintă, simbolizează unitatea naţională a cetăţenilor ţării respective. O privire dezinteresată aruncată asupra acestei liste vede o contradicţie izbitoare între cel puţin trei dintre cele 4 categorii de sărbători: între sărbătorile creştine, cele comuniste-socialiste şi cele etno-politice.

Altfel zis, cei care sărbătoresc („îşi manifestă sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de un eveniment”) oricare dintre aceste trei categorii de sărbători, batjocoresc valorile identitare esenţiale ale concetăţenilor care sărbătoresc oricare dintre celelalte două categorii de sărbători. Altfel zis, nici vorbă de vreo minimă unitate naţională, ci de o dezolantă dezbinare naţională, de o prăpastie ontologică între cel puţin trei categorii de cetăţeni – creştinii, băştinaşii secularizaţi (adică descreştinaţi) şi străinii colonizaţi împotriva voii băştinaşilor pe pămînturile acestora.

Astfel stînd lucrurile, să încercăm acum a pătrunde sensul unei anumite mutaţii intervenite în modul de celebrare a acestor sărbători naţionale în ultimul timp.
De obicei, dregătorii supremi ai statului – Preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului şi primul-ministru consemnează prin prezenţa lor la manifestaţiile oficiale corespunzătoare statutul de sărbătoare naţională şi, totodată, împărtăşirea de către ei ca persoane, nu numai ca dregători, a valorilor pe care le semnifică evenimentele respective sărbătorite.

Bineînţeles, dregătorii participă şi la alte acţiuni care pot fi calificate ca sărbători – ziua vinului, ziua cunoştinţelor etc.

Începînd cu anul electoral 2001, s-a produs o mutaţie semnificativă în practica participării reprezentanţilor supremi ai Statului Moldovenesc atît la sărbătorile de rang naţional, cît şi la alte manifestaţii cu caracter sărbătoresc-comemorativ. Astfel, sărbătoarea naţională Ziua Limbii – a limbii băştinaşilor – „cea română”, ştiinţific vorbind, – este în fiecare an de după 2001 văduvită de prezenţa dregătorilor de orice rang naţional. Mai mult decît atît, în această zi nu se mai organizează nici un fel de manifestaţii, acţiuni comemorative sau vreo petrecere.

Care o fi semnificaţia unei asemenea politici ? – Una singură: reprezentanţii grupărilor care au preluat controlul asupra Republicii Moldova împărtăşesc valori incompatibile cu cele ale băştinaşilor pe care îi conduc, cărora le impun legi, cărora le reclamă supunere, respect şi muncă în condiţiile impuse de guvernanţi.

Totodată, în aceeaşi perioadă a început să fie marcată cu un fast superior oricărei sărbători naţionale oficiale o zi din afara listei oficiale. Această zi, cu o semnificaţie foarte particulară şi chiar controversată, beneficiază din plin de participarea oficială, cu tot dichisul protocolar, a tuturor dregătorilor de nivel naţional. Este vorba de ziua de 24 august – data cînd în anul 1944 s-a încheiat operaţia militară de anvergură Iaşi-Chişinău din cadrul confruntării mondiale dintre coaliţia liberal-comunistă şi cea nazist-fascistă.

Această zi se numeşte în discursurile oficiale „Ziua eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă”. Ba mai mult: a fost chiar bătută o medalie comemorativă „60 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”. Deci, este vorba de o calificare oficială a acestui eveniment în conformitate cu valorile împărtăşite de acei care au stabilit semnificaţia zilei date pentru poporul Moldovei.

Totuşi, să precizăm anumite momente ale evenimentului. Este vorba de desfăşurarea cu succes a unei operaţii militare a Armatei Sovietice împotriva trupelor Germaniei naziste. Atît trupele nasziste, cît şi cele sovietice nu se aflau cu voia băştinaşilor pe teritoriul ţării noastre de atunci – România Mare. Cotropitorii Uniunii Sovietice – trupele naziste – au poposit pe pămînturile noastre în retragerea lor spre Germania, iar inamicii lor – sovieticii – au hotărît nu numai să elibereze teritoriul Uniunii Sovietice de sub ocupaţia nazistă, dar şi să elimine pe viitor pericolul unei noi confruntări militare cu aceştia, urmărindu-i pînă la nimicirea deplină.

Pînă aici totul este explicabil. Noi, atît cei dincoace de Prut, cît şi cei dincolo de Prut, nu puteam interveni în această confruntare, date fiind forţele destul de mici. Totuşi, trebuie să menţionăm că trupele române nu au sprijinit trupele naziste, ci, dimpotrivă, au contribuit la succesul trupelor sovietice în această operaţie – vezi sărbătoarea „23 August” ca sărbătoare naţională a României.

Moldovenii basarabeni nu se aflau la acea dată sub ocupaţie nazistă (de altfel, nici mldovenii transnistreni), ci făceau parte, ca cetăţeni egali în drepturi, din Regatul Român.

Ocupaţia a început chiar din momentul încheierii cu succes a operaţiei Iaşi-Chişinău. Regimul instaurat atunci şi evenimentele generate de acesta –

deportări în masă, foamete organizată, eliminarea limbii băştinaşilor din uzul public, marginalizarea politică, economică şi socială a băştinaşilor, instituirea unui control eliminatoriu asupra tuturor manifestărilor publice şi particulare culturale ale băştinaşilor, colonizarea masivă, fără voia băştinaşilor, a teritoriului naţional al băştinaşilor cu persoane străine de aiurea, hăcuirea sălbatică a acestui teritoriu naţional, o jumătate din care fiind dat în administrare ostilă unei alte entitaţi para-statale – „Republica Sovietică Socialistă Ucraineană” – toate acestea – sic! – fără vreun acord al băştinaşilor

– întrunesc deplin caracteristicile unei ocupaţii străine cu elemente puternice de genocid (crimă împotriva umanităţii) şi cu un caracter vădit de etnocid.
Eliberarea înseamnă, de altfel, punerea unui popor în condiţiile ca el singur, fără vreun amestec străin, să-şi hotărască destinul politic, iar, în baza aceasta – şi pe cel social, economic etc. Ceea ce a urmat după 1944 şi a continuat, în forme uşor modificate, şi după 1989-1991 nu aduce deloc a eliberare, ci numai a ocupaţie şi încă a una dintre cele mai dure.

Regimul instaurat în Germania în 1933 era unul de factură nazistă şi nicidecum fascistă. Regimul instaurat în Italia în 1922 era unul de tip fascist, ceea ce reprezintă o deosebire esenţială faţă de nazism – nu are lagăre de exterminare (ca naziştii şi comuniştii), nu promovează o politică antisemită (una din principalele căi de refugiere a evreilor din coşmarul nazist era tocmai prin Italia – Palermo, cu sprijinul neafişat al autorităţilor fasciste italiene) etc. Altfel zis, în 1944 Moldova sau România nu puteau fi eliberate de sub ocupaţia fascistă, ci de sub cea nazistă, dacă aceasta ar fi fost.

Dar nu a fost nici ocupaţie nazistă. Trupele germane se aflau pe teritoriul României în baza unor acorduri interstatale (fie şi impuse de necesităţile geopolitice), aveau un statut limitat de cadrul juridic corespunzător. Spre deosebire de trupele sovietice în anul 1940, 1944 şi după, inclusiv astăzi, trupele ruseşti în Transistria.
Prin urmare, în 1944 nu exista nici un fel de ocupaţie fascistă, nazistă, sau de orice alt fel de care să fim eliberaţi.

Bineînţeles, aceste considerente expuse nu au nicidecum scopul de a minimaliza grozăviile prin care au trecut popoarele est-slave ca urmare a ocupaţiei germano-naziste. Vrem doar să specificăm că aceste grozăvii ne-au ocolit pe noi – moldovenii. Grozăviile corespunzătoare noi le-am trăit din plin tocmai din partea regimului ai cărui militari au ieşit învingători în operaţia Iaşi-Chişinău.

Dacă operaţia Iaşi-Chişinău nu ne-a eliberat pe noi, băştinaşii, de „ocupaţia fascistă”, atunci pe cine o fi eliberat ? Pe nimeni ! Victoria din 24 august 1944 are o semnificaţie strict militară, tehnică, nefiind vorba de vreo eliberare, ci de zdrobirea inamicului pe cîmpul de luptă. Luptele dintre francezii lui Napoleon şi englezi în Orientul Apropiat la sfîrşitul secolului XVIII nu au constituit sub nici o formă vreo tentativă de eliberare a egiptenilor de sub ocupaţia osmană. Să fi cîştigat Napoleon acea campanie în Egipt, nici prin cap nu i-ar fi trecut să declare că a eliberat Egiptul, adică de a fi dat libertate egiptenilor să-şi hotărască destinul.

Cine şi ce, în acest caz, sărbătoreşte în această zi ? Nu avem temei să credem că prezenţa în plen a demnitarilor guvernării actuale la festivităţile din fiecare an din 24 august nu ar avea vreo legătură cu lipsa lor în plen la sărbătoarea naţională oficială „Limba noastră”.

Pentru noi, băştinaşii, autohtonii acestei ţări, fie şi hăcuite, ziua de 24 august 1944 are aceeaşi semnificaţie ca şi ziua de 28 iunie 1940 – zi care marchează începutul suferinţelor noastre ca neam, ca popor, ca băştinaşi, ca fii ai acestui pămînt, începutul umilinţei noastre, al discriminării noastre politice, sociale, culturale, economice, naţionale, lingivistice, etnice, într-un cuvînt, începutul înrobirii noastre ca popor.

Tocmai acest lucru îl sărbătoresc guvernanţii noştri în această zi: aniversarea înrobirii moldovenilor de către străini care şi astăzi, în persoană sau urmaşii lor de primă generaţie ne umilesc, ne elimină din aceată ţară prin politicile lor deliberate de împingere a noastră din casă pe drumul pribegiei, prin străini. Ei ne elimină memoria istorică, ne spurcă copiii prin experimentele lor cu tot soiul de „deprinderi de viaţă” ca să nu mai avem tineri capabili să întemeieze familii sănătoase, să nu mai poată naşte în general sau să nu mai nască feţi sănătoşi ca urmare a practicilor sexuale perverse şi nocive propagate de către Ministerul Educaţiei, de Ministerul Sănătăţii etc.

Regimul de ocupaţie din 1940/1941-1944/1991 este comemorat şi celebrat de actuala stăpînire, ceea ce ne face să o considerăm ca o guvernare de ocupaţie care a uzurpat suveranitatea poporului şi independenţa Statului Moldovenesc în favoarea beneficiarilor acestui regim – vedeţi în ce limbă se încheie contractele economice, se emit ordinele de angajare în sectorul privat, contractele de credit bancar, în ce limbă se desfăşoară întrunirile „investitorilor şi întreprinzătorilor”, şedinţele fracţiunii de guvernămînt, şedinţele Ministerului transporturilor, Ministerului Dezvoltării Informaţionale care dispune de o putere de control incomparabil mai mare decît Serviciile de securitate, Ministerul de Interne şi cel al Apărării laolaltă etc.

Acest articol nu epuizează nici pe departe tema semnificaţiei complexului de sărbători naţionale ale Republicii Moldova, nici formele de manifestare a caracterului de ocupaţie străină şi de uzurpare a suveranităţii naţionale a băştinaşilor de către gruparea străinilor şi trădătorilor de neam şi ţară înghesuiţi astăzi la cîrma Ţării. Acest articol este o invitaţie la o dezbatere pertinentă pe tema emancipării autohtonilor şi a eliberării lor de asuprirea antihtonilor.

Sebastian Durere