PLAGIAT ÎN STIL BÎCOVINEAN

Lingvistul şi istoricul (prin cumul) de curte al Preşedinţiei a fost pe timpul sovietic mare specialist în …războaie de ţesut (tema tezei de doctorat). Acest „enciclopedist”, în pofida adevărului ştiinţific, a încercat să reînvie teoria lîsenkovistă[1] a lui I. D. Ceban cu privire la „limba maldaveneascî sînestatornicî de şei româneascî”.

Consilierul în probleme de politică internă şi principalul ideolog al partidului de guvernămînt este un bun specialist (fără nici un fel de ironie!), dar… în „diamat”, „istmat”[2], arheologie – nu numai a artefactelor materiale, dar şi a ideilor, inclusiv a celor oculte de tip kabballist. Foarte bine pregătit din punct de vedere ideologic (facultatea de istorie a USM a fost în trecut o adevărată şcoală pentru viitoarele cadre de partid), el a înţeles corect faptul că Republica Moldova, pentru a se afirma în calitate de stat în toată puterea cuvîntului, are nevoie de o idee naţională. Din păcate, ideea propusă (cea a „naţiunii polietnice moldoveneşti”) este apriori avortată fără nici o şansă de supravieţuire în afara sălii de reanimare cu mijloace de manipulare de stat.

Se vede că la mijloc sînt nu numai clişeele însuşite ca armă de distrugere cultural-morală a inamicului de moarte al tuturor cosmopiliţilor – băştinaşii conştienţi de autohtonismul lor – încă la facultate pe parcursul nenumăratelor ore de istorie a partidului, materialism dialectic, comunism ştiinţific ş. am. d. Actuala formulă a „Europei unite” de popor multicultural european se îmbină perfect cu nostalgica formulă inventată de către teoreticienii epocii stagnării de

Vladimir Voronin înţelege şi el prea bine adevărata stare de lucruri, dar refuză din principiu (sau încăpăţînare?) să recunoască adevărul. La o întîlnire cu ex-preşedintele României Ion Iliescu avută loc

CAZURI…, CAZURI…, CAZURI…

Pare un subiect SF sau produsul unei imaginaţii bolnave? – Ba bine că nu! Datorită „ingeniozităţii” analiştilor de

„Parada suveranităţilor” ia amploare şi în alte ţări ale Europei. Ungurii şi secuii din Ardealul românesc, Slovacia de sud şi Voivodina sîrbească nu înţeleg cu ce ei sînt mai prejos decît albanezii kosovari sau ciobenii muntenegreni. În mod inevitabil se vor trezi la viaţă conflictele vechi, dar un pic amorţite după acţiunile teroriste din New-York, Madrid şi Londra. Este vorba de mişcările separatiste din Ţara Bascilor, Catalonia (Spania), Flandra (Belgia), Irlanda de Nord, Scoţia, (Marea Britanie), Bretagne, Corsica (Franţa), Tirolul de sud, Sardinia, Sicilia, Lombardia (Italia) etc., etc. Cînd reacţia în lanţ va atinge Africa şi Asia (unde legile războiului nu s-au respectat niciodată), atunci Armaghedonul etno-teritorial este garantat.

Una dintre cele mai grav afectate de flagelul separatismului este Republica Moldova. Tiraspolul şi-a proclamat deja „independenţa”, iar Taraclia şi Comratul abia aşteaptă momentul potrivit. În aceste condiţii conducerea de vîrf a Republicii Moldova nu a găsit nimic mai bun, decît să sprijine separatismul în … România (unicul stat din lume care sprijină fără nici un fel de rezerve şi necondiţionat integritatea teritorială a ţării noastre, integritate pentru care s-a vărsat mult sînge nevinovat, drept că sîngele era în cea mai mare parte al băştinaşilor, nu al polietnicilor de pe la Preşedinţia moldovenească).

Uneori este imposibil de urmărit logica şi sensul acţiunilor Chişinăului oficial. Interesant, cum ar reacţiona oare, de pildă, China, dacă conducerea Singapurului (majoritatea locuitorilor căruia sînt originari din sudul Chinei) ar primi la cel mai înalt nivel o delegaţie din Kanton (Guangzhou) care s-ar declara reprezentantă a „minorităţii etnice singapureze” în RPC ?

Despre o reacţie posibilă ne vorbeşte simplul fapt că Beijingul a ameninţat cu război provincia separată de ea – insula Taiwan – în cazul în care aceasta şi-ar declara independenţa sub denumirea de „Republica Taiwan”[3](aceasta, printre altele, nici nu are de gînd să-şi nege identitatea chineză!). În aceeaşi ordine de idei, vecinii Turciei (poate, cu excepţia fostei Uniuni Sovietice) se temeau măcar să pomenească de existenţa unei minorităţi etnice kurde în această ţară[4]. Pe timpul dictaturii lui Saddam Hussein, Irakul a avut de suportat în cîteva rînduri reacţia violentă a Ankarei atunci cînd în anii `80 s-a încercat formarea unei autonomii teritoriale kurde în regiunile sale de nord-est.

Trebuie menţionat că dialectul Kanton al limbii chineze este, de fapt, o limbă aparte, cu totul deosebită de cea vorbită

(va urma)

A. Apolschi

[1] Lîsenko: şarlatan în ale botanicii care, pe timpurile lui Stalin şi Hruşciov a luptat împotriva geneticii pe care a calificat-o drept o ştiinţă burgheză, rasistă şi, în ultimă instanţă, fascistă. În urma uneltirilor sale au fost împuşcaţi zeci de savanţi din şcoala renumitului genetic sovietic Vavilov. Lîsenko a devenit un adevărat simbol al minciunii, şarlataniei şi falsului în ştiinţă.

[2] „Diamat”: o abreviatură rusească care se traduce drept „materialim dialectic”; „Istmat” – „materialism istoric”. Aceste „ştiinţe” erau părţi componente ale „filozofiei marxist-leniniste veşnic vii”. Ele erau obiect de studiu la toate facultăţile, indiferent de profil, însă îndeosebi – la cele umanitare.

[3] După anul 1949 cînd s-a sfîrşit războiul civil din China (cîştigat de comuniştii sprijiniţi de URSS), pe insula Taiwan (unde s-a refugiat regimul proamerican al fostului partid de guvernămînt Gomindan), s-a păstrat „Republica China” (spre deosebire de China continentală unde a fost proclamată Republica Populară Chineză). Beijingul tolerează deocamdată cvasi-independenţa acestei provincii, cu condiţia ca ea să nu-şi schimbe denumirea oficială.

[4] Pînă nu demult, Ankara nega cu vehemenţă existenţa însăşi a unei minorităţi kurde în Turcia. Cei circa 12 milioane de kurzi erau denumiţi „turci orientali”.