De peste două săptămîni participarea preşedintelui Putin la conferinţa pentru probleme de securitate organizată în capitala Bavariei Munchen se menţine în topul evenimentelor politice internaţionale. Citate din Putin împînzesc presa din întreaga lume, servind în diferite scopuri propagandistice, admiratorilor şi linguşitorilor liderului de la Cremlin - pentru a arăta „calităţile excepţionale şi forţa acestuia”, activiştilor liberali – pentru a demonstra „tendinţele imperiale” ale Moscovei. Unul din punctele în care se regăsesc ambele tabere este perceperea evenimentelor politice desfăşurate la nivel internaţional, fie vorba de noua politică de ocupaţie americană în Irak, planul de reglementare a conflictului din Kosovo, situaţia din jurul Iranului şi Coreei de Nord, ţinînd seama de atitudinea exprimată de către Putin în Germania.

„Renaşterea” în stil Putin plăcută liberalilor

Presa occidentală, comentatorii politici, activiştii ideologici şi politicieni cu diferite responsabilităţi şi cu statut diferit au umplut spaţiul informaţional cu aprecieri acide făcute la adresa administraţiei de la Cremlin, dar în special la adresa Rusiei. În minţile perceptorilor occidentali de informaţie au fost împrospătate clişeele ideologice implantate de către mecanismele propagandistice pe parcursul ultimilor cincisprezece-şaisprezece ani, ultimilor şaizeci de ani şi ultimilor cîteva sute de ani.

Activiştii frontului ideologic occidental, începînd cu cei din Moscova, continuînd cu cei din Varşovia, Praga, Paris şi Londra şi încheind cu cei de pe ţărmul de vest al Statelor Unite ale Americii, nu au întîrziat să identifice reminiscenţe imperialiste, scoţînd la iveală „analogii” în trecutul ţarist şi cel comunist; au arătat cu degetul spre poziţia Moscovei în problema iraniană şi cea siriană; s-au grăbit să acuze Cremlinul de practici nedemocratice, în special în domeniul economic, în cel al activităţilor neguvernamentale şi mass-media; au diagnosticat Rusia ca pe o ţară genetic lipsită de spirit liberal-democratic şi de orice speranţă pentru transformare în baza valorilor societăţii liberale; şi desigur nu au putut să nu amintească de trecutul profesional al lui Putin

Cam dur, prea dur şi în plus alături cu realitatea … Departe a fi partizan al lui Putin (acesta nu prea a dovedit că este un preşedinte mai rus decît Gorbaciov , Elţîn… poate ceva mai rus ca Iuşcenco), trebuie să recunoaştem că aprecierile făcute de apuseni se situează cam la 1700-1800 km distanţă de realitate şi pot fi produse doar de minţi ce trăiesc într-o altă dimensiune, într-o lume proprie creată din ură faţă de cei care nu vor să le semene

Măsurile întreprinse de către guvernarea Putin pentru depăşirea haosului din anii 90 nu pot fi apreciate ca salvatoare sau după cum le place apusenilor să le aprecieze cu trimiteri la personalitatea lui Putin. Doctorii, în astfel de cazuri, apreciază că starea pacientului este stabilă însă cu dinamică negativă. Din paşii întreprinşi de către guvernarea Putin în nici un caz nu se poate deduce că urmează renaşterea Rusiei, ci s-a ajuns doar la stabilizarea situaţiei politice şi suspendarea (pe cît timp?) proceselor de dezintegrare a ţării.

Despre depăşirea perioadei de criză prin care trece Rusia şi societatea rusă nu se poate vorbi. Economia rusă rămîne a fi una exportatoare de resurse, adică dependentă de conjunctura externă, adică vulnerabilă intervenţiior făcute de către cei care gestionează procesele economice mondiale. Degradarea este termenul de bază cu care poate fi caracterizată societatea rusă, această fiind exprimată prin dezagregarea continuă a normelor morale şi sociale, prin aproximativ 4 mln. de avorturi pe an şi de „încercările” administraţiei de la Cremlin de a amîna dezastrul demografic prin recompense materiale substanţiale.

Schimbările survenite la nivelul administrativ, politic şi economic nu au influenţat practic în nici un fel procesele distructive la care este supusă societatea, majoritatea cetăţenilor ruşi în continuare sînt prelucraţi în spiritul liberalismului. Dezaxarea valorică în care se află societatea rusă, pe de o parte, şi propagarea agresivă a non-valorilor liberal-occidentale la nivel cotidian, a „satanismului uzual”, pe de altă parte, reprezintă factorul care continuă să distrugă societatea rusă din interior şi s-o închine tot mai mult Apusului.

Standardele triple ale „libertăţii” de exprimare

Fără îndoială că în Federaţia Rusia libertatea de exprimare este încălcată, însă situaţia nu este la fel de critică ca în Occident. Mijloacele de informare în masă, mai ales cele regionale, mai găsesc spaţiu pentru bună cuviinţă, bunăvoinţă şi pentru promovarea valorilor specifice identităţii umane şi celei naţional-civilizaţionale. Persistă criticile obiective şi vehemente aduse normelor şi constantelor anti-umane şi mizantrope ale sistemului liberal. Se încearcă regenerarea, ce-i drept, cu deficultate şi destule carenţe, a elementelor patriotice şi de apartenenţă la o lume diferită de cea virtuală a occidentalismului. (totuşi, natura opoziţiilor faţă de Apus este mai mult instinctivă, motivată de anumite rămăşiţe spirituale, de procesele prin care a trecut Rusia începînd cu anul 1989 şi nu reprezintă o atitudine conştientă, motivată de perceperea obiectivă şi valorică a lumii înconjurătoare.)

În anii 90, cînt statul rus nici pe departe nu se încadra nici măcar în conceptul liberal al statului minimal (se poate de spus că statul nici nu exista în condiţiile în care acesta nu asigura o mulţime de funcţii specifice, iar altă parte dintre acestea erau exercitate de diferite grupuri oligarho-criminale sau de către diferite fonduri occidentale) şi cînd presa servea intereselor politice, geopolitice, ideologice, etc. ale apusenilor, aceasta era democratică. În prezent cînd presa rusă, o parte importantă a acesteia şi de departe nu toată, nu mai susţine şi nu mai acţionează direct şi consecvent în direcţia disfiinţării statalităţii ruseşti, nu mai stimulează şi nu mai susţine procesele distructive din economie şi promovarea intereselor economice ale anumitor grupuri restrînse, nu mai blamează jertfa miilor de soldaţi care contrar trădărilor politicienilor şi statului au asigurat unitatea şi integritatea, nu mai demonstrează necesitatea dispariţiei Rusie ca ţară, ca stat şi ca civilizaţie, a devenit anti-democratică.

O eventuală ieşire (ideologică, politică, militară, economică, culturală) a Rusiei de sub controlul Occidentului şi o eventuală renaştere a ţării îi deranjează cel mai mult pe activiştii frontului ideologic apusean şi nu lipsa libertăţii de exprimare sau oricare alte lipsuri himerice provocate de ideologia mizantropă a liberalismului. Or, pentru a arăta încălcarea „dreptului la exprimare” şi a „altor drepturi”, în mod conştient nu se face diferenţă între regimul Putin şi Rusia, între întărirea instituţiilor statului şi redresarea economică, între renaşterea armatei şi „planurile imperiliste”, între Imperiu de tradiţie bizantină şi comunism care îşi are originele în gîndirea şi viziunea strict şi eminamente occidentală

Determinismul liberal aflat în prezent în dotarea ideologică a Apusului este cauza vidului prezent la capitolul libertate, inclusiv în ceea ce ţine de libertatea presei. Exlusivismul promovat de către doctrină, abordarea lumii înconjurătoare exlusiv ca pe un obiect al transformărilor inevitabile în stil liberal, dispreţul cu care sînt privite alte concepţii despre existenţă, despre lumea înconjurătoare, inacceptabilitatea dialogului intercivilizaţional şi lipsa de toleranţă şi de respect faţă de calitatea umană reprezintă pericolul principal la adresa libertăţii, la adresa omului şi a umanităţii.

Irascibilitatea cu care liberalismul, respectiv Apusul ca un condensat material al acestuia, nu suportă libertatea şi atitudinile diferite nu îşi găsesc expresia doar în exterior, prin agresiuni ideologico-informaţionale (întreaga lume), militare (recente Iugoslavia, Kosovo, Irak, Iran), economice (cam toată lumea care nu reprezintă Occidentul), atacuri armate asupra mijloacelor de informare în masă alternative (Serbia, Irak, bombardarea sediului postului Al-Jazira din Bagdad şi planificarea bombardării sediului central al aceluiaşi post din Qatar!), dar se regăseşte şi în interiorul lumii apusean-liberale

Libera exprimare în stil liberal este încadrată strict în limitele axei ideologice liberalism–totalitarism. Da, în Apus se vorbeşte mult, se vorbeşte divers, se discută diferite teme, însă toate acestea nu depăşesc nici în ruptul capului lumea imaginară creată în jurul acestor două rătăciri. Ce nu poate să existe şi altceva, a treia, a patra părere, viziune asupra lumii? Cel mai interesant este că apusenii răspund ….. NU. Ori te închini idolilor liberalismului, ori celor ai totalitarismului. Cît de limitat! Dar lui Dumenzeu se poate ? Oricare altă părere, la fel ca şi purtătorii acesteia, sînt scoşi în afara parantezelor vieţii şi viziunilor apusene ca metode fiind folosit întreg spectrul specific unui sistem lipsit de toleranţă, adică un sistem totalitar. Cine vine (nu din Rusia, China, lumea musulmană, Africa, etc. ci din Occident) cu alte viziuni, idei şi atitudini este badjocorit, suspectat de anumite alienări mintale şi supus represiunilor.

Ca să revenim la Putin, de fapt la Rusia, ar trebui să spunem că chiar participarea acestuia la conferinţa de la Munchen ne poate servi ca demonstraţie a lipsei de toleranţă şi a libertăţii de exprimare în Occident. Pînă la urmă Putin a exprimat o atitudine asupra unor probleme ce ţin de securitatea întregii omeniri, a continentului şi a ţării sale. Ca răspuns, presa occidentală, opinia publică progresistă şi politicieni de diferit rang, fără a se expune asupra faptului dacă acesta a avut sau nu dreptate, au începtul să-l numească pe preşedintele rus cu termeni de dictator, kgb-ist, imperialist, mafiot etc

(Chestia cu serviciul secret KGB este cu de-a dreptul ridicolă şi nu este nimic altceva decît un atac la persoană provocat de lipsă de argumente în dorinţa de a discredita pe cineva. În diferite medii, la orice nivel, cu ocazii şi fără, în Europa şi în afara ei (mai ales în rîndul proaspeţilor membri NATO şi UE), cînd este nevoie de a defăima pe cineva din mediul politic, social şi cultural, se folosesc numaidecît sintagme de tipul „metode kgb-iste” şi „acţiuni de tip kgb-ist” … Poate ar trebui să amintim că nu numai Putin vine de unde vine, dar şi destui preşedinţi ai SUA au activat în servicii secrete, fie la informaţii, fie la contra-informaţii sau în serviciile armatei. Serviciile secrete rămîn servicii secrete oriunde ar fi ele, în Republica Moldova, România, Rusia, Statele Unite sau Madagascar, iar metodele de atingere a scopurilor sînt cam aceleaşi şi sînt extrem de departe de principiile democratice, adevărat democratice… Cît priveşte KGB-ul, există studii care demonstrează că Apusul, în semn de recunoştinţă pentru prăbuşirea regimului URSS, destrămarea ţării şi haosul total din anii 90, ar trebui să-i ridice acestei instituţii o statuie cel puţin de 2-3 sau chiar patru ori mai înaltă decît statuia libertăţii din New-York sau cel puţin la fel de înaltă ca statuia prostituatei din Amsterdam … Luptătorilor cu KGB-ul ar mai fi de sugerat să nu fie aşa de ataşaţi de nălucile trecutului şi mai bine ar monitoriza activitatea serviciile secrete din ţările liberale unde controlul total, nu al unor anumite persoane, ci al tuturor, devine o normă…)

Oare nu a avut dreptul Putin să se expună? Pînă la urmă a fost exprimată o opinie, o poziţie. Or, în Apus criticile sînt acceptate numai dacă slujesc ideologiei oficiale sau au forma unei închinăciuni…

(De fapt s-a repetat povestea cu uciderea lui Litvinenco şi a jurnalistei Politcovscaia, cînd scriitorul şi publicistul american Gor Vidal atrăgea atenţia că majoritatea criticilor aduse regimului Putin de către presa şi prin presa apuseană sînt lipsite de argumente. Vidal pune întrebarea Ce ar fi obţinut Putin în cazul în care ar fi comandat omorul celor doi? şi tot el răspunde – zoi inutile - exprimate prin critici deşănţate în presa liberală şi complicaţii în relaţii cu UE şi SUA… Plus la aceasta cei doi nu reprezentau absolut nici un pericol pentru actualul regim politic din Rusia, sub nici o formă.)

Va urma…