Altermedia Moldova
Altermedia Moldova: “În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar” (George Orwell)
romanian global news press agency

LA RĂSCRUCEA PROŞTILOR – II

April 6th, 2007 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Email This Post

PLAGIAT ÎN STIL BÎCOVINEAN

Lingvistul şi istoricul (prin cumul) de curte al Preşedinţiei a fost pe timpul sovietic mare specialist în …războaie de ţesut (tema tezei de doctorat). Acest „enciclopedist”, în pofida adevărului ştiinţific, a încercat să reînvie teoria lîsenkovistă[1] a lui I. D. Ceban cu privire la „limba maldaveneascî sînestatornicî de şei româneascî”.

Consilierul în probleme de politică internă şi principalul ideolog al partidului de guvernămînt este un bun specialist (fără nici un fel de ironie!), dar… în „diamat”, „istmat”[2], arheologie – nu numai a artefactelor materiale, dar şi a ideilor, inclusiv a celor oculte de tip kabballist. Foarte bine pregătit din punct de vedere ideologic (facultatea de istorie a USM a fost în trecut o adevărată şcoală pentru viitoarele cadre de partid), el a înţeles corect faptul că Republica Moldova, pentru a se afirma în calitate de stat în toată puterea cuvîntului, are nevoie de o idee naţională. Din păcate, ideea propusă (cea a „naţiunii polietnice moldoveneşti”) este apriori avortată fără nici o şansă de supravieţuire în afara sălii de reanimare cu mijloace de manipulare de stat.

Se vede că la mijloc sînt nu numai clişeele însuşite ca armă de distrugere cultural-morală a inamicului de moarte al tuturor cosmopiliţilor – băştinaşii conştienţi de autohtonismul lor – încă la facultate pe parcursul nenumăratelor ore de istorie a partidului, materialism dialectic, comunism ştiinţific ş. am. d. Actuala formulă a „Europei unite” de popor multicultural european se îmbină perfect cu nostalgica formulă inventată de către teoreticienii epocii stagnării de

la Moscova: „noua comunitate de oameni – poporul sovietic multinaţional”, s-a potrivit la ţanc în contextul „integrării europene” şi şi-a găsit întruchiparea logică în absurdele sintagme de „popor moldovenesc multinaţional” şi „naţiune moldovenească polietnică”.Plagiat peste plagiat, domnilor (Eugen Barbu s-ar răsuci în sicriu de invidie): unul – copie capitole întregi de

la I. D. Ceban fără să schimbe măcar o virgulă, altul – dezvoltă „creator” opera „Marelui Anonim” din Cremlin. Rezultatele sînt aceleaşi: nule. Apare o întrebare cum nu se poate mai logică: de ce, totuşi, trei preşedinţi la rînd continuă să susţină erezia statisto-cebanistă cu privire la limba şi istoria românilor de dincoace de Prut? La urma-urmei nu se poate de explicat totul doar prin gîndirea anchilozată şi dogmatică formată în şcolile sovietice.Astfel, Mircea Snegur, atunci cînd a simţit că poate să piardă alegerile, şi-a reamintit subit că vorbeşte româneşte şi a scos studenţii în stradă. Petru Lucinschi nu credea nici el în toată polologhia pseudo-ştiinţifică a „două popoare şi limbi est-romanice diferite”. Lui i-a ajuns curajul chiar să propună un amendament la nenorocitul articol 13 al Constituţiei în care limba română urma să fie pomenită măcar între paranteze după cea „moldovenească”. Dar, parlamentul controlat de agramaţii conservatori din PDAM-ul legendarului (prin incultura sa) Dumitru Moţpan a respins din capul locului iniţiativa şefului statului.

Vladimir Voronin înţelege şi el prea bine adevărata stare de lucruri, dar refuză din principiu (sau încăpăţînare?) să recunoască adevărul. La o întîlnire cu ex-preşedintele României Ion Iliescu avută loc

la Costeşti-Stînca, la întrebarea unui jurnalist în ce limbă a comunicat cu Iliescu, el a răspuns evaziv că ar trebui întrebat preşedintele român, deoarece acesta este specialist în materie. În interviul recent acordat agenţiei „Moldpres”, Voronin a repetat celebra „argumentaţie” folosită de CC al PCM în renumitele „Teze” din noiembrie 1988 (care au făcut să răbufnească la alt nivel mişcarea protestatară a băştinaşilor contra ocupaţiei străine) sensul cărora se reducea la afirmaţia că, deşi identice, limbile moldovenească şi română sînt, totuşi, cu totul diferite (!!!).Lupta crîncenă din jurul denumirii limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului pare a fi fără sens. Unii zic: „Mare lucru dacă o vom numi „moldovenească”, oare nu este tot una? De ce ne zbatem atît, căci şi aşa această problemă a dus de acum la dezmembrarea ţării şi poate în continuare să tensioneze spiritele”. Nu este chiar aşa, deoarece orice eroare (mai ales în acest domeniu), fie oricît de mică şi de insignifiantă ar părea la prima vedere, duce inevitabil la altele care pot avea urmări catastrofale. După primul pas făcut, urmează inevitabil – al doilea şi – tot aşa mai departe.Situaţia în cauză aminteşte de cea a unui călător care la început de cale a greşit direcţia indicată pe hartă cu o miime de grad. El nu va ajunge niciodată la punctul final, căci acolo, după orizont, această eroare minusculă se va transforma în sute de kilometri aiurea. Vorbind despre „limba moldovenească” în Republica Moldova, apare logic întrebarea: în ce limbă vorbesc atunci moldovenii de cealaltă parte a Prutului care, în anul 1859, s-au unit într-un singur stat cu muntenii? Următoarea întrebare este cea a apartenenţei etnice: „Dacă există limbă moldovenească, atunci ar trebui să existe şi naţiune moldovenească!”. Şi, în sfîrşit, de ce toţi moldovenii nu ar forma un singur stat în jurul „Piemontului” moldovenesc, alias – Republica Moldova!

CAZURI…, CAZURI…, CAZURI…

Pare un subiect SF sau produsul unei imaginaţii bolnave? – Ba bine că nu! Datorită „ingeniozităţii” analiştilor de

la Washington şi Bruxelles, în Europa a apărut deja un precedent periculos: divorţul Muntenegrului de Serbia. Pentru prima dată în istoria contemporană a avut loc divizarea statală a unui popor (sîrbii) care vorbeşte o singură limbă, mărturiseşte aceeaşi credinţă ortodoxă şi pe parcursul aproape a unui secol a alcătuit un singur stat. La începutul mileniului trei ne-am pomenit în plină fărîmiţare feudală.Reacţia în lanţ a fost declanşată. La rînd se află Kosovo, iar după recunoaşterea internaţională a independenţei acestei regiuni îşi vor cere „drepturile” şi celelalte regimuri separatiste de pe glob. Conducerea Rusiei a declarat în repetate rînduri că, în cazul rezolvării diferendului kosovar în favoarea albanezilor, ea va proceda la recunoaşterea independenţei creaturilor sale din spaţiul CSI („rmn”, Abhazia şi Osetia de Sud).

„Parada suveranităţilor” ia amploare şi în alte ţări ale Europei. Ungurii şi secuii din Ardealul românesc, Slovacia de sud şi Voivodina sîrbească nu înţeleg cu ce ei sînt mai prejos decît albanezii kosovari sau ciobenii muntenegreni. În mod inevitabil se vor trezi la viaţă conflictele vechi, dar un pic amorţite după acţiunile teroriste din New-York, Madrid şi Londra. Este vorba de mişcările separatiste din Ţara Bascilor, Catalonia (Spania), Flandra (Belgia), Irlanda de Nord, Scoţia, (Marea Britanie), Bretagne, Corsica (Franţa), Tirolul de sud, Sardinia, Sicilia, Lombardia (Italia) etc., etc. Cînd reacţia în lanţ va atinge Africa şi Asia (unde legile războiului nu s-au respectat niciodată), atunci Armaghedonul etno-teritorial este garantat.

Una dintre cele mai grav afectate de flagelul separatismului este Republica Moldova. Tiraspolul şi-a proclamat deja „independenţa”, iar Taraclia şi Comratul abia aşteaptă momentul potrivit. În aceste condiţii conducerea de vîrf a Republicii Moldova nu a găsit nimic mai bun, decît să sprijine separatismul în … România (unicul stat din lume care sprijină fără nici un fel de rezerve şi necondiţionat integritatea teritorială a ţării noastre, integritate pentru care s-a vărsat mult sînge nevinovat, drept că sîngele era în cea mai mare parte al băştinaşilor, nu al polietnicilor de pe la Preşedinţia moldovenească).

Uneori este imposibil de urmărit logica şi sensul acţiunilor Chişinăului oficial. Interesant, cum ar reacţiona oare, de pildă, China, dacă conducerea Singapurului (majoritatea locuitorilor căruia sînt originari din sudul Chinei) ar primi la cel mai înalt nivel o delegaţie din Kanton (Guangzhou) care s-ar declara reprezentantă a „minorităţii etnice singapureze” în RPC ?

Despre o reacţie posibilă ne vorbeşte simplul fapt că Beijingul a ameninţat cu război provincia separată de ea – insula Taiwan – în cazul în care aceasta şi-ar declara independenţa sub denumirea de „Republica Taiwan”[3](aceasta, printre altele, nici nu are de gînd să-şi nege identitatea chineză!). În aceeaşi ordine de idei, vecinii Turciei (poate, cu excepţia fostei Uniuni Sovietice) se temeau măcar să pomenească de existenţa unei minorităţi etnice kurde în această ţară[4]. Pe timpul dictaturii lui Saddam Hussein, Irakul a avut de suportat în cîteva rînduri reacţia violentă a Ankarei atunci cînd în anii `80 s-a încercat formarea unei autonomii teritoriale kurde în regiunile sale de nord-est.

Trebuie menţionat că dialectul Kanton al limbii chineze este, de fapt, o limbă aparte, cu totul deosebită de cea vorbită

la Beijing (şi în acest caz nu este vorba doar de unele regionalisme de genul pîrjoalelor şi chifteluţelor, ci de întregul bagaj lingvistic). Limba chineză este compusă dintr-o mulţime de asemenea dialecte-limbi. Iată de ce în China mai persistă încă scrierea hieroglifică. Or, o hieroglifă reprezintă o ideogramă aparte şi este înţeleasă de către toţi chinezii indiferent de dialectul vorbit. Canalele principale ale televiziunii chineze sînt nevoite (pentru a fi înţelese pe întreg teritoriul ţării de către întreaga sa populaţie), să-şi subtitreze emisiunile. În ceea ce-i priveşte pe kurzi, limba lor, în genere, face parte dintr-o altă familie de limbi (iraniană) decît cea turcă.Prin contradictoriu: limba română este una dintre puţinele de pe glob în care nu sînt dialecte, ci numai graiuri care se deosebesc doar prin pronunţie şi unele regionalisme endemice. A vorbi despre două limbi diferite est-romanice în arealul carpato-danubian este absurd. Încercările celor de teapa lui I. D. Ceban de a crea o „limbă moldovenească” artificială („şantistă”) s-au încheiat deja o dată cu un eşec lamentabil. Napoleon spunea că istoria se repetă pentru prima dată sub formă de tragedie, iar a doua oară – sub formă de farsă.

(va urma)

A. Apolschi



[1] Lîsenko: şarlatan în ale botanicii care, pe timpurile lui Stalin şi Hruşciov a luptat împotriva geneticii pe care a calificat-o drept o ştiinţă burgheză, rasistă şi, în ultimă instanţă, fascistă. În urma uneltirilor sale au fost împuşcaţi zeci de savanţi din şcoala renumitului genetic sovietic Vavilov. Lîsenko a devenit un adevărat simbol al minciunii, şarlataniei şi falsului în ştiinţă.

[2] „Diamat”: o abreviatură rusească care se traduce drept „materialim dialectic”; „Istmat” – „materialism istoric”. Aceste „ştiinţe” erau părţi componente ale „filozofiei marxist-leniniste veşnic vii”. Ele erau obiect de studiu la toate facultăţile, indiferent de profil, însă îndeosebi – la cele umanitare.

[3] După anul 1949 cînd s-a sfîrşit războiul civil din China (cîştigat de comuniştii sprijiniţi de URSS), pe insula Taiwan (unde s-a refugiat regimul proamerican al fostului partid de guvernămînt Gomindan), s-a păstrat „Republica China” (spre deosebire de China continentală unde a fost proclamată Republica Populară Chineză). Beijingul tolerează deocamdată cvasi-independenţa acestei provincii, cu condiţia ca ea să nu-şi schimbe denumirea oficială.

[4] Pînă nu demult, Ankara nega cu vehemenţă existenţa însăşi a unei minorităţi kurde în Turcia. Cei circa 12 milioane de kurzi erau denumiţi „turci orientali”.

Share/Bookmark



Tags: Alogeni-Indigeni · Dixi (Fără zabală) · Politică

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment