Amploarea satanică a crimelor lui Lenin faţă de poporul rus nu poate fi realizată cu mintea şi nu poate fi descrisă cu grai omenesc.

(vezi partea III)

Ateismul lui Lenin

Volodea Ulianov a fost botezat pe data de 16 (29) aprilie 1870. Tatăl lui, Ilia Nikolaevici, a fost un om credincios. Cum s-a întîmplat că feciorul unui om credincios a ales la un moment dat calea antireligioasă? Lenin i-a povestit lui G. M. Krjijanovski următoarele: „În clasa a cincia am terminat-o cu orice problemă religioasă, am scos crucea şi am aruncat-o la gunoi…”. Nu s-au trezit oare în el genele străbunicului? Oricum, V. Ulianov s-a transformat într-un renegat şi a devenit un inamic înverşunat al Bisericii Ortodoxe. În articolul „Socialismul şi religia” din 1905 Lenin cerea „să luptăm cu negura religioasă”. Cu fanatismul care-l caracteriza Lenin educa la bolşevici ura faţă de religie, mai ales faţă de creştinism, înaintînd lozinca „Religia este opiu pentru popor”. Activitatea lui era îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse şi împotriva milioanelor de credincioşi. Această poziţie este exprimată deschis în următoarea afirmaţie: „Orice idee religioasă despre orice divinitate, orice cochetărie cu divinitatea este o mîrşăvie de nedescris, … cea mai periculoasă ticăloşenie, cea mai odioasă molimă”.

Într-o discuţie privind electrificarea, Lenin a spus: „Electricitatea ÎL va înlocui pe Dumnezeu. Lasă ţăranul să se roage electricităţii şi va simţi mult mai acut puterea conducerii centrale decît pe cea celestă”.

Bolşevicii au pierdut noţiunea binelui şi a răului şi au răspîndit haosul şi fărădelegea la nivelul statului. Ateismul a fost ridicat la rangul politicii de stat. Lenin a arborat lozinca „Bisericile şi închisorile le vom rade de pe faţa pămîntului”. Aşa a început teroarea împotriva Bisericii.

Primele hotărîri ale lui Lenin de după răscoala din octombrie se refereau la Biserică. Astfel, el a subliniat că Biserica Ortodoxă Rusă este cel mai mare duşman al bolşevismului. La 26 octombrie 1917 pămînturile mănăstirilor şi ale bisericilor erau deja naţionalizate. Lenin a poruncit să fie „organizată o teroare nemiloasă împotriva… popilor”. Din iniţiativa lui a fost interzisă activitatea Sinodului Local.

Un act nemilos de vandalism antireligios a devenit bombardamentul din noiembrie 1917 al Kremlinului care este un loc sfînt pentru poporul rus ortodox. Din punct de vedere militar acest bombardament a fost inutil, deoarece iunkerii părăsiseră Kremlinul noaptea.

În ţară au început procese asupra preoţilor care erau persecutaţi şi terorizaţi încontinuu. Lenin nu era singur în lupta sa cu religia. În această acţiune mîrşavă au participat activ adepţii lui: Sverdlov (Rozenfeld), Stalin (Djugaşvili), Troţki (Bronştein), Zinoviev (Apfelbaum), Kamenev (Rozenfeld), Dzerjinski (Rufinov), Volodarski (Kogen), Iaroslavski (Gubelman) şi mulţi alţii.

Pe data de 13 (26) octombrie 1918 Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a trimis la adresa SNK o scrisoare în care era explicată poziţia Bisericii Ortodoxe. În scrisoare se menţiona: „Timp de un an menţineţi puterea statului în mîinile voastre. Este strigător la ceruri că se varsă sîngele fraţilor noştri. Acest fapt ne impune să vă spunem adevărul amar: Patria noastră este acaparată, înjosită şi dezmembrată. Trimiteţi în Germania în mare taină aurul ţării ca plată pentru tribut. Refuzaţi să apăraţi Patria de duşmanii săi externi şi în acelaşi timp adunaţi armate. Împotriva cui o să le îndreptaţi? Aţi împărţit poporul în două tabere adverse care luptă între ele şi le-aţi implicat într-un război fratricid nemaipomenit. Dragostea lui Hristos aţi înlocuit-o cu ură, iar pacea aţi înlocuit-o în mod artificial cu duşmănia de clasă. Rusia nu a avut nevoie de o pace ruşinoasă pe care aţi încheiat-o cu duşmanii externi. V-aţi gîndit să distrugeţi definitiv pacea internă. Sînt executaţi episcopii nevinovaţi, preoţii, călugării şi călugăriţele. Vă este puţin că aţi înroşit mîinile poporului rus cu sînge frăţesc. Din instigările voastre au fost jefuite şi acaparate pămînturi, moşii, uzine, fabrici, case, vite, bani, obiecte, mobilă, haine. Aţi împins poporul întunecat şi mărginit la fărădelegi, ademenindu-l cu cîştig uşor, i-aţi întunecat conştiinţa, i-aţi înăbuşit teama de păcat. Unde este libertatea cuvîntului şi a presei, unde este libertatea predicii bisericeşti?

… Deosebit de dureroasă este încălcarea libertăţii conştiinţei. Aţi pus mîna pe bunurile bisericeşti, adunate de generaţii întregi de credincioşi şi nu v-aţi temut să încălcaţi dorinţa lor postumă. Aţi închis fără nici un motiv un şir de mănăstiri şi biserici. Aţi îngrădit accesul în Kremlin, acest patrimoniu sfînt al poporului credincios.

Trăim vremuri teribile ale dominaţiei voastre care nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, eliminînd din el chipul lui Hristos şi imprimînd în el chipul fiarei…
Ne adresăm vouă, celor care folosiţi puterea pentru persecutarea aproapelui şi nimicirea nevinovaţilor. Vă adresăm cuvîntul Nostru de înduplecare… lepădaţi distrugerea şi instalaţi ordinea şi legea. Lăsaţi poporul să se odihnească de acest război civil. Poporul rîvneşte şi merită această odihnă. În caz contrar vi se va cere sîngele prorocilor (Luca, XI, 50) şi toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, XXVI, 52)”.

Bolşevicii au ales calea de decapitare a Bisеricii Ortodoxe. Patriarhul Tihon a fost declarat duşmanul poporului. Din ordinul personal al lui Lenin au fost demolate sute şi mii de bisericii şi monumente, ridicate pînă în anul 1917. În fosta arhivă de partid a CC al PCUS se află o hotărîre specială a SNK, adoptată pe data de 4 (17) ianuarie. Este vorba despre rechiziţionarea încăperilor de la Lavra Alexandru Nevski. Tot la această şedinţă a fost primită o hotărîre de rechiziţionare a bunurilor care aparţineau bisericilor din Kremlin. Lenin începe „ofensiva fără compromisuri împotriva preoţimii reacţionare”. Pe data de 20 ianuarie (2 februarie) 1918 el a semnat „Decretul SNK despre separarea bisericii de stat şi a şcolii de biserică”. În acest decret se menţiona: „Nici o societate bisericească şi religioasă nu are dreptul să posede proprietate. Ele nu au drepturi de persoană juridică”. În afară de aceasta, în decret se spunea: „Toată proprietatea bisericilor şi a organizaţiilor religioase din Rusia se declară avutul întregului popor”. Cu alte cuvinte se confiscă. Această hotărîre a constituit o directivă care le-a dezlegat organelor locale mîinile ca să înceapă imediat jafurile în masă. Fanaticii revoluţionari distrugeau bisericile şi catedralele, persecutau clerul. Jafurile bolşevicilor au atins o amploare nemaipomenită. Concomitent avea loc procesul de distrugere barbară a bisericilor şi lăcaşurilor sfinte. Erau arse icoanele şi obiectele de cult.

