Cuvint inainte

În Vinerea Patimilor Mîntuitorului nostru Iisus Hristos – 6 aprilie 2007 – cunoscuta publicaţie anticreştină „Timpul” din Chişinău a publicat un interviu cu preotul Pavel Borşevschi cu genericul „Poimâine e ziua cea mare - Ziua bucuriei şi a iertării”.

Părintele Pavel este apreciat nu numai în parohia sa pentru elocinţa sa, pentru rîvna cu care cheamă lumea la Biserică, pentru activismul său obştesc vizibil şi prin permanenta sa disponibilitate de a vesti de pe ecranele televizoarelor Cuvîntul Adevărului. De aceea mi-a părut absolut firească apariţia sa cu un interviu în ajunul Sărbătorii Sărbătorilor – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – cu un generic explicit pascal.

Bineînţeles, am fost întrucîtva contrariat de faptul că sfinţia sa a consimţit să se producă tocmai în această publicaţie, deja notorie pentru intransigenţa sa antihristică, dar, mi-am amintit eu, sfinţii părinţi propovăduiau şi în lupanare, nemaivorbind de porunca dată de către Mîntuitorul apostolilor săi ca aceştia să meargă şi să boteze toate neamurile păgîneşti, învăţîndu-le Cuvîntul Adevărului. Or, această evocare evanghelică este tocmai potrivită pentru cititorii „Timpului”.

După ce am lecturat cu atenţie interviul prima dată, am simţit nevoia să-l recitesc încă o dată şi apoi încă o dată şi apoi iarăşi … Pe lîngă faptul că interviul, în ciuda genericului său voit pascal, publicat – repet – în Vinerea Patimilor şi, deci chiar în ajunul Sărbătorii celei mai de seamă a Creştinătăţii - nu pomeneşte nimic despre Sărbătoarea Sărbătorilor – Paştele creştinesc, m’am simţit depăşit în mai multe afirmaţii ale părintelui consemnate de către jurnalistul care a semnat cu numele Cronos – aşa se numeşte „clubul”, adică rubrica la care a fost publicat interviul. Întrucît am socotit că mai multe afirmaţii frizează învăţătura Bisericii despre mîntuire, despre schizmă şi altele am dat vina în sinea mea pe neglijenţa sau reaua voinţă a anonimului dosit în spatele lui „Cronos”.

Totuşi, l-am contactat pe părintele Pavel care, cu toată-i bunovoinţa şi solicitudinea care îl caracterizează, mi-a acordat copios o oră şi zece minute acumulate în cele două întîlniri cu sfinţia sa dedicate în exclusivitate desluşirii unor afirmaţii mai discutabile pentru mine din interviu. În cadrul discuţiei, desfăşurate deseori în contradictoriu, iar pe alocuri chiar încinsă, mi-am răspuns la cîteva nedumeriri, părintele Pavel oferindu-mi mai multe precizări importante la cele afirmate de sfinţia sa pe paginile ziarului. Oricum, sfinţia sa a confirmat cu toată fermitatea că el şi-a recitit interviul şi semnează pentru fiecare afirmaţie publicată în numele său.

Cu toate acestea, mai multe sentinţe ale sale – calificate de către părinte drept teologumene (păreri particulare despre anumite aspecte dogmatice sau referitoare la mîntuire admise în Biserică în măsura în care ele nu contrazic dogmele Bisericii) – au rămas pentru mine văduvite de limpezime, deci şi de acceptare.

Atît în timpul întrevederii noastre, cît şi în cadrul interviului publicat, pr. Pavel a afirmat cu toată tăria: „Eu mă închin în faţa oamenilor şi le primesc critica,” ceea ce a constituit pentru mine un îndemn în plus să vin nu atît cu critică, cît cu nedumeriri explicitate şi argumente, în viziunea mea, potrivinice unor „teologumene” propulsate prin intermediul publicaţiei anticreştine.

„Timpul” este citit (şi mai ales scris) în majoritate de oameni din afara Bisericii. De aceea orice vorbă despre Biserică rostită pentru asemenea persoane trebuie să ţină seama de (ne)pregătirea lor – intelectuală, duhovnicească, morală, - de atitudinea lor „specifică” faţă de Biserică. Fiecare gînd rostit pentru ei trebuie astfel formulat încît să nu stîrnească interpretări improprii mesajului avut în vedere de către vorbitor. Cu toate acestea, în urma discuţiei avute cu părintele, am rămas cu impresia că anumite percepţii ale unor răspunsuri se datorează unei neglijenţe de limbaj operate atît de intervievat, cît şi de intervievator, de la acesta din urmă noi nefiind nicidecum îndreptăţiţi să cerem vre-o dovadă de cultură duhovnicească.

Sfîntul Ioan de Kronştadt scria încă în 1908: „Libertatea oricărei prese a făcut ca Sfînta Scriptură, cărţile bisericeşti, scrierile sfinţilor Părinţi să fie nesocotite, fiind citite mai că numai aceste cărticele şi ziare; din această pricină scade credinţa şi buna cuviinţă, autorităţile care o fac pe liberalii au deprins de la Lev Tolstoi toată necredinţa şi hula şi încuviinţează presa, care duhneşte cu toată spurcăciunea patimilor. Toţi vor da socoteală lui Dumnezeu – toţi încuviinţătorii.”

Astfel, aruncînd în popor tot soiul de gînduri înşelătoare prin mijlocirea şcolii şi presei lipsite de frîie, noi îl otrăvim, uitînd de cuvintele înfricoşătoare ale Mîntuitorului despre ispititori.

Mai mulţi creştini au fost alertaţi de cititori ai „Timpului” privind acest interviu şi care, în urma lecturării lor, au rămas fie nedumeriţi, fie blocaţi. Deşi părintele Pavel şi-a exprimat deplina disponibilitate pentru oricine de a răspunde oricăror întrebări de precizare a afirmaţiilor sale – în incinta bisericii „Sfîntul Dumitru” din Chişinău, sectorul Botanica, - am considerat, avînd experienţa discuţiei cu sfinţia sa, să vin pe situl ortodox www.mdn.md cu comentarii pe cît se poate de cuminţi pe marginea temelor specificate mai jos.

Înainte de a trece la expunerea sentinţelor percepute drept „controversate,” am socotit oportun să amintesc cititorilor acestui sit că în viaţa aceasta nimic nu este întîmplător – nici ziua apariţiei interviului, nici numele în dosul căruia s’a ascuns jurnalistul, nici întrebările puse …

Dar să o luăm pe îndelete.

Proorocul David ne confirmă că „toţi dumnezeii neamurilor sînt idoli” (Psalmul 95, 5), adică sînt demoni. Astfel, Cronos - zeitate păgînească a elinilor antici, - este un demon responsabil pentru scurgerea ucigătoare a timpului, pentru iminenţa morţii. Cronos este, totodată, creatorul Iadului care îi primeşte pe toţi morţii. Cel mai de desubt nivel al iadului se numeşte, potrivit străvechilor elini, Tartor. Este semnificativ că publicaţia „Timpul” şi-a ales drept rubrică de bază pe acest demon al timpului, demon care, potrivit credinţei păgîne a elinilor, îi întîmpină pe necreştini şi pe păcătoşi la intrarea în iad, inclusiv pe cei care l-au cinstit prin evocarea sa permanentă în timpul vieţii lor pămînteşti, alias deţinătorii şi promotorii clubului „Cronos”.

Semnificaţia devine şi mai apăsătoare dacă îl punem pe Cronos – demonul timpului mortificator – în legătură cu Ziua morţii pe Cruce a Celui „Care a prădat iadul” de vistieria sa – sufletele drepţilor, - zi în care demonul Cronos a apărut în publicaţia antihristică cu interogatoriul său făcut unui preot al lui Hristos. Într’un sens, demonul Cronos – arhitectul şi zidarul iadului – este stăpînitorul părelnic al zilei omorîrii Fiului Omului. Astfel, în Vinerea Patimilor, ziua în care Fiul Omului Şi-a dat Duhul pe Cruce, demonul Cronos, triumfînd în înşelarea sa, ne zvîrle de pe paginile publicaţiei sale un interogatoriu înţesat cu întrebări dintre cele mai ispititoare, ca să nu le spun drept smintitoare.

Bunăoară, oare cît face chiar constatarea din cea dintîi întebare cu care se lansează demonul: „Părinte Pavel, în ultimul timp tot mai mulţi creştini ortodocşi se declară nemulţumiţi de biserica lor şi vor să treacă la catolicism.” De unde asemenea constatări ??? Există vreo statistică ??? Motivaţiile celor catolicizaţi – şezutul în biserică ??? Nemulţumirea faţă de Ortodoxie – lipsa scaunelor ??? Este evident o întrebare pur provocatoare, chiar sfidătoare dacă nu de-a dreptul idioată. Dar, deh, după cum e şi năravul tuturor demonilor – întruchiparea minciunii, - şi de data aceasta Cronos îşi învederează feleşagul – să infiltreze în conştiinţa neiscusită a cititorilor că ar exista treceri de „creştini ortodocşi la catolicism”, şi încă „tot mai mulţi”, pe cînd ştim cu toţii că este vorba de aderarea la credinţa papistăşească a unor persoane din afara Bisericii Ortodoxe. Din păcate, acestor insinuări nu s’a dat vre-o ripostă.

Nu toate răspunsurile date de pr. Pavel au trezit anumite nedumeriri, dar cele pe care le-am perceput drept controversate le-am grupat în nouă teme şi anume:

1. Învăţătura ortodoxă despre rugăciune.

2. Despre calendarul bisericesc.

3. Preoţii şi serviciile de securitate sovietice.

4. Taxele în biserici.

5. Biserica şi implicarea ei în politică.

6. Icoanele făcătoare de minuni şi atitudinea faţă de minuni.

7. Cum trebuie să fie adevăraţii creştini.

8. Cum să tratăm mitropolia Basarabiei.

9. Cazul episcopului Petru de Ungheni şi Nisporeni.

Temele vor fi abordate în ordinea enumerării lor – răspunsurile la fiecare temă sînt presurate prin întreg interviul şi, prin urmare, le-am grupat pe aceste teme – şi vor fi expuse pe rînd pe parcursul mai multor zile.

Benedict Moldoveanu