2.    Calendarul bisericesc

(citiți epizodul precedent…)

Demonul Cronos a abordat şi tema mult dezbătută în mediile anticreştine din Moldova a calendarului ortodox: „Mulţi nu vor să treacă la Mitropolia Basarabiei, din cauza stilului nou.”

Este firesc pentru demonul care se cheamă tocmai Cronos să se intereseze în ce mod va pune el gheara pe creştinii Bisericii care îi scapă influenţei lui, căci Biserica este cea care ne conduce în veşnicie, ne scoate din robia timpului (cronos), din hăul iadului (zidit de Cronos). Tocmai pentru acest demon Cronos există problema calendarului, căci el nu se admite pe sine în chingile calendarului ortodox care îi împuţinează cu fiecare crug bisericesc puterea lăsată lui în această lume căzută.

La neliniştea care străbate prin această întrebare urmează comentariul liniştitor pentru demon al preotului ortodox: „Stilul nu este dogmă. Noi, în anul acesta, am sărbătorit 40 de mucenici marţi în loc de joi, pentru că joi s-a făcut Canonul cel mare. Timpul este creat de Dumnezeu şi nu este veşnic. Numai Dumnezeu nu are sfârşit.”

Un răspuns în doi peri. Pe puţin spus. În primul rînd, mutarea în unele cazuri prevăzute de tipicul bisericesc a unor sărbători fixe cu cîteva zile înainte nu ţine sub nici un aspect de abandonarea calendarului bisericesc ortodox şi trecerea la calendarul civil european. Cu ce scop a fost adus atunci aici acest exemplu absolut din afara temei abordate ?

În al doilea rînd, în răspuns se face referinţă la faptul că Dumnezeu este veşnic, iar timpul nu este veşnic. Şi ce rezultă din această afirmaţie sub aspect de insinuata irelevanţă a tipului de calendar folosit în practica liturgică ?

În al treilea rînd, se afirmă că „stilul nu este dogmă”. Bineînţeles că stilul nu este dogmă, dar nu numai calendarul nu este dogmă, dar nici canonul liturgic, nici rînduiala înfăptuirii Tainelor, nici rînduiala slujbelor bisericeşti, nici ierurgiile (trebuinţele) bisericeşti etc., ba nici majoritatea canoanelor nu se referă la dogme. Dar prin ele omul accede la înţelegerea şi la trăirea dogmelor.

Ce sens are atunci afirmaţia că „stilul nu este dogmă”, ? Adică, dacă nu este dogmă atunci nu este important ? Altfel zis, atunci putem schimba calendarul, iar dacă e aşa, atunci putem schimba şi alte canoane care nu ţin de dogme, inclusiv canonul liturgic, după cum s’a şi făcut la catolici. Dar mai ştim că schimbarea, bunăoară, a canonului liturgic, să zicem, prin scurtarea lui, va însemna piederea harului acelui preot şi a mîntuirii la creştinii care vin să se roage cu acel preot.

Oare să nu ştie pr. Pavel că pretutindeni unde s’a introdus calendarul european în locul celui ortodox s’au produs schizme bisericeşti ? O treime din creştinii Greciei continuă să urmeze calendarul ortodox, iar în România peste 1 milion de creştini fac parte nu din Patriarhia Română, ci din mitropolia de la Slătioara care a rămas să slujească în baza calendarului ortodox. Şi numărul acestor creştini creşte şi creşte.

Pînă în 1948 toate bisericile locale care au înlocuit calendarul ortodox cu cel neortodox au fost nevoite, în virtutea acestui fapt, să încalce un şir de alte canoane de primă importanţă cum ar fi data sărbătoririi Învierii Domnului, să renunţe la capitole întregi din tipicul bisericesc cum ar fi ciclul liturgic din Postul Sfinţilor Apostoli, sărbătorirea Buneivestiri suprapusă cu Floriile şi altele. A fost nevoie de intervenţia lui … Iosif Stalin care a convocat cu de la sine putere congresul panorotodox la care s’a restabilit sărbătorirea Paştelui conformă cu calendarul ortodox.

Mai ştim, tot de la pr. Pavel în calitate de enoriaşi ai lui, că „mitropolia Basarabiei” „îmbină” aceste două calendare de neîmbinat sărbătorind, bunăoară, pe 6 ianuarie laolaltă Naşterea Domnului şi Boboteaza, iar la 25 decembrie pe Sfîntul Spiridon al Trimitundei şi Naşterea Domnului, postul şi, simultan, ieşirea din post etc.

Altfel spus, oriunde s’a introdus aşa-numitul „calendar îndreptat”, de fapt un calendar al unei alte civilizaţii – incompatibile cu creştinismul – s’au produs mari tulburări în Biserică, schizme, omoruri. (Biserica Română, pentru a pune în aplicare hotărîrea sa nelegiuită – adoptată de dragul obţinerii titlului de „patriarhie” - privind introducerea în Biserică în locul calendarului creştin ortodox a unui calendar, practic, anticreştin, a recurs la trupe de jandarmi, omorînd şi feţe bisericeşti care nu s’au supus acestei fărădelegi operate de patriarhul Miron Cristea la comanda duşmanilor creştinismului.)

Aceste tulburări au fost cauzate tocmai de incompatibilitatea cu canoanele Bisericii a inovaţiei papistaşe calendaristice cauzată de abandonarea de către papalitate a ciclului liturgic, a tipicului, a canoanelor Sfinţilor Părinţi. Formal nu se încalcă nici o dogmă, dar se încalcă unitatea Bisericii, se încalcă canoanele care sînt repere spre Mîntuire pentru cei puţin credincioşi cum sîntem noi – cei căldicei din vremurile de pe urmă.

Astăzi, propagarea unei atitudini „loiale” faţă de lepădarea calendarului canonic ortodox în favoarea unui calendar vădit anticreştin din motive de „comoditate în sărbătorirea Anului Nou” sau „să fim cu lumea, cu Europa” (ptfiu!, ce scîrboşenie amîndouă motivele!) nu este nimic altceva decît încuviinţarea duhul secularist, apostatic, antihristic. Este o chemare la schizmă.

Ce să înţeleagă din toate acestea cel care citeşte răspunsul oferit de preot ? Ce a vrut să ne comunice preotul printr’un asemenea răspuns (sau, mai exact, nerăspuns) ? De ce pr. Pavel nu s’a pronunţat limpede, fără ocolişuri în falsa „problemă” a calendarului ? E „problemă” pentru necreştini gen deputaţii noştri de făcătura lui O. Serebrean şi compania – cei cu iniţiativa apostatică de schimbare a datei sărbătoririi Naşterii Domnului. Pe cine a dorit intervievatul să menajeze cu „loialitatea” sa faţă de introducerea în Biserică a calendarului unei civilizaţii cu totul străine de civilizaţia ortodoxă ?

Apostazia – căci secularizarea este apostazie – nu poate fi menajată, ci trebuie demascată şi condamnată clar, fără echivocuri. Altfel ne facem complici cu duhul antihristic al secularizării.

3.    Preoţii şi serviciile de securitate

În lupta sa contra Bisericii lui Hristos demonul Cronos a recurs şi la o temă cu totul improprie zilei de astăzi: „În timpurile sovietice, multe spovedanii erau folosite în interese politice, în sens că preoţii „turnau” la securitate. Azi, avem o biserică credibilă?”

Răspunsul este iarăşi, ca şi la tema calendarului, unul în doi peri: „Curăţenia din biserică o face chiar Hristos.” Şi atît. Nici un cuvînt mai mult.

Ce are securitatea din timpurile sovietice cu lipsa de servicii de securitate din vremea de astăzi ? Într’un stat lipsit de idee naţională, de doctrină naţională, de conştiinţă naţională, nu poate, prin definiţie, exista concepţia de securitate naţională. Adică, serviciile secrete nu au obiectul protecţiei sale. Altfel zis, serviciile secrete moldoveneşti sînt pur nominale şi nu se ocupă decît cu scormonirea unor cazuri de corupţie printre adversarii regimului de la putere, oricare ar fi acesta - liberal sau „comunist”, eurounionist sau „independentist”.

Astăzi, sub aspect de securitate reală, pe teritoriul Moldovei acţionează tot soiul de alte servicii secrete decît cele „moldoveneşti” – şi cele ruseşti, şi cele tiraspolene, şi cele americane, şi cele bulgăreşti, şi cele turceşti, şi cele israeliene, şi cele maghiare, şi cele ale Statului Român etc. Bunăoară, nu este nici un secret că aşa-numita „mitropolie a Basarabiei” este o creatură a serviciilor secrete române care, de fapt, numai române nu sînt, ci o filială a celor americane. Or, potrivit cunoscutului politolog anticreştin american Zb. Brzezinsky, după căderea Uniunii Sovietice, obiectivul central al „lumii civilizate”, alias Apusul (Europa+SUA), este nimicirea Bisericii Ortodoxe. Astfel, „mitropolia Basarabiei” face parte din această politică de nimicire a Bisericii lui Hristos pe teritoriul Moldovei. Tocmai printre „clericii” acestei „mitropolii” impostoare se pot găsi transfugi din serviciile secrete sovietice în cele „române”. Poate în acest sens s’a referit pr. Pavel la „curăţenia care se face” acum în Biserică că turnătorii s’au refugiat în „mitropolia Basarabiei” (URSS s’a desfiinţat cu tot cu serviciile sale secrete, pe cînd alţii ar avea nevoie de asemenea „turnători” rămaşi fără soldă) ?

Curăţenia într’adevăr se face şi chiar cu Harul lui Hristos. Unica modalitate de curăţire în Biserică este pocainţa ca dar al Mîntuitorului, ca unica posibilitate de a ne despărţi de păcat, inclusiv de păcatul divulgării tainei spovedaniei. Poate aceasta a avut în vedere părintele – pocăinţa acelor „Matfei”, „Luca”, „Nicolae”, plus nişte pseudonime feminine mai puţin biblice, în dosul cărora slujeau la doi stăpîni unii preoţi ? Adică pentru Hristos sluga sa e cu un nume, iar pentru mamona aceeaşi slugă vine deja cu un alt nume. Poate că şi din această cauză aceşti preoţi nu văd grozăvia anulării de către statul Republica Moldova a tuturor numelor creştineşti ale cetăţenilor săi, inclusiv ale tuturor preoţilor, şi înlocuirea lor cu numele antihristic (codul de identitate personală – „numărul social”) de pe buletinele de identitate ?

Dacă aceştia s’au pocăit, de ce atunci se refuză pocăinţa unor altora cum ar fi actualul episcop prigonit Petru de Ungheni şi Nisporeni ? Acel episcop care este discutat în repetate rînduri pe parcursul interviului de către pr. Pavel. Un răspuns atît de sec la această întrebare şi atîta volubilitate cînd vine vorba de episcopul Petru. De ce atîta reticenţă într’un caz şi atîta disponibilitate pentru a tuna şi a fulgera în alt caz ?

Ce să înţeleagă cititorii secularizaţi ai „Timpului” dintr’un asemenea răspuns ? Cititori care nu au ştire nici de pocăinţă, nici de Pronia dumnezeiască, nici de chezăşia dată de Mîntuitorul Bisericii Sale pe care nici porţile iadului nu o vor birui pînă la sfîrşitul veacurilor ? Căci ce fel de alţi cititori nu s’ar simţi întinaţi de atingerea de paginile acestei foi de-a dreptul de bulevard ?

Nu sînt preot şi, prin urmare, nu pot şti care ar fi fost răspunsul potrivit la această întrebare insinuantă. Cert este că nu acel răspuns care s’a dat.

4.    Taxele în Biserică

Pe demonul Cronos îl interesează şi „politica taxelor” prin biserici. Secretul acestei „politici” ni-l dezvăluie preotul ortodox: „Dacă vreţi să vedeţi cât de mult un preot îşi iubeşte parohia, uitaţi-vă la taxe. Dacă v-au convenit şi vă gândiţi să daţi mai mult, rămâneţi la biserica aceea. Dacă nu, să ştiţi că preotul nu-şi iubeşte enoriaşii. Sau îi iubeşte numai pe cei care au bani. Este păcat să ceri bani, fiindcă tainele nu costă. Poţi doar să jertfeşti pentru întreţinerea bisericii la care botezi sau cununi pe cineva.”

Nu este clar: pe de o parte, ni se spune „uitaţi-vă la taxe”, iar tot în acelaşi răspuns, pe de altă parte, ni se afirmă că „este păcat să ceri bani, fiindcă tainele nu costă.” Dar oare indicarea taxelor nu înseamnă solicitarea de bani pentru Taine ? Cum se îmbină afişarea taxelor cu nesolicitarea banilor ? Ba nu se îmbină deloc. De ce să nu spună clar că în general nu pot exista taxe în Biserică, ci numai jertfă din inimă, cei doi bănuţi ai văduvei ?

Orice indicare de taxe este deja o abatere de la învăţătura apostolică, a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. De ce nu s’a făcut trimitere la învăţătura Bisericii privind nepotrivirea taxelor cu Duhul Bisericii lui Hristos ?

Pentru unii o taxă anume poate fi mică, pentru alţii, aceeaşi taxă în aceeaşi biserică poate fi mult prea mare. Politica taxelor propusă de intervievat nu este altceva decît segregarea creştinilor după criterii social-financiare: în aceeaşi parohie se adună numai acei creştini pentru care taxele bisericii date sînt acceptabile. Adică, dacă vrei o parohie din creştini bogaţi, atunci pune taxe mari, iar dacă vrei creştini săraci – pune taxe mici sau nu le pune deloc. Cînd preotul, potrivit „politicii financiare” propuse de pr. Pavel, va pune taxe mari, aceasta nu înseamnă decît că acest preot îşi iubeşte enoriaşii, deoarece la el vor rămîne doar „enoriaşii cu bani”. Ceilalţi se vor refugia la alte biserici. (De altfel, taxele de la biserica unde este paroh pr. Pavel nu sînt dintre cele mai mici în Chişinău.)

Segregarea creştinilor după starea socială este în flagrantă contradicţie cu Duhul Creştinătăţii, cu Mîntuirea. Avem în acest caz un răspuns departe de învăţătura Bisericii, un răspuns contradictoriu chiar şi sub aspect logic.

Răspunsul oferit de părintele Pavel este chiar în contradicţie cu situaţia din parohia sa unde sfinţia sa ajută mulţi nevoiaşi – de orice vîrste – nu numai prin Taine şi „trebuinţe” înfăptuite pe gratis („în dar aţi luat, în dar să daţi”), dar şi nemijlocit cu bunuri pămînteşi, cu „pîinea cea de toate zilele”. De ce să nu fi împărtăşit părintele propria experienţă în chivernisirea finanţelor parohiei sale ? Sau de ce să nu fi fost mai riguros în folosirea limbii române spre a evita asemenea incoerenţe logice şi contradicţii cu învăţătura bisericească ?

Neglijenţele de limbaj ne joacă festa în cele mai neaşteptate momente şi împrejurări. Dară-mi-te într’o discuţie cu demonul, mai ales cu unul care se cheamă Cronos – zidarul iadului.

Benedict Moldoveanu