În ultimul timp sîntem martori ai unor tot mai dese atacuri contra Credinţei Ortodoxe. În anii de curînd forţele dedesubtului orientate spre demolarea Ortodoxiei ca temelie multiseculară a statalităţii istorice a poporului nostru, ca temelie bimilenară a însăşi fiinţei lui morale şi etnice, întreprind acţiuni şi campanii întregi de propagare a blasfemiilor. Cele mai izbitoare exemple în acest sens le reprezintă introducerea în şcoală a disciplinii „Deprinderi de viaţă”, activitatea centrelor anticreştine de „planificare a familiei”, difuzarea publică în Moldova a filmului anticreştin „Codul lui Da Vinci”, precum şi numeroase articole în presa periodică cu un conţinut blasfemiator flagrant. Publicarea în ziarul „Timpul de dimineaţă” din data de 12 ianuarie 2007 a unui material vădit batjocoritor la adresa Dumnezeului nostru slăvit în Treime vine să confirme o dată în plus lipsa de scrupule a duşmanilor credinţei în Hristos, Mîntuitorul lumii.

Exemplele pomenite au căpătat o largă rezonanţă în societatea noastră, au stîrnit dispute aprinse în presă. Ierarhia Bisericii Ortodoxe din Moldova primeşte adresări atît din partea celor care condamnă aceste fenomene, cît şi din partea celora care, cel puţin, nu văd în ele nici o hulă sau altă primejdie.

Blasfemiile nu sînt profesate în vreun cerc îngust de satanişti sau masoni, ci sînt vestite în pieţele cetăţii, în ochii întregului popor – prin mass-media. Acest fapt este săvîrşit ziua în amiaza mare, ţintind în conştiinţa fiecărui cetăţean, mai ales, a creştinilor: „Iată Dumnezeul vostru, noi ne batem joc de El, iar voi nu ne puteţi face nimic, şi noi ne vom bate joc şi mai departe, iar voi veţi fi nevoiţi să acceptaţi drept ceva normal ceea ce facem, drept o prezenţă permanentă în viaţa voastră !”

Cei care au încercat să curme acţiunile publice ale hulitorilor, nu numai că şi-au apărat valorile mîntuitorare, L-au apărat pe Hristos, dar au şi protestat contra acestei poziţii, care se impune nu atît prin propagarea sfidătoare a hulelor, cît prin impunerea unei atitudini faţă de sine ca faţă de un fenomen acceptat şi sprijinit de conştiinţa obştească.

Biserica îşi cheamă credincioşii să păstreze calmul, să nu se lase antrenaţi de forţele dezbinării în conflict, care să ne lipsească de pacea lăuntrică. Trebuie să fim şi în continuare cetăţeni ascultători de lege. Dacă vom da frîu liber mîniei, de altfel, pe deplin îndreptăţite, vom face jocul duşmanilor Bisericii lui Hristos.

Cu toate acestea, conştiinţa de creştini nu ne îngăduie să tăcem cînd se săvîrşeşte un sacrilegiu. Pîngărirea celor sfinte, a sentimentelor religioase, a numelui Dumnezeului şi a sfinţilor Lui, a imaginilor sfinte – nu este mai puţin degradantă decît lezarea demnităţii persoanei, a memoriei morţilor, a însemnelor Statului. Credinţa şi cele sfinte reprezintă temelia identităţii personale, a conştiinţei de sine ca om pentru orice creştin care e creştin. „Jocul” cu cele sfinte, profanarea lor de-adinsul vatămă în chip nevăzut sufletul omenesc, sădeşte în inimile copiilor şi tinerilor noştri antivalori care îi separă de neamul lor, de părinţii şi străbunii lor, de întreaga moştenire spirituală a poporului lor, îi împinge, la urma urmei, pe drumul pierzaniei. Iată de ce profanarea celor sfinte, dar cu atît mai mult a Izvorului oricărei sfinţenii – a Dumnezeirii celei Unice în Treime – trebuie osîndită şi respinsă cu toată hotărîrea de întreaga societate, indiferent de cine este hulitorul.

În Epistola către evrei Apostolul Pavel spune: „Călcînd cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvîntul a doi sau a trei martori; gîndiţi-vă: cu cît mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sîngele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit Duhul Harului.” (10, 28-29). În acelaşi timp ziarul „Timpul” a batjocorit întreaga Sfîntă Treime, a hulit nemijlocit Dumnezeirea ! Noi urmăm porunca Dumnezeului nostru: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (din cele 10 porunci dumnezeieşti) din care se vede izbitor de limpede hula tipărită şi răspîndită de către publicaţia dată. Şi nu e prima dată cînd acest ziar huleşte cele sfinte. Ajunge !

Ceea ce a publicat în ziua respectivă ziarul „Timpul” reprezintă tocmai călcarea în picioare a celor sfinte.
Acţiunile de hulire nu au şi nu pot avea nici o îndreptăţire. Biserica stăruie cu toată hotărîrea ca orice profanare a oricăror simboluri ale Dumnezeirii, ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Născătoarei de Dumnezeu, a celor sfinte – adică împreunarea acestor simboluri cu orice alte expresii, cuvinte, contexte, imagini, întrebuinţarea lor în cărţi, filme, spectacole de orice fel, care propagă păcatul, folosirea lor în publicictate, în anunţurile „tămăduitorilor”, extrasenzitivilor, „prezicătorilor” etc., pe etichetele de pe orice mărfuri sau liste de preţuri – jigneşte profund sentimentele credincioşilor. Asemenea acţiuni contravin legii care interzice în mod expres „îndemnarea la [...] ura [...] religioasă” (Constituţia RM, art. 32).

Este incontestabil că nu face să ne opunem hulirii prin metode neconsfinţite în lege, dar pentru ca în societate să se păstreze şi să se consolideze pacea, sîntem datori să contribuim la îndepărtarea cu desăvîrşire din viaţa ţării a oricăror forme de jignire a sentimentelor şi simbolurilor Credinţei poporului acestei ţări prin metode de profilaxie şi prevenire – folosind cuvîntul arzător al Evangheliei.

Dorim ca şi societatea noastră să ajungă, pe o cale de pace, legiuită, la excluderea în orice formă a sacrilegiilor şi a luării în rîs a celor sfinte, precum şi a oricăror acţiuni care pricinuiesc suferinţe credincioşilor de diferite religii sau celor necredincioşi.

MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE