Lenin – un „geniu” distrugător

(vezi partea I)

Dacă marxismul în esenţa sa este o învăţătură satanică despre distrugerea globală a tuturor principiilor morale ale omenirii, atunci leninismul a devenit o întruchipare vie a acestei învăţături care s-a prăbuşit ca o urgie nemaipomenită asupra Rusiei mult pătimite. Lenin este unul din cei mai mari criminali din istoria civilizaţiei noastre. După gravitatea, dimensiunea şi subtilitatea fărădelegilor săvîrşite, Lenin i-a întrecut cu mult pe vestiţii săi predecesori. Nici un conducător de ţară, nici un conducător de partid reacţionar nu a săvîrşit un rău mai mare poporului Rusiei şi altor popoare ale lumii decît Lenin. Niciodată nu a existat o persoană mai odioasă pe Pămîntul nostru mult pătimit decît Vladimir Ulianov (Lenin). Bolşevicii au nimicit pe vremea Puterii Sovietice cu mult mai mulţi oameni decît au murit pe cîmpurile de luptă în cele trei războaie din 1812, 1914-1917 şi 1941-1945 luate la un loc.


Un scurt portret al lui Lenin

În genealogia familiei Ulianov se urmăresc cinci linii: evreiască, nemţească, suedeză, calmucă şi ciuvaşă. Primele trei ramuri sînt atribuite liniei materne, două ulterioare – celei paterne. Cea mai studiată este ramura evreiască.

Străbunicul lui Vladimir Ulianov, Moişe Blank Iţkevici, s-a născut în 1763 şi a fost un mic-burghez din oraşul Starokonstantinovka din gubernia Novgorod-Volînia. Pe soţia lui o chema Mariam. Aceştia aveau trei fete şi doi băieţi. Pe unul îl chema Abel, iar pe celălalt Srul. Blank avea o activitate intensă de comerţ cu băuturi alcoolice şi alte produse. Există date care atestă escrocheriile lui Blank, fapt pentru care i s-a atentat un proces penal. Blank a fost declarat vinovat de incendierea a 23 de case ale evreilor din Starokonstantinovka pe data de 29 septembrie 1808. Pentru a îndepărta suspiciunile, el şi-a pîrlit şi propria casă. Nu trebuie să fii medic ca să-ţi dai seama că astfel de fapte le poate săvîrşi doar un om cu psihicul bolnav.Probabil, neînţelegerile serioase dintre feciori şi tată i-au determinat pe Abel şi Srul să se lepede de iudaism şi să se creştineze. Ambii fraţi, creştinîndu-se, s-au dezis de patronimicul său şi au primit nume noi: Dmitri Dmitrievici şi Alexandr Dmitrievici. Bunelul lui Lenin, Alrxandr Blank, a terminat academia de medicină şi chirurgie, obţinînd specialitatea de chirurg obstetrician. Acesta s-a însurat cu Ana Ivanovna, fiica bogătaşului Grosshopf. Din această căsătorie s-a născut mama lui Vladimir Ulianov, Maria Blank. A. Blank a cumpărat satul Iansalî cu pămînturi întinse (503 ha), situat la distanţa de 42 km de la Kazan. Devenind boier, el şi-a atribuit ţăranii care trăiau pe aceste pămînturi şi care numărau 39 de suflete. În familia lui Blank copiii vorbeau în germană. Tatăl lui Vladimir Ulianov, Ilia Nikolaevici, a ajuns directorul şcolilor publice din gubernia Simbirsk. Fără îndoială, originea sa l-a ajutat să obţină acest post. Nici Lenin nu a negat acest fapt care în mai toate documentele de pînă la revoluţie sublinia: „Aristocrat de viţă, Vladimir Ulianov”.

Terorismul şi trădarea bolşevicilor

Din născare personalitatea lui Lenin se caracteriza printr-o rîvnă patologică spre putere nelimitată asupra oamenilor, de dragul căreia era gată să jertfească milioane de vieţi omenesc. El visa să creeze un imperiu internaţional socialist şi nu ascundea acest fapt. Pe data de 1 mai 1919 Lenin şi-a terminat cuvîntarea din Piaţa Roşie prin chemarea: „Trăiască republica internaţională a Sovietelor! Trăiască comunismul!”.

Lenin considera că terorismul este cea mai eficientă metodă în lupta pentru putere. Astfel, în ziarul Iskra Nr. 23 (Scînteia) din 1 august 1902 el scria: „Fără a nega în principiu violenţa şi teroarea, noi cerem să fie practicate acele forme de violenţă care s-ar baza pe participarea nemijlocită a maselor şi ar asigura această participare”. Mai tîrziu, în articolul „Noile sarcini şi noile puteri” el specifică: „De fapt, trebuie să se facă fuziunea terorismului cu răscoala maselor”. În articolul „Lecţiile răscoalei de la Moscova” Lenin scria: „Social-democraţia trebuie să recunoască şi să accepte această teroare în masă ca pe o tactică proprie”.

Lenin se conducea probabil de cuvintele „mobilizatoare” ale lui Marx: „Cînd vom ajunge la putere, vom fi consideraţi monştri, dar nu ne pasă!”.

Toţi copiii lui Ulianov erau violenţi. Feciorul cel mai mare, Alexandru, a participat la pregătirea atentatului asupra ţarului. Mezinul, Dmitri, avînd posturi sovietice de partid în Crimeea a ordonat, nesocotind promisiunile lui Frunze de graţiere, să fie împuşcaţi aproximativ 60 de mii de soldaţi şi ofiţeri din Armata Albă, rămasă în peninsulă.

În propaganda sa teroristă Lenin nu se sinchisea să cheme clasa muncitoare rusă să-şi trădeze patria: „Libertatea şi lupta proletariatului rus (şi a celui internaţional) pentru socialism – scria el – depinde mult de înfrîngerea militară a autocraţiei”.

Este bine-cunoscută teza lui Lenin despre transformarea războiului imperialist într-un război civil. Chiar dacă ţările europene nu luptau între ele, ideologul bolşevicilor considera că războiul poate fi provocat. El vroia să se verse rîuri de sînge omenesc şi la momentul potrivit, cînd popoarele se vor extenua, le va arunca soldaţilor o lozincă potrivită: „Transformarea războiului imperialist într-un război civil este unica lozincă proletară corectă…”. Lenin jubila cînd a aflat că a început primul război mondial în care au fost implicate ţările europene, inclusiv Rusia.

Lenin considera că cele mai importante mijloace care asigurau activitatea teroristă a partidului sînt jafurile vistieriilor statale şi ale celor particulare. De fapt, el era instigatorul şi inspiratorul ideologic al jafurilor. În instrucţiunea elaborată de el în toamna anului 1905 „Scopurile detaşamentelor armatei revoluţionare” era scris: „… Detaşamentele trebuie să se înarmeze singure, cine cu ce poate (puşcă, revolver, bombă, cuţit, boxuri, beţe, cîrpe îmbibate cu petrol lampant pentru incendieri, funii sau scări de funie, lopeţi pentru construcţia baricadelor, cartuşe de piroxilină, sîrmă ghimpată, cuie (împotriva cavaleriei)… Atacul în condiţii favorabile este nu doar dreptul, ci şi obligaţia directă a oricărui revoluţionar. Uciderea spionilor, poliţiştilor, jandarmilor, aruncarea în aer a secţiilor de poliţie, eliberarea arestaţilor, răpirea banilor guvernamentali şi folosirea lor pentru necesităţile răscoalei … dezlănţuirea grabnică a pasiunii revoluţionare a mulţimii…totul este potrivit”.

Unul din conducătorii spărgătorilor de bănci a fost Stalin, poreclit Koba, iar conducătorul executiv al bandei era cunoscutul recidivist Kamo (Simion Ter-Petrosean). L. B. Krasin, adeptul apropiat al lui Lenin a elaborat bombe folosite la devastarea vistieriilor. Banii jefuiţi de către bandiţi erau transferaţi după hotare.

Bani pentru trădarea Rusiei

Este vorba despre legăturile secrete ale lui Lenin şi ale tovarăşilor săi apropiaţi cu organele de spionaj ale Cartierului General german. Germania, pregătindu-se pentru un război mare, era cointeresată să creeze în Rusia coloana a cincia, sarcina căreia trebuia să fie subminarea statalităţii ruse. Aceeaşi sarcină şi-a propus-o şi Lenin. Din această cauză politicienii, diplomaţii şi conducătorii Cartierului General german vedeau în persoana bolşevicilor o astfel de coloană.

La Stocholm a fost deschis un oficiu bancar german pentru a asigura financiar bolşevicii care se ocupau cu activităţi subversive în favoarea Germaniei. Conducător al acestui oficiu a devenit, cu acordul tacit al lui Lenin, membrul CC al PRMSD[1], bolşevicul I. S. Ganeţki (Furstenberg). Cu opt luni pînă la începutul primului război mondial acesta a fost angajat de către serviciile secrete germane pentru diversiuni împotriva Rusiei. Documentele demonstrează cu certitudine că Lenin şi adepţii săi şi-au trădat patria şi au devenit agenţi plătiţi ai serviciilor secrete ale Germaniei.

Lenin primea bani prin oficiul lui Ganeţki şi pe alte două căi, inclusiv prin Parvus-Helphand, un agent plătit al Germaniei. În una din adeverinţe Parvus a scris: „Pe data de 29 decembrie 1915 am primit de la trimisul german la Copenhaga un milion de ruble în bancnote ruseşti pentru susţinerea mişcării revoluţionare din Rusia. Dr. A. Helphand”.
Este de la sine înţeles că banii au nimerit pe mîna lui Lenin care se odihnea în Elveţia la o staţiune balneară de unde aţîţa „spiritele revoluţionare ale gloatei” din Rusia, realizînd astfel scopurile politice ale Germaniei şi ale partidului bolşevic.

Influenţaţi de agitaţia bolşevică, mii de soldaţi de pe fronturile primului război mondial au lăsat armele şi au dezertat. Pentru această activitate trădătoare liderii bolşevici au primit de la conducerea germană recompense generoase.

Lenin a aflat despre revoluţia din februarie din Rusia şi despre abdicarea Ţarului Nikolai II din ziare.

Serviciile secrete germane i-au asigurat traversarea Germaniei într-un vagon blindat. Printre pasageri era Zinoviev, Radek, Rozenblum, Abramovici, Usievici şi maiorii Cartierului General german – spionii profesionişti Anders şi Erih, trimişi pentru activităţi subversive şi sabotaj în favoarea Germaniei şi organizarea lovitorii de stat în Rusia. În ziua următoare la Berlin a sosit un raport secret urgent de la agentul german al Cartierului General: „Intrarea lui Lenin în Rusia a avut loc. Lucrează conform cerinţelor noastre…”.

Conducerea germană a oferit subsidii mari bolşevicilor pentru realizarea loviturii de stat. Răscoala armată, organizată de către bolşevici pe 4 iulie în spatele frontului, cînd Rusia ducea un război sîngeros cu duşmanul său din afară, a fost o trădare făţişă, o lovitură în spatele statului rus. A fost un act criminal şi monstruos, înfîptuit de conducătorii bolşevici de dragul intereselor sale politice şi pentru a face hatîrul Germaniei.

Între timp, conducerea germană făcea alte vărsări băneşti în puşculiţa lui Lenin. Mărturie acestui fapt stă telegrama trimisă la Kronstadt din capitala Suediei. „Stokholm. 12 septembrie 1917, dlui Farzeer la Kronstadt (prin Helsingfors). Însărcinarea este îndeplinită, paşapoartele şi suma de 207 000 de mărci conform mandatului pe numele dlui Lenin au fost înmînate persoanelor amintite în scrisoarea dumneavoastră. Cu respect, Swenson”.

Lenin a organizat isteria de declanşare a războiului civil. Această isterie trebuia să fie un instrument de dezlănţuire a terorii totale în procesul de acaparare a puterii. El scria: „Domnilor, nu ne speriaţi cu războiul civil, acesta este iminent…”.

Opinia publică ştia despre pregătirea complotului bolşevic, dar nu bănuia cît de dotat era Lenin. Se ştie că o lovitură de stat nu este o afacere simplă şi ieftină, iar Lenin dispunea de mijloace mari. Iată o secvenţă din povestirea lui M. V. Fofanova: „Sîmbătă, 14 octombrie, seara tîrziu a venit Eino Rahia. El a adus o ladă soldăţească, plină vîrf cu bancnote de zece ruble. La fundul lăzii erau o mulţime de coroane suedeze…”. Din aprilie 1917 membrii CC al PMSDR şi unii membri activi ai acestei organizaţii au primit lunar leafă din casieria CC. Leafa era în ruble şi în valută. Spre exemplu, pentru luna august Stalin a primit avansul în ruble, iar „leafa” pentru septembrie în coroane suedeze. În perioada aprilie-noiembrie 1917 liderii bolşevici au primit din casieria CC cîteva sute de mii de ruble, fără a lua în considerare valuta. Aceşti bani veneau în vistieria bolşevicilor din băncile germane.

O parte din bani erau transferaţi în Finlanda pentru a fi repartizaţi membrilor „Detaşamentului Roşu” finlandez, structură care trebuia să joace rolul principal în viitoarea lovitură de stat.

La Helsingfors au ridicat ancorele şase nave militare dezertoare care au plecat la Petrograd. Nemţii nu le-au atins în larg, deoarece au primit un ordin special.

La revoluţia din octombrie au participat o parte din marinarii cuirasatului „Aurora”; unii marinari de pe corabiile de comandă de la Kronstadt; o parte din echipa flotei; mici detaşamente ale aşa-numiţilor gardieni roşii şi soldaţii din garnizoana de la Petrograd; detaşamentul coordonator al separatiştilor finlandezi de la Helsingfors; formaţiuni de soldaţi şi ofiţeri nemţi îmbrăcaţi în uniforma armatei şi a flotei ruse. Mercenarii „revoluţionari” erau gata să răstoarne Guvernul Provizoriu.

La momentul acela cuirasatul „Aurora” se afla în reparaţie şi cea mai mare parte a echipei lipsea. De această ocazie s-a folosit un grup de bolşevici înarmaţi şi în seara de 25 octombrie au acaparat de facto cuirasatul. Sub ameninţarea cu moartea căpitanul „Aurorei” a scos nava din şantierul naval franco-rus şi a adus-o la podul Nikolaev. Astfel, bolşevicii îi înrolau pe soldaţi şi marinari în rîndul revoluţionarilor şi cu mîinile lor înfăptuiau crime grave.

La ora 2,10 noaptea, pe data de 26 octombrie bolşevicii au ocupat fără rezistenţă Palatul de Iarnă şi au arestat membrii Guvernului Provizoriu. Iată ce a scris ministrul finanţelor, S. K. Belgard, în zilnicul său despre faptele bolşevicilor: „… Palatul de Iarnă a fost ocupat de către bolşevici, a fost jefuit şi spurcat. Biserica Palatului a fost pîngărită, iar dvera iconostasului a fost răpită. Bolşevicii săvîrşesc atrocităţi asupra cadeţilor neajutoraţi… Depozitele Palatului de Iarnă sînt devastate, argintul este furat, porţelanul fin este spart. Batalionul feminin a fost tîrît în cazărmile regimentului Pavlovsk şi violat. În esenţă, ceea ce s-a întîmplat ieri nu este o lovitură politică, nici răscoală, ci pur şi simplu un complot militar. Libertatea presei în înţelesul bolşevicilor este lichidarea tuturor organelor de presă în afară de „Pravda” şi altele. În infirmeria ministerială a fost adus cadavrul unui curier de vreo 12 ani. Adjunctul ministrului de armată, dl Tumanov, a fost omorît de soldaţii furioşi, apoi a fost linşat şi aruncat în Moika[2]. A fost omorîtă dna Sluţkaia. Îmi imaginez cît de tare se bucură nemţii, auzind aceste veşti „minunate” sosite din Rusia… Prin oraş se plimbă ofiţeri nemţi, dotaţi cu permise eliberate de către guvernul bolşevic. Se văd şi soldaţi nemţi. Nu încape îndoială că răscoala a fost organizată de către nemţi şi cu banii acestora… Cine a fost în aceste zile la Smolnîi afirmă că toate căpeteniile bolşevicilor erau jidani…”.

Materialele documentare arată că în octombrie 1917 a avut loc un complot politico-militar tipic, în timpul căruia puciştii au uzurpat puterea de stat. Victoria bolşevicilor a deschis o nouă filă tragică în istoria popoarelor Rusiei, sensul căreia a fost teroarea în masă, foametea, sărăcia şi instaurarea unei dictaturi de sorginte fascistă.

Lenin restituie Germaniei datoriile

Proaspătul conducător al guvernului sovietic, Lenin, ştia că a sosit momentul să întoarcă datoriile celor care l-au ajutat să urce pe tronul Rusiei. Semnarea de către guvernul sovietic a tratatului de pace cu Germania era sarcina de bază care ocupa locul central în activitatea trădătoare a bolşevicilor. Ajungînd în pragul epuizării totale, Germania şi Austro-Ungaria aştepta de mult timp acest eveniment. „Trebuie… cu orice preţ să încheiem pace separată cu Rusia” – cerea cu insistenţă prinţul german Vilhelm II în vara anului 1917.

În timpul tratativelor privind pacea separată ziarul Rusi scria: „V. I. Lenin a plătit cu prisosinţă pentru traversarea gratuită a Germaniei în vagonul blindat”. Pentru a-şi păstra puterea, el vindea interesele ţării cu bucata şi de-a hurta de dragul „frăţiei generale” şi a „revoluţiei mondiale”.

În timpul foametei Lenin trimitea în Germania vagoane întregi cu pîinea luată de la ţăranii ruşi. „Vă mulţumesc pentru permisiunea de trecerea a 36 de vagoane în Germania. Lenin”.

Venind la putere, renegatul îşi îndeplinea cu exactitate angajamentele date protectorilor săi, plătind gros pentru tronul rus.

În culegerea „Conspiraţia germano-bolşevică”, apărută în SUA în octombrie 1918, se spune: „Documentele arată că conducătorii actuali ai guvernului bolşevic, Lenin şi Troţki, precum şi complicii lor sînt agenţi germani. Aceasta demonstrează că revoluţia bolşevică a fost pregătită de Cartierul General german şi a fost finanţată de Banca Imperială Germană şi alte instituţii financiare germane. Astfel, agenţii germani, Lenin şi Troţki, prin tratatul de la Brest-Litovsk au trădat poporul rus. Ofiţerii germani erau primiţi de către guvernul bolşevic în calitate de consilieri militari şi în calitate de agenţi secreţi infiltraţi la ambasadele aliaţilor. Adevăratul guvern bolşevic nu este un guvern rus, ci unul german care acţionează în interesele Germaniei şi care trădează poporul rus şi pe aliaţii Rusiei …”.

Această concluzie a fost făcută pe baza analizei unor documente veridice. Să analizăm doar un singur document. „Raihsbank, Nr. 2, Berlin (Strict secret), 8 ianuarie 1918. Comisarului poporului în afaceri externe: Astăzi am primit o înştiinţare de la Stokholm precum că agenţii noştri ne-au transferat 50 de milioane de ruble în aur pentru a fi înmînate reprezentanţilor comisarilor poporului. Acest credit este oferit guvernului rus pentru întreţinerea Armatei Roşii şi pentru agitatorii din ţară. Guvernul Imperial consideră oportun să amintească Sovietului Comisarilor Poporului despre necesitatea amplificării propagandei în Rusia, deoarece atitudinea sudului Rusiei şi a Siberiei faţă de puterea centrală îngrijorează guvernul german. Trebuie să fie trimişi peste tot oameni experimentaţi pentru a instaura o putere unică. Preşedintele Băncii Imperiale, von Schantz”.

Conducătorii bolşevici îşi completau armata cu prizonieri din armata austro-ungară, germană şi turcă, precum şi cu voluntari chinezi. La data de 1 septembrie 1917 printre prizonieri se aflau 2,1 – 2,2 milioane de soldaţi şi ofiţeri din Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, dintre care 186 347 erau nemţi şi 1 876 038 de prizonieri austro-ungari. Populaţia Rusiei mergea fără tragere de inimă la războiul fratricid. În aceşti ani din Armata Roşie au dezertat lunar pînă la 200 de mii de oameni.

La Moscova a fost creată aşa-numita Gardă Roşie internaţională, compusă din nemţi şi austro-ungari. Rolul acestei gărzi era paza instituţiilor guvernamentale. La posturile de comandă ale Armatei Roşii se aflau o mulţime de nemţi şi austrieci. Spre exemplu, şeful Statului Major al frontului Aktiubinsk era ofiţerul austriac Spreizer. Ajutorul comandantului frontului din Zabaikalie era ofiţerul neamţ Zinger. La fel, comandantul Armatei a 11-a era neamţul Hecker, precum şi mulţi alţii. A fost luată decizia de a forma în componenţa Armatei Roşii detaşamente militare din prizonieri de război. Despre aceasta ne vorbeşte telegrama trimisă de către Lenin preşedintelui Comitetului revoluţionar din Siberia din 13 ianuarie 1920: „Este raţional să fie formată o divizie germano-ungurească din elemente dîrze şi disciplinate. Ar fi bine să fie creată o unitate de cavalerie şi o brigadă. Dacă nu e posibil, măcar o divizie…”.

Lenin a elaborat un plan mişelesc care a lovit în măreţia şi prestigiul flotei ruse. El dă indicaţii stricte: „În vederea intenţiilor clare ale Germaniei de a acapara corabiile Flotei Mării Negre de la Novorosiisk şi din imposibilitatea de a ajuta de pe uscat acest port, Sovietul Comisarilor Poporului cu susţinerea Consiliului Militar Suprem ordonă să fie nimicite toate corăbiile militare şi cele comerciale care se află în Novorosiisk. Lenin”.

Bolşevicii s-au răfuit cu contr-amiralul A. M. Sceastnîi doar pentru faptul că acesta a salvat rămăşiţele flotei ruse de la Marea Baltică care era urmărită de escadrila germană. Despre eroismul remarcabilului comandant de flotă Sceastnîi şi a marinarilor său au scris ziarele din întreaga lume. Sceastnîi a fost împuşcat de către un detaşament de chinezi, aleşi special de bolşevici.
(v-a urma)