Multi oameni cred in interpretarea viselor, adica cred ca visele au o semnificatie si trebuie musai sa le dam o interpretare. Toti oamenii au vise, mai multe sau mai putine, mai normale sau mai fabuloase, si la multi le place sa le dea o interpretare, sa le explice prietenilor si rudelor, ba chiar sa caute “interpreti” de vise si paranormali cu “puteri” extra-senzoriale si care comunica cu fiintele “astrale”, putand astfel sa dea o interpretare la orice debita mintea noastra in timpul somnului.

Pentru ca oricat de mult ar fi avansat stiinta zilelor noastre, multi oameni inca cred ca noaptea, mintea noastra calatoreste intr-un univers “paralel” unde are acces la prezicerea viitorului prin comunicarea cu “entitatile astrale” care ne ghideaza viata si care ne vor tot binele.

Fara indoiala, chiar si cei care nu merg pana acolo incat sa dea o interpretare atat de “lunatica” viselor, sunt preocupati de vise si au o strangere de inima cand de exemplu, viseaza ceva urat sau au o bucurie foarte mare cand viseaza ceva frumos, si este oarecum firesc, deoarece ramanandu-ne in memorie, visele ne influenteaza emotional si in starea de veghe. Cei mai multi dintre noi suntem robi ai imaginarului si al senzitivului, adica suntem usor influentati emotional de evenimente ireale care nu pot si nu au cum sa ne influenteze viata noastra. [Continuare →]

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI AL IRLANDEI DE NORD (în continuare vom folosi abreviatura RUMBIN, n. a.)

(vezi partea II…)

„Dominionizarea” unor teritorii absolut alogene din punct de vedere teritorial, etnic şi lingvistic, scandinavii au preluat-o de la Marea Britanie. Această ţară a procedat în acest mod nu numai cu teritoriile sale de peste mări şi oceane, ci şi cu unele aflate sub coastele insulei britanice sau care se află chiar pe teritoriul ei.

Transformarea Marii Britanii într-un singur regat a fost un proces îndelungat care a durat secole întregi. Astfel, dacă Ţara Galilor (Wales) a fost supusă de către regii englezi încă în secolul XI, atunci Scoţia a devenit parte componentă a Regatului Unit abia în anul 1707. Din cauza conservatismului atît de caracteristic britanicilor, părţile componente ale RUMBIN şi-au păstrat de-a lungul istoriei trăsăturile specifice ale sistemului politic local, tradiţiile, religia, propriul sistem de drept ş.a.m.d.

În Scoţia, de pildă, alături de lira sterlină engleză circulă şi cea scoţiană (e drept că aceasta are o valoare mai mult numismatică). Tot în această regiune istorică (alţii o numesc ţară) a Marii Britanii este în vigoare sistemul de drept scoţian, spre deosebire de restul regatului care se bazează pe cel anglo-saxon. Scoţienii confesează protestantismul calvinist, pe cînd englezii şi galezii pe cel anglican, iar irlandezii – catolicismul. [Continuare →]

Pentru ca sa se mantuiasca, sa ajunga la sfintenie si la fericire, credinciosii din orice religie se roaga. De regula, in rugaciune ei cauta si afla mangaiere, tarie morala, pace, liniste, evlavie, mantuire.

Invatati de Mantuitorul, de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti, crestinii se roaga “cu pace”, drepti, in genunchi si, rareori, prosternati cu fata la pamant. Dar totdeauna, intr-o stare care produce respect, liniste, cucernicie, tacere.

Unii dintre eretici au adus si in privinta rugaciunii noutati care tulbura sufletele in loc sa le linisteasca; sminteli care denota stari mai mult bolnavicioase decat sanatoase si infatisari care trezesc cel mai adesea mila si compatimire, iar uneori chiar batjocuri si scarba, in loc de liniste si evlavie.

Astfel, ne-a fost dat sa vedem oameni care se roaga adormiti (? ! ?) si oameni care se roaga tremurand, trantindu-se la pamant si bolborosind cuvinte neintelese, „in limbi”, cu motivarea ca asa-i invata Duhul Sfant. Si Duhul Sfant ii invata nu numai sa se roage (spun ei), ci le da si tot feluri de „daruri”, de auzire, vedere (vedenii), tamaduiri si alte minuni, de care nu se invrednicesc decat cei alesi de Dumnezeu. [Continuare →]

ŢĂRILE SCANDINAVE

(vezi partea I…)

Despre aceste ţări persistă o iluzie că ele sînt state mononaţionale. Din punct de vedere numeric această părere este aproape de adevăr, deoarece naţiunile titulare alcătuiesc majoritatea covîrşitoare a populaţiei în fiecare dintre ele. Totuşi, pe teritoriul statelor scandinave locuiesc şi minorităţi naţionale, unele dintre care au o vechime mult mai mare decît naţiunile titulare.

În nordul Scandinaviei, de exemplu, se află situată regiunea istorică numită Laponia (Laplanda). Ea este împărţită inegal între Finlanda (circa 70%), Suedia (20%) şi Norvegia(10%). Locuitorii băştinaşi ai acestei regiuni istorice sînt laponii (lopari sau saami), un popor a cărui limbă face parte din familia de limbi fino-ugrică (pe cînd titularii ţin de subgrupul germanic de nord al familiei de limbi indo-europeane cu excepţia finlandezilor). Laponii, prin tradiţie, au un mod de viaţă nomad şi se îndeletnicesc cu creşterea renilor. Familii de saami îşi pasc turmele de reni şi pe peninsula Kola care aparţine Federaţiei Ruse. Loparii ruşi însă se află pe cale de dispariţie, fiind rusificaţi şi, precum majoritatea popoarelor mici din Nordul Rusiei şi Siberia, alcoolizaţi. [Continuare →]

Vezi partea a III-a

Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă.

 Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga. [Continuare →]

Una dintre cel mai frapante trăsături ale lumii în care trăim este contrastul existent între afişarea spiritului egalitar al democraţiei în toate domeniile vieţii şi constanta lui încălcare de fapt, dar şi de drept. Cu alte cuvinte, în societatea occidentală s-a ajuns la următorul paradox: în numele democraţiei se subminează democraţia şi în numele libertăţii se surpă libertatea. Astfel, epoca noastră nu face decât să continue proiectul unuia dintre demonii romanului cu acelaşi nume al lui Dostoievski: „Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat”.

Unul dintre cele mai bune exemple îl constituie mişcarea tot mai amplă de susţinere a „normalităţii” homosexualităţii. Dacă la început mişcarea şi-a cerut dreptul la existenţă în virtutea argumentului umanităţii (sunt şi ei oameni!) şi nu atât al homosexualităţii celor care o compun, acum ea îşi impune homosexualitatea ca adevăratul semn al umanităţii acestora. Aceasta, în virtutea argumentului de minoritate oprimată de prejudecăţile unei majorităţi ignorante. Iar acolo unde poporul nu vrea să-şi modifice moravurile la insinuările minorităţii homosexualilor, singura soluţie rămâne fie renunţarea la pretenţii, fie lupta pe toate fronturile: în principal cel politic, cultural şi religios. Asistăm astfel de câţiva zeci de ani la o încleştare politică şi socială cu bătaie lungă, care ţinteşte fiinţa umană în fundamentele ei. [Continuare →]

După terminarea celui de-al II-lea Război Mondial, în ţările Europei Apusene s-au declanşat unele procese aparent contradictorii. Sub presiunea SUA şi simţindu-se ameninţate de pericolul sovietic, ele s-au unit în cadrul unor alianţe şi blocuri militar-politice şi economice, precum NATO şi „Piaţa Comună” (viitoarea „Uniune Europeană”). Astăzi, procesul de integrare europeană se prezintă ca o încercare de a transforma Europa într-un nou centru de putere pe arena mondială (în calitate de alternativă celui nord-american).

În anii `70 ai secolului trecut s-a evidenţiat şi cealaltă parte a medaliei: tendinţa spre descentralizare, care era menită să niveleze inegalitatea social-economică dintre diferite regiuni ale statelor europene. Adepţii federalismului autohton din rîndul grupurilor etnoculturale minoritare din Republica Moldova au înţeles greşit această tendinţă, crezînd că este vorba despre un proces de federalizare etnică. În procesul de descentralizare regională însă hotarele etno-confesionale corespund numai accidental cu cele administrative interne. De cele mai dese ori, ultimele sînt trasate reieşind din unele considerente istorico-culturale sau economico-geografice. [Continuare →]

Vezi partea a II-a

Fie că vor să scape de criza economică, să îşi rotunjească veniturile sau sunt doar împătimiţi ai pariurilor, peste un milion trei sute de mii de români calcă pragul agenţiilor de pariuri, în fiecare lună. Acestora li se adaugă o altă categorie, a celor care joacă la Loterie. Şi se pare că anul acesta vor fi din ce în ce mai mulţi, potrivit estimărilor preşedintelui Loteriei Române.

“Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“

Din câte am înţeles eu criza asta, una dintre cauzele ei este iubirea de bani. Foarte mulţi vor să obţină banii uşor, dacă se poate şi fără muncă – de exemplu, aşa au prosperat băncile, prin iluzia dobânzii oferită deponenţilor, profitând de aversiunea faţă de risc a acestora din urmă, sau pe dobânzile reale la credite. Însă nu ştiu dacă e vorba numai de iubire de bani, pentru că unii chiar au fost aduşi într-o stare de NEVOIE permamentă, sunt foarte mulţi care abia trăiesc de azi pe mâine şi sărăcia în ţara noastră se adânceşte…

Astfel, cu greu înţeleg de ce sunt atât de multe cazinouri, săli de jocuri, agenţii de pariuri etc. Nu prea pricep ce motivaţie poate avea cineva care se duce să joace acolo, ştiind că şansa de câştig este foarte mică. Sau să joace pe internet, să parieze… Oare chiar nu înţeleg că li se flutură pe sub nas iluzia câştigului, a unei îmbogăţiri rapide? E ca şi când în faţa unui câine legat ţii un cârnat atârnat în undiţă la distanţă suficientă cât să nu-l ajungă, iar el se tot agită şi sare în lanţ sperând că-l prinde. De ce face asta? De foame. Sau de poftă. [Continuare →]

Este in Evanghelie un cuvant al Mantuitorului care ne izbeste sufletul ca o porunca dumnezeiasca si, de indata ce ne vine in minte, ii descoperim forta, puterea si nevointa. Atunci cand Hristos spune pilda samarineanului milostiv, in momentul cand acesta ii da gazdei cei doi dinari, pentru a-l ingriji pe cel coborat de la Ierusalim si cazut intre talhari, pana la vindecarea completa, Iisus spune: “Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da”. “A cheltui in plus” inseamna a porni de la ceea ce ai deja, spre ceea ce poti avea, dar nu ai inca. “A cheltui in plus” inseamna “a investi” in celalalt, cu ajutorul harului primit de la Dumnezeu, har simbolizat aici prin cei doi dinari ai samarineanului. “A cheltui in plus” inseamna mai ales privirea “inainte” a samarineanului, adica a lui Dumnezeu, care isi ofera darul, cei doi dinari, gazdei, pentru a-l ingriji pe cel ranit, dar cerandu-i, la fel ca in pilda talantilor, mai mult.

In casnicie, fiecare e gazda celuilalt, de vreme ce fiecare il primeste pe celalalt, care e ranit, dar, in acelasi timp, si uns cu vin si untdelemn – simboluri ale pecetii darului Duhului Sfant si ale Euharistiei “pentru iertarea pacatelor si pentru viata de veci”. Privirea Domnului e indreptata intotdeauna inainte, depasind ranile spirituale pe care le descopera, pentru a varsa asupra lor vinul si untdelemnul, spre tamaduire. Dumnezeu il vede pe pacatos direct vindecat si restabilit. Aici putem descoperi una dintre problemele cele mai tainice ale