În anul 1917 în Rusia existau aproape 78 de mii de catedrale şi biserici. La Moscova se numărau 568 de lăcaşuri de cult şi 42 de clopotniţe. În anii puterii sovietice majoritatea acestor catedrale, biserici şi mănăstiri au fost distruse, închise şi distruse.

Bolşevicii au aruncat în aer şi au făcut una cu pămîntul măreţul şi unicul monument al culturii şi arhitecturii ruse, Catedrala Mîntuitorului care a fost construită pe banii poporului în cinstea biruinţei Rusiei asupra armatei lui Napoleon. Mai tîrziu a fost distrusă Catedrala Maicii Domnului de Kazan, situată pe Piaţa Roşie şi construită în anul 1636 în cinstea biruinţei gărzii populare a lui Minin şi Pojarski asupra năvălitorilor. Aceiaşi soartă a avut-o şi clopotniţa Maicii Domnului de Iveri din pasajul istoric.

Bolşevicii au transformat multe biserici în cluburi, ateliere, depozite şi chiar în grajduri, coteţe şi garaje. Ulterior, „opera lui Lenin” a fost continuată de Hruşciov. Cu participarea activă a lui Hruşciov în ţară au fost închise în anii 1960-1964 20 de mii de lăcaşuri de cult, 69 de mănăstiri în care se aflau 30 000 de slujitori ai cultelor. În anii de conducere a lui Brejnev au fost închise alte 8 000 de lăcaşuri de cult şi 18 mănăstiri în care trăiau 10 000 de clerici.

Bolşevicii au comis un sacrilegiu de neiertat, instalînd staţia de compresiune a uzinei „Dinamo” în Biserica Naşterii Maicii Domnului din Moscova în care au fost înmormîntaţi eroii luptei de la Kulikovo, călugării Peresvet şi Osleaba.

Pe data de 30 mai 1919 Lenin a trimis o scrisoare adresată biroului organizatoric al CC despre necesitatea de a fi excluşi din partid comuniştii credincioşi. El cere să fie sustrase din comerţ „cărţile cu conţinut spiritual, pentru a fi trimise la Glavbum pentru hîrtie). Guvernul bolşevic a interzis dangătele de clopote.

La începutul anilor ’20 în documentele de partid au apărut lozinci antireligioase odioase: „Capul popii reprezintă pentru noi o buturugă pe care partidul îşi ascute ţepele comuniste”. Începutul anului 1922 a însemnat o etapă nouă în devastarea lăcaşurilor sfinte. În această acţiune mîrşavă şi imorală a participat foarte activ adeptul apropiat al lui Lenin, L. Troţki. Invocînd falsul pretext de ajutorare a înfometaţilor, el a fost iniţiatorul hotărîrii despre confiscarea bunurilor bisericeşti. „Instrucţiunea de lichidare a patrimoniului bisericesc” a fost ticluită de soţia lui Troţki, N. Sedova care era şefa Direcţiei pentru muzee, ocrotirea monumentelor şi a ştiinţei pe lîngă Narkom-ul învăţămîntului.

„În fondul secret” al lui Lenin de la arhiva institutului marxism-leninismului se conţin 3 724 de materiale documentare nepublicate. Printre aceasta se află cîteva documente care stîrnesc groaza. Iată un memoriu al comisarului comerţului exterior, L. B. Krasin, de la 10 martie 1922 adresată lui Lenin. În acest memoriu comisarul bolşevic argumentează necesitatea creării după hotare a unui sindicat de vînzare a bunurilor confiscate din biserici şi lăcaşuri de cult. Făcînd cunoştinţă cu memoriul, Lenin scrie o rezoluţie: „…t. Troţki! Citiţi şi întoarceţi-mi acest memoriu. Oare să înaintăm aceste directive în biroul politic? (datele despre numărul bisericilor „curăţate” sper că le-aţi comandat). Salut! Lenin”. Din răspunsul lui Troţki: „…Rechiziţionarea bunurilor va fi efectuată aproximativ la momentul congresului partidului. Dacă la Moscova acest proces va decurge bine, în provincie se va rezolva de la sine. Paralel se fac pregătiri şi la Petrograd. … Pînă în prezent lucrul principal era confiscarea averii din mănăstiri, muzee, depozite etc. Agoniseala este enormă, iar lucrul nu este terminat. 12.03.1922. Al dvs. Troţki”.

Despre teroarea sălbatică şi dezgustătoare organizată de către Lenin împotriva clerului şi Bisericii Ortodoxe Ruse ne vorbesc fragmentele de mai jos, extrase din documentul scris de către Lenin pe 19 martie 1922:

„Tovarăşului Molotov şi membrilor biroului politic. Strict secret, cu rugămintea să nu se facă în nici un caz copii… Lenin.

Acum, cînd sînt mîncaţi oamenii din cauza foametei şi pe drumuri sînt aruncate sute, dacă nu mii de cadavre, noi putem (şi din această cauză trebuie) să efectuăm confiscarea bunurilor bisericeşti cu cea mai turbată şi nemiloasă energie, oprimînd orice rezistenţă: Cu orice preţ trebuie să confiscăm bunurile bisericeşti cît mai hotărît şi mai repede, astfel încît să fim asiguraţi cu cîteva sute de milioane de ruble în aur… Putem reuşi acest lucru doar acum. Toate raţionamentele ne arată că mai tîrziu nu vom izbuti să îndeplinim această sarcină, deoarece doar foametea teribilă ne va asigura susţinerea din partea ţărănimii sau, cel puţin, ne va permite s-o neutralizăm …

Este cu atît mai bine dacă vom reuşi să împuşcăm cît mai mulţi burghezi şi clerici reacţionari. Anume acum trebuie să-l învăţăm minte pe acest public, astfel încît să nu îndrăznească să se gîndească la vreo rezistenţă cîteva decenii… Lenin”.

Astfel, bolşevicii au folosit foametea artificială ca un fundal potrivit pentru a jefui lăcaşurilor sfinte ale Bisericii Ortodoxe şi pentru a trimite bunurile furate peste hotare. Această scrisoare mîrşavă ne vorbeşte despre ura satanică a lui Lenin faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica Lui.

Pe baza indicaţiilor lui Lenin au fost confiscate bunurile bisericeşti de la Mănăstirea Patimilor şi din Catedrala Mîntuitorului din Moscova. În acelaşi mod a fost devastată Lavra Alexandru Nevski. Jefuitorii au pus mîna şi pe Mănăstirea Novodevicie. Iată o publicaţie cinică spicuită din ziarul Petrogradskaia pravda de la 5 mai 1922: „… în total sînt confiscate 30 de puduri. Cea mai mare valoare o reprezintă două veşminte împodobite cu diamante. Pe o singură icoană sînt 151 de diamante, 31 mari… În afară de aceasta pe veşmînt erau înşirate perle şi mici diamante. Pe altă icoană sînt 73 de diamante… 17 rubine, 28 de smaralde, 22 de perle. Cea mai mare valoare o au… cununiţele de icoane care sînt acoperite aproape în întregime cu pietre… Astfel, valoarea bunurilor confiscate la Mănăstirea Novodevicie constituie aproximativ o sută de miliarde”. A fost întreprins un marş şi la Catedrala Isakiev. Despre consecinţele acestui act mîrşav a scris acelaşi ziar pe data de 22 mai: „Pe data de 18 mai a avut loc confiscarea bunurilor din Catedrala Isakiev. Obiectele confiscate au fost transportate cu două camioane…”.

În arhiva de stat de documente foto şi video de la Krasnogorsk s-au păstrat pelicule în care au fost reproduse jafurile bolşevicilor. Toate catedralele, bisericile şi mănăstirile din Rusia au împărtăşit aceeaşi soartă.

În primele luni ale anului 1922 guvernul sovietic a obţinut o sumă astronomică în urma operaţiunilor de confiscare a bunurilor bisericeşti. Această sumă depăşea de o sută de ori mărimea bugetului anual al ţării. Cu toate aceasta, populaţia din regiunea secetoasă de pe Volga murea în suferinţe crunte. Din numărul de 32 de milioane de oameni mai mult de 20 de milioane suferea de foamete.

Bunurile jefuite de la biserici şi alte lăcaşuri sfinte erau trimese de către guvernul bolşevic după hotare pentru procurarea pîinii pentru înfometaţi. De facto în ţară pîine era, dar aceasta era trimisă peste hotare.

Pentru ateiştii sălbătăciţi era prea puţin să jefuiască bisericile şi alte lăcaşuri de cult.

În toiul războiului civil, la începutul lunii ianuarie 1919 Lenin dă indicaţii să se întreprindă o acţiune fără precedent. Pentru prima oară în istoria Bisericii Ortodoxe se înfăptuieşte o profanare bestială – în mănăstiri şi biserici sînt descoperite moaştele sfinţilor. Istoria nu a cunoscut o mai mare insultă adusă credincioşilor şi sentimentelor lor. Pe data de 28 ianuarie 1919 la ora 4 ziua a avut loc dezvelirea raclei cuviosului Tihon de la Mănăstirea Maicii Domnului din oraşul Zadonsk, gubernia Voronej. Pe data de 8 februarie la ora 4 şi 15 minute la Mănăstirea Mitrofanov de la Voronej a fost dezvelită racla sfîntului Mitrofanie.

Lenin a îndrăznit să dezvelească moaştele cuviosului Serghie de Radonej (1321-1391), ctitorul şi egumenul Lavrei Troiţa Serghiev care l-a blagoslovit pe Dmitri Donskoi înaintea luptei din anul 1380 de pe cîmpul Kulikovo.

Dezvelirea raclei cu moaştele sfîntului părinte Serghie a fost săvîrşită de către bolşevici pe data de 11 aprilie 1919. Lenin a cerut să i se dea fotografiile făcute în timpul dezvelirii. Bonci-Bruevici scria: „I-am arătat personal fotografiile…, şi a rămas destul de satisfăcut”.

În perioada 1 februarie 1919 – 28 septembrie 1920 au fost efectuate 63 de dezveliri. Activităţile de profanare ale bolşevicilor au continuat şi în anii următori.
Pe data de 12 mai 1922 în Catedrala Sfintei Troiţe de la Lavra lui Alexandru Nevski de la Petrograd a fost descoperită racla legendarului, sfîntului şi cinstitului cneaz Alexandru Nevski.

Lenin dorea procese grabnice asupra clerului de vîrf. Din iniţiativa lui în mai 1922 biroul politic primeşte o hotărîre:

„Să se dea o directivă Tribunalului moscovit:

Să fie judecat imediat Tihon.

Să fie executaţi popii”.

Justiţia a îndeplinit această hotărîre. Pe data de 8 mai la Moscova au fost executaţi 11 clerici şi mireni. Preoţii H. Nadejdin, V. Sokolov, Tihomirov, A. Zaozerski au completat lista miilor de oameni ucişi fără de vină. Conform indicaţiilor lui Lenin pe data de 4 mai 1922 Patriarhul Tihon a fost judecat. Cu el s-a „lucrat” la fel ca şi cu ceilalţi clerici. Era supus unor interogatorii interminabile, era ameninţat, presat, i se făceau promisiuni…Un martor a înregistrat ieşirea Patriarhului din închisoare: „Mii de oameni au invadat piaţa din faţa închisorii. Nu departe se afla o trăsură. Un detaşament mare de cekişti au format un coridor de la poarta închisorii pînă la trăsură, separînd mulţimea în două. După o aşteptare lungă poarta s-a deschis şi s-a arătat Patriarhul. Părul lung era zbîrlit, barba încîlcită, pe faţa suptă ochii erau adînciţi, iar pe corpul gol era îmbrăcată o mantie soldăţească veche. Patriarhul era desculţ. Oamenii uluiţi au căzut în genunchi şi şi-au aplecat capetele. Patriarhul mergea încet spre trăsură, binecuvîntînd cu ambele mîini mulţimea, iar pe faţa-i chinuită curgeau lacrimile. Într-atît de puternic era momentul, încît şi opricinicii şi-au aplecat pios capetele în faţa mucenicului”.

Frînt, Patriarhul Tihon s-a stins la 26 martie 1926 [5]. Din amintirile unui martor: „La înmormîntarea Sfîntului Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a venit mai multă lume decît la înmormîntarea conducătorului proletariatului mondial Lenin. Zi şi noapte poporul venea fără întrerupere să-şi ia rămas bun de la Patriarh. În prima zi, conform zvonurilor, au fost vîndute 60 000 de lumînări. Şirul oamenilor care veneau să-şi ia rămas bun se întindea pe o verstă întreagă…”.

În anii 1917-1922 jertfe ale teroarei bolşevice au devenit mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe.

Pe data de 15 iunie 1918 episcopul de Tobolsk şi Siberia, Ghermoghen, a primit unul din primii moarte de mucenic. Zbirii bolşevici l-au înecat, aruncîndu-l de pe vapor în apă.

În noaptea de pe 25 spre 26 noiembrie 1920 la Lavra de la Kiev bolşevicii l-au omorît bestial pe mitropolitul Kievului, Vladimir. Din mărturiile martorilor:

„Pe 13 ianuarie seara bolşevicii au ocupat Lavra: Asasinii l-au dus pe mitropolit în dormitorul său: Acolo Vlădica a fost schingiuit şi sufocat. La locul execuţiei vlădica a fost adus cu automobilul… Mitropolitul a întrebat: „Vreţi aici să mă împuşcaţi?” Unul din călăi i-a răspuns: „Da ce, să ne jenăm de tine?”. Atunci mitropolitul a rugat să fie lăsat să se roage lui Dumnezeu, la care aceştia i-au spus să se grăbească. Cu mîinile ridicate la ceruri vlădica a început să se roage în glas: „Domne, iartă-mi păcatele vrute şi nevrute şi primeşte-mi sufletul cu pace”. Apoi i-a blagoslovit pe asasinii săi, făcîndu-le cruce şi a spus: „Să vă ierte Dumnezeu”. În acest moment s-au auzit împuşcături şi preasfinţitul a căzut plin de sînge. Asasinii l-au împuns pe vlădica cu baionetele. Faţa lui era străpunsă de baionete şi se vedeau cîteva găuri de la împuşcături. Pieptul era sfîrtecat de un cartuş explozibil. Corpul tot era străpuns de baionete şi de ghiulele. Atunci cînd părintele Anfim a vrut să ridice corpul mitropolitului de el s-au apropiat vreo zece soldaţi şi muncitori şi au început să suduie şi să-şi bată joc de corpul vlădicii: „Aruncaţi-l în şanţ, nu-l înmormîntaţi”. Cînd au dus corpul, femeile cuvioase plîngeau şi se rugau: „Martirul, mucenicul, Dumnezeu să-l ierte!”.

După acest eveniment în ţară s-a rostogolit un val de ciocniri sîngeroase, de arestări şi asasinări. Spre mijlocul anului 1922 în ţară au avut loc 231 de procese judiciare legate de confiscarea bunurilor bisericeşti. Pe banca acuzaţilor s-au pomenit 732 de oameni, mulţi dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte.

Pe data de 12 august la Petrograd a fost împuşcat Mitropolitul Petrogradului Veniamin. La judecată în cuvîntul său de încheiere el a spus: „Despre mine? Ce aş putea spune despre mine? Doar un singur lucru… Nu ştiu ce sentinţă o să-mi daţi, viaţă sau moarte, orice o să-mi încriminaţi cu aceeaşi pioşenie voi îndrepta privirea şi mi-oi face cruce şi voi spune: slavă Ţie, Doamne, pentru tot…”. Procesul mitropolitului Veniamin a constituit o înfrîngere morală a bolşevicilor. Împreună cu mitropolitul Veniamin au fost „condamnaţi la moarte” şi arhimandritul Serghie (Şein), profesorul Noviţki, preşedintele consiliului Societăţii Parohiilor Unite din Petrograd şi avocatul Ioan Kovşarov.

Bătrînul arhiereu Serafim (Ciciagov), mitropolitul Sankt-Peterburgului, începînd cu 1921 permanent era supus arestărilor şi exilurilor. Pe data de 30 noiembrie 1937 acest bătrîn arhiereu a fost arestat. Din cauza bolii (hidropiziei) nu putea să meargă de sine stătător şi cekiştii au fost nevoiţi să cheme ambulanţa ca să-l poată duce pe targă la închisoarea Tagansk. În ciuda suferinţelor fizice vlădica chiar şi la închisoare şi-a păstrat moralul înalt şi bărbăţia: la interogatorii nu a numit nici un nume şi nu şi-a recunoscut vina. Pe data de 11 decembrie 1937 la vîrsta de optzeci de ani el s-a învrednicit de cununa de mucenic. Doar bunul Dumnezeu ştie cum stareţul a fost dus la Butovo şi cum a fost omorît. Pe data de 23 februarie 1997 la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse vlădica Serafim a fost canonizat. [6]

După lungi suferinţe şi batjocuri pe date de 31 decembrie 1937 sfîntul mucenic Fadei, arhiepiscopul de Tveri a fost înecat într-o groapă cu murdării.

Pe data de 10 decembrie 1937 a primit cununa de mucenic stareţul Sfintei Lavre Troiţe Serghiev, arhimandritul Kronid (Liubimov) de 79 de ani. La interogatorii arhimandritul Kronid, aproape orb, s-a purtat foarte curajos. La propunerea anchetatorului „de a da mărturii veridice despre activitatea sa contrarevoluţionară” arhimandritul Kronid a răspuns: „Pînă în prezent am fost monarhist după concepţiile mele şi în acelaşi spirit au fost educaţi călugării care trebuie să fie continuatorii Bisericii Ortodoxe Adevărate”. Stareţul a refuzat să răspundă cine sînt „adepţii” săi. Ultimul stareţ al Lavrei şi alţi zece oameni care treceau în acelaşi caz au primit sentinţa maximă şi au fost împuşcaţi la Butovo.

Mitropolitului Serafim (Ciciagov) a spus cu puţin timp de ultima sa arestare: „Biserica Ortodoxă trece printr-o perioadă de încercări… Mulţi suferă pentru credinţă, dar acest aur se va reînnoi în cumpăna spirituală. După aceasta vor fi atîţia mucenici care au suferit pentru credinţa lui Hristos, cîţi nu ţine minte toată istoria creştinătăţii”.

În sec. al XX-lea opoziţia dintre Bine şi Rău s-a manifestat în Rusia mai mult ca nicăieri altundeva. Şaptezeci de ani care au trecut după octombrie 1917 au însemnat persecuţii neîncetate pentru credinţă care au depăşit chiar prigonirile din primele veacuri ale creştinismului. Biserica Ortodoxă Rusă care şi-a păstrat curăţenia şi tăria credinţei în zilele de încercări crunte s-a îmbogăţit cu o mulţime de mucenici. Cruzimea cu care au fost trataţi slujitorii cultelor nu poate fi descrisă. Aceştia erau arestaţi, chinuiţi cu bestialitate, erau înecaţi în copci şi fîntîni, erau aruncaţi în foc, erau îngropaţi de vii, erau înecaţi în closete publice, erau tăiaţi cu bestia, crucificaţi, erau jupuiţi de piele… [7]