SFÎRŞITUL UNUI VIS

Atunci cînd zeii vor să-i pedepsească pe oameni – ei le iau minţile. (un autor antic).

Evenimentele din ultimul timp care s-au derulat în Franţa au spulberat definitiv mitul despre posibilitatea convergenţei paşnice a civilizaţiilor creştine şi islamice. Ele au demonstrat că Kipling şi Huntington au avut dreptate: nici un fel de coabitat între Dar-al Islam şi Dar -al-Harb[1] nu este posibil! Acest mit s-a prăbuşit împreună cu zgîrîie-norii WTC, s-a mistuit în incendiile pariziene, a fost împuşcat de rînd cu miile de sîrbi din Kosovo şi Bosnia, a ars de viu împreună cu copiii Beslanului. Cînd oare Dumnezeu le va deschide ochii orbilor de la Washington, Strasbourg şi Bruxelles?

(vezi partea II-a a articolului)

„DRANG NAH VESTEN„ A  MAHOMEDANILOR

În statele Europei Occidentale există o foarte numeroasă diasporă musulmană care în ultimul timp a devenit principala durere de cap a acestei părţi a lumii. Cele mai „islamizate” ţări apusene sînt Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie, Olanda, şi Italia. Toate (cu excepţia Germaniei) au avut pînă în anii ‘50 ai secolului trecut întinse imperii coloniale. Prin aceasta şi se explică „preferinţele” imigranţilor musulmani: În Marea Britanie diaspora musulmană este dominată de către originarii din Pakistan, în Spania – din Maroco, în Italia – cei din Somalia, Libia şi Albania, în Franţa – din Algeria, Maroco, Tunis şi alte ţări ale Africii de Nord-Vest, iar în Olanda – musulmanii din Indonesia şi Surinam. Germania este preferată de către originarii din Turcia şi musulmanii din fostele republici iugoslave (bosani, albanezi kosovari şi pomacii din Sangiac).

Aceste ţări au fost locul unde în tihna vilelor din suburbiile Parisului, Londrei şi Berlinului şi-au conceput planurile lor diabolice teoreticienii fundamentalismului islamic(de genul ayatollahului Homeini şi a ideologilor „fraţilor musulmani“). Occidentul s-a lăsat înşelat de frazeologia anticomunistă şi anti-autoritaristă de care făceau uz aceşti „apărători” ai „valorilor tradiţionale islamice“. După invazia sovietică în Afghanistan, în faţa „luptătorilor pentru credinţă” s-au deschis larg toate uşile. Organele mass-media din Occident i-au transformat în eroi şi mucenici (un PR de miliarde şi încă pe gratis!).

Aceşti ideologi ai fundamentalismului islamic s-au pătruns de un adînc dispreţ faţă de societatea de consum apuseană, combinată cu o ură de neîmpăcat faţă de tot ceea ce este potrivnic învăţăturii lor mizantrope. Culmea absurdului este că centrele financiare ale lumii islamice care întreţin „intifada“[2] anti-europeană sînt situate în marile megapolisuri europene: Londra, Paris, Francfurt-pe-Main ş. a. Bătrîna Europă cu senilismul său liberal a avut imprudenţa de a încălzi la sînu-i pe scorpionul din fabulă care în final şi-a ucis binefăcătorul ce i-a salvat viaţa.

Începînd cu secolul XVIII, în Europa de Vest triumfă ideile liberalismului (de sorginte iudeo-protestantă) care pun mai presus decît toate individul şi inviolabilitatea drepturilor sale în defavoarea intereselor societăţii luată în ansamblu. În rezultat, au luat naştere tot felul de societăţi mistice şi au căpătat libertate de acţiuni organizaţiile politice şi confesionale de cele mai diferite orientări. De aceea jamaatele[3] musulmane apărute în Occident spre sfîrşitul secolului XX se simt ca la ele acasă şi încep să dicteze regulile jocului politic ţărilor-gazdă, folosind şantajul, manifestaţiile de stradă, nesupunerea civilă, acţiunile teroriste şi alte mijloace de luptă politică legale şi nelegale.

Principali însă au fost nu factorii expuşi mai sus, ci aşa zisa „vină istorică” pe care ar purta-o ex-metropolele faţă de fostele colonii pentru secolele de asuprire şi nedreptate. Uriaşa diasporă musulmană s-a folosit imediat de această ocazie pentru a şantaja Occidentul şi a parazita pe contul lui.

 COMPLEXUL VINEI

„Este foarte greu de găsit o pisică neagră într-o cameră întunecată, mai ales cînd pisica nu este acolo“. (Deng Xiaoping, mare om politic şi de stat al Chinei contemporane, „părintele” reformelor chineze).

În secolul XV s-au început Marile Descoperiri Geografice. Europenii, mînaţi de setea de îmbogăţire şi de cunoaştere, s-au avîntat în explorarea regiunilor necunoscute de ei a globului pămîntesc (ele alcătuiau mai bine de 80% din suprafaţa lui). Înarmaţi cu arme de foc şi cu conştiinţa că Dumnezeu (în persoana papei de la Roma) le binecuvîntează “opera”, ei, în decurs de trei secole au pus mîna pe toate mările şi oceanele planetei, transformînd ţările ne-europene în colonii şi semicolonii.

Procesul de colonizare a fost însoţit de comerţul cu robi din Africa, jefuirea bogăţiilor subpămîntene ale ţărilor supuse, convertirea forţată la creştinism a popoarelor primitive, nimicirea fizică a amerindienilor şi aborigenilor australieni ş. a. m. d. Lăcomia i-a împins pe europeni în gheena celor două războaie mondiale care mai că nu au pus punctul final în istoria omenirii. Toate au fost şi ar fi o prostie ca europenii să se dezică de aceste pagini nu prea frumoase din istoria lor. Însă o prostie şi mai mare a este aceea că generaţiile de astăzi trăiesc cu complexul vinei pentru ceea ce au săvîrşit strămoşii lor şi, în genere, trag ponoasele pentru păcatele întregii omeniri.

 Autoflagelarea fără de sfîrşit începe să devină dezgustătoare, or, sado-masochismul este propriu numai unui om cu devieri psihice. Bolnavă de această psihoză este astăzi întreaga societate occidentală. Problema mai are încă o latură: urmaşii foştilor robi şi descendenţii din popoarele ţărilor care în trecut au fost colonii şi semicolonii europene s-au învăţat să paraziteze pe contul complexului vinovăţiei europenilor. Ei pretind la compensaţii pentru pierderile materiale şi umane pe care le-au suferit strămoşii lor de la europeni în trecutul mai mult sau mai puţin depărtat.

UN PRECEDENT PERICULOS

În jurisprudenţă există aşa noţiune ca „precedentul juridic“(folosit pe larg în sistemul de drept anglo-saxon). Este destul ca o singură dată să fie luată o decizie asupra unui caz oarecare, că aceasta devine obligatorie şi pentru cazurile similare care vor urma. Această regulă în istorie este inadmisibilă, căci va duce inevitabil la catastrofă. Or, nu-i poţi face dreptate cuiva fără ca să nu faci acelaşi lucru şi pentru ceilalţi.

Precedentul juridic nu are limită de vechime în timp şi dacă i se face dreptate unui popor pentru ceea ce a suferit el acum 60-70 de ani, de ce nu s-ar proceda la fel într-un caz similar care a avut loc cu trei, patru, cinci ş. a. m. d. secole în urmă? Cu ce sînt mai buni evreii decît armenii sau amerindienii sau poate că suferinţele îndurate de ei au fost mai mari?

Cutia Pandorei a fost deschisă şi reacţia în lanţ s-a declanşat. Trei generaţii de germani plătesc pentru crimele odioase săvîrşite de către nazişti faţă de poporul evreu, deşi Vechiul Testament (pe care îl acceptă şi evreii) se pronunţă foarte clar în această privinţă: „Copiii nu poartă răspunderea pentru faptele părinţilor lor!” (cu atît mai mult, cu cît nu mai este vorba nici măcar de copii, ci de strănepoţi). Ceea ce avem astăzi, nu mai este decît o vendetă transversală[4] cu efect întîrziat.

Pilda evreilor a devenit molipsitoare: cu cîţiva ani în urmă, în cadrul unei conferinţe pan-africane convocate în oraşul Durban din Republica Sud-Africană, a fost înaintată fostelor metropole europene cererea de a recompensa popoarele şi statele Continentului Negru pentru comerţul cu sclavi dus de către albi după Marile Descoperiri Geografice şi secolele de asuprire colonială. Recent, Ţările Baltice au înaintat revendicări similare Rusiei pentru crimele săvîrşite de către regimul stalinist în perioada postbelică ş. a. m. d.

Şi, dacă e vorba totuşi de răspundere juridică, atunci să răspundă autorii nemijlociţi ale acestor crime şi nu copiii copiilor lor. Nu ştiu de ce, dar eu am impresia că nemţii vor fi „mulşi” de bani pînă la sfîrşitul veacului pentru crimele comise de către nazişti. Or, Holokostul s-a transformat într-un ghesheft bănos pentru urmaşii victimelor (în aşa caz devine clară nedorinţa unora de ai recunoaşte jertfe ale genocidului pe ţigani şi pe armeni).

Sau poate că toţi nemţii au fost nazişti? Stalin s-a pronunţat foarte clar pe marginea acestei probleme (cînd W. Churcill a propus (pentru ai pedepsi pe nemţi) dezmembrarea statului german): „Hitlerii vin şi se duc, dar poporul german rămîne!” (tăman că „gura păcătosului – adevăr vorbeşte!”).

Dacă , totuşi, îi penalizăm pe nemţii de astăzi pentru ceea ce au făcut buneii lor, atunci ar fi just ca şi evreilor să li se înainteze nişte conturi foarte „grase” din partea urmaşilor celor care au avut de suferit de pe urma faptelor săvîrşite de către strămoşii evreilor. Este destul să deschidem Biblia la primele capitole şi ne lovim cu cazuri clasice de etnocid şi genocid comise de către vechii evrei faţă de canaaniţi, madianiţi, filistimleni ş. a. (urmaşi ai cărora pretind că sînt arabii de astăzi). Ce să mai vorbim despre sărmana Rusie, popoarele căreia au fost decimate de către comisarii bolşevici majoritatea cărora erau evrei!

Că Dumnezeu le-ar fi ordonat aceste masacre, nu este o scuză, căci şi esesiştii lui Hitler aveau gravat pe cataramele curelelor lor deviza „Got mit Uns!” (Dumnezeu este cu noi!). Din pasajele Sfintei Scripturi se inspirau inchizitorii care-i ardeau pe rug pe eretici, pe ne-creştini şi pe aceeaşi evrei. Pionierii Vestului Sălbatec apelau şi ei la pronia divină atunci cînd îi exterminau pe amerindieni ş. a. m. d.

Nazismul, comunismul, rasismul, sionismul, fundamentalismul islamic şi alte „-isme” nu sînt naţionalităţi, ci doctrine politice sau confesionale. Cu ce-au fost mai buni ustaşii lui Antepavelici, comisarii lui Troţki, şahizii lui Ben Laden, dominicanii lui Torquemada, conchistadorii lui Pissaro ş. a. decît esesiştii lui Hitler? Sau poate tragedia Hatîni-ului ars de către fascişti este mai mică decît cea a sătucului Deir Yassin nimicit de către sioniştii laureatului premiului Nobel pentru pace Menahem Beghin?

Nu înzadar se spune că istoria nu cunoaşte timpul trecut (deşi, acesta şi este obiectul ei de studiu). Dacă ar fi altfel, atunci care popor nu ar trebui tras la răspundere? Mongolii – pentru hetacombele lui Genghis-Han şi Tamerlan, românii – pentru pădurile de ţepi a lui Vlad Ţepeş, francezii – pentru sutele de mii de spanioli masacraţi de către armatele lui Napoleon, turcii – pentru genocidul armenilor etc., etc. E timpul să încetăm să ne mai amintim obidele din trecut, să ne autobiciuim şi să ne presurăm capetele cu cenuşă în semn de pocăinţă pentru ceea ce nu am săvîrşit noi. Totul trebuie de început de la o pagină curată, altfel, nimerim într-un cerc vicios şi nu-i mai dăm de capăt.

CÎTE CEVA DESPRE „VINA ISTORICĂ”

Europenii şi mai ales francezii se complexează cu aşa zisa „vină istorică” faţă de arabi şi de africani, deşi, despre care vină poate să fie vorba? În comerţul cu robi au fost vinovaţi nu atît europenii, cît regişorii şi căpeteniile de triburi locale. Samsari ale acestor afaceri murdare au fost negustorii arabi şi evrei. Dacă nu credeţi, atunci citiţi-l pe Prospere Merimee (nuvela „Tamango“), în caz dacă documentele de arhivă şi statistica vă plictisesc. Armatele coloniale care s-au dedat la sălbătăcii împotriva aborigenilor erau alcătuite în marea lor majoritate din voluntari indigeni (sipahii - în India Britanică, spahiii şi zuavii - în Africa de Nord-Vest franceză etc.) şi numai ofiţerii erau europeni.

De ce nu au complexul vinovăţiei urmaşii foştilor corsari algerieni, marocani şi tunisieni care timp de secole au jefuit coastele Mediteranei şi au ajuns cu raidurile lor de pradă pînă la Islanda? Nu s-au complexat deloc nici talebanii care au aruncat în aer statuile lui Buddha sau turcii care au transformat catedrala Sfintei Sofii în mecete. Sau poate că au simţit mustrări de conştiinţă acei care jubilau şi dansau de bucurie pe străzile oraşelor arabe cînd au aflat ştirea despre prăbuşirea turnurilor WTC şi moartea a mii de oameni nevinovaţi?

Francezii, cînd au plecat din Algeria, au lăsat în urma lor o ţară înfloritoare care exporta excedentul de produse agricole în toată Europa. În prezent însă algerienii nu au ce mînca, deoarece au transformat jumătate din pămînturile arabile (confiscate de la coloniştii francezi pe care i-au alungat din ţară) în pustiu. Cîteva milioane de algerieni au emigrat în fosta metropolă pentru ca să nu moară de foame acasă.La fel au procedat şi sute de mii de marocani, tunisieni, malezi şi alţi foşti supuşi ai ex-imperiului colonial francez.

Evreii i-au alungat cu forţa de pe pămînturile lor pe arabii palestinieni? – Pe naiba! Aceştia singuri şi-au vîndut pămîntul pentru bani-gheaţă coloniştilor evrei, pentru ca pe urmă, după ce „Olimii”[5] au transformat aceste locuri sterpe şi aride în raiul pe pămînt, să le revendice înapoi. Să vedeţi în ce cloacă se vor transforma peste cîteva luni kibuţurile[6] din fîşia Gaza părăsite de către colonişti şi predate celor care ştiu numai a scanda lozinci belicoase şi a se lăuda la toate colţurile că-i vor arunca pe evrei în mare!

CONSECINŢELE MIOPIEI

Franţa i-a primit pe toţi şi astăzi (deşi nu există nici o statistică specială în acest sens) diaspora nord-africană numără circa şase milioane de oameni şi este în continuă creştere. În primul rînd aceasta se datorează natalităţii înalte a imigranţilor musulmani cărora Koranul le interzice folosirea mijloacelor contraceptive şi avorturile. În al doilea rînd, anual din ţările Africii de Nord mai sosesc încă legal şi nelegal alte zeci de mii de imigranţi. Orice încercare de a bate alarma, venită din partea unor politicieni de dreapta (de felul lui Jeane-Marie le Penne), este interpretată de către liberalii francezi drept manifestare de xenofobie şi rasism.

Cu vre-o zece ani în urmă algerienii s-au „evidenţiat” deja prin aşa zisul „război al urnelor“[7]. Următorul val a fost provocat de interzicerea în şcoli a exteriorizării oricăror manifestări de religiozitate (de genul crucilor pe de asupra hainelor, stelei lui David, etc). Musulmanii, fetelor cărora li s-a interzis să vină la şcoală în hijaburi[8], au primit această hotărîre drept o lezare a sentimentelor lor religioase. Imediat cu ei s-au declarat solidari liberalii şi stînga franceză.

Calvarul de astăzi a fost provocat de moartea a doi adolescenţi arabi care, fiind urmăriţi de poliţie (sînt sigur că nu pentru culoarea pielei sau pentru convingerile lor religioase), au încercat să se ascundă într-o cabină de transformatoare electrice de înaltă tensiune şi s-au electrocutat. De fapt, să nu fi fost acest tragic incident, marginalii afro-arabi ar fi găsit alt motiv.

Ideologia vandalilor care au transformat Franţa într-un infern a fost exprimată prin cuvintele unui „protestatar“: „Să ne plătească îndemnizaţiile şi ajutoarele şi să ne lase în pace cu legile lor!“. Poliţia se teme să acţioneze în forţă, deoarece imediat se vor găsi idioţi din rîndul „apărătorilor drepturilor omului” care vor începe să urle despre încălcarea drepturilor minorităţilor rasiale şi confesionale. Probabil că vă mai amintiţi reportajul despre poliţiştii americani concediaţi din cauza faptului că l-au bătut pe un afro-american care, îndopîndu-se cu wisky şi narcotice, a furat un automobil şi timp de cîteva ore a terorizat un oraş întreg, circulînd cu o viteză nebună şi refuzînd să se supună somaţiilor din partea poliţiei.

Sau cazul ucigaşului de culoare (în trecut megastar al futbolului american) Jey Simpson care a fost achitat de către curtea cu juraţi (majoritatea lor fiind şi ei afro-americani sau asiaţi), deoarece avocatul le-a insuflat acestora că Simpson a fost acuzat din cauza culorii pielei şi nu a asasinatelor odioase pe care le-a săvîrşit.

CÎTE CEVA DESPRE INTEGRARE.

Să punem altfel întrebarea: au mişcat măcar din deget afro-arabii francezi pentru a se integra în societatea care i-a acceptat în loc de a o parazita? Îmi provoacă dezgust aberaţiile perorate de către unii politicieni, de genul: „Afro-arabilor le este închis drumul în business, spre învăţămînt etc., etc.” Interesant, cine li-l închide, dacă nu ei singuri prin nedorinţa lor de a munci şi a învăţa?[9]

În această ordine de idei îmi aduc aminte de faptul cum într-un sat de „minoritari” de la noi a fost construită o şcoală-model pentru ca copiii lor să nu mai umble cu cerşitul şi să înveţe carte (evenimentul cu pricina a avut loc încă pe timpul puterii sovietice). La sfîrşitul primului an şcolar în ea au rămas doar pedagogii şi …trei (!) elevi. Ei bine, minoritarii noştri au venit în Europa cu o mie de ani în urmă (şi încă sînt creştini) şi tot nu s-au integrat, ce să mai zicem atunci de afro-arabii musulmani?

Psihologia acestor „discriminaţi” este simplă ca trei banane: „albii ne-au asuprit strămoşii noştri, acum n-au decît să ne întreţină!” Sau: „de ce trebuie de muncit dacă se poate de trăit (comparativ cu viaţa din patrie – ca în rai) şi pe contul ajutoarelor sociale oferite de către statul-gazdă. Se poate de cerşit, de ocupat cu traficul de stupefiante etc. Dacă nimereşti în mîinile poliţiei, atunci imediat invoci discriminarea rasială şi încălcarea a drepturilor minoritarilor“. Şi, în genere, pentru ca autorităţile să nu se poată amesteca, în prima linie sînt trimişi copiii, femeile şi adolescenţii (aţi văzut vreodată să umble cu cerşitul şi ghicitul bărbaţi maturi din rîndul minoritarilor cu pricina de la noi?).

Un fost elev de-al meu mi-a povestit cum în Galaţi de el s-a apropiat o hîrcă bătrînă (ghiciţi-i singuri naţionalitatea) care i-a zis: „Dă-mi zece mii, că dacă nu – te stuchesc!”. Şi, băiatul i-a dat, căci nu putea să bruscheze o asemenea epavă şi nici să cheme poliţia (care din aceleaşi motive ca şi cea franceză nu mai vrea să se lege cu minoritarii corcoliţi de forurile internaţionale).

Ştiţi cine va avea totuşi de suferit de pe urma vachanaliei imigranţilor musulmani din Apus? – Imigranţii din ţările Europei Răsăritene care vin în Occident să muncească, nu să ceară cu impertinenţă de la gazde întreţinere şi ajutoare sociale. Liberalii europeni se vor feri de luarea unor măsuri adecvate situaţiei pentru a nu fi învinuiţi de rasism, xenofobie şi discriminare confesională şi vor lovi în toţi de-a valma.

Americanii au avut pentru aşa cazuri un slogan care se potriveşte cum nu se poate mai bine situaţiei create: „Ori iubeşti America aşa cum este, ori cară-te acasă!” Tot americanii însă au fost printre primii care au procedat la o pocăinţă colectivă faţă de afro-americani şi mai apoi faţă de restul concetăţenilor lor ne-europeni. „Yankees”-ii suportă demult consecinţele acestei demenţe colective care s-a materializat prin răscoalele ghetourilor de culoare din Los-Angeles şi Miami, rasismul negritudinii şi cel al „latinos“, „Panterele Negre” şi „Poporul negru al Islamului“.[10]

Occidentul este bolnav şi bolnav grav. Statele Unite ale Europei pot exista numai ca o societate creştină. Orice convergenţă cu lumea islamică şi africană este un miraj, o fantasmagorie şi nu poate duce decît la catastrofă şi atunci titlul cărţii lui Fukuyama „Sfîrşitul istoriei” nu va mai fi un simplu titlu, ci într-adevăr – SFÎRŞITUL ISTORIEI.

P. S. „Occidentul – este Occident, Orientul – este Orient şi niciodată nu se vor contopi!” (R. Kipling)

A. Savin

[1] Dar-al-Islam şi Dar-al-Harb: în terminologia islamică aşa sînt definite lumea islamului şi lumea războiului (a ne-musulmanilor).

[2] Intifada – din limba arabă – răscoală.

[3] Jamaat – din limba arabă – „comunitate a credincioşilor“. Jamaatele au o structură şi funcţii care uneori le permit să joace rolul de stat în stat, mai ales cînd se află într-un mediu confesional străin.

[4] Vendeta: obiceiul răzbunării prin sînge la corsicani; aici – vendetă transversală – răzbunare care se răsfrînge nu numai asupra făptaşilor nemijlociţi ai crimei, ci şi asupra tuturor rudelor acestora.

[5] Olim: coloniştii evrei din Palestina care au venit din restul ţărilor lumii.

[6] Kibuz un fel de colhozuri în stil israelit, însă spre deosebire de cele sovietice, ele au fost constituite pe baze absolute benevole.

[7] Teroriştii algerieni preferau ca loc pentru amplasarea minelo-capcană urnele de gunoi de pe străzile oraşelor franceze. Drept urmare, autorităţile municipale le-au înlăturat şi imediat oraşele franceze au început să semene cu nişte gunoişti.

[8] Hijab: năframă tradiţională purtată pe cap de către femeile musulmance şi care trebuie să le acopere urechile, fruntea, gîtul şi ceafa.

[9] În unele ţări occidentale (precum în SUA), chiar sînt prevăzute cote obligatorii pentru minorităţile de tot genul la angajarea în cîmpul muncii şi admiterea în instituţiile superioare de învăţămînt. Iată unde se află discriminarea!

[10] Teoria „negritudinii” – dotrină lansată de către ex-preşedintele senegalez Leopold-Sedar-Sengor şi savantul de culoare William Du Bois. Ea propagă supremaţia rasei negre asupra celorlalte.

Latinos – poreclă dată tuturor imigranţilor din America Latină (mai ales portoricani)

„Panterele Negre” – organizaţie teroristă care-i uneşte pe cei mai radicali adepţi ai teoriei negritudinii

„Poporul negru al Islamului” – organizaţie extremistă care a apărut în anii ‘80. Circa două milioane de afro-americani s-au convertit la islam în semn de protest împotriva majorităţii albe protestanto-catolice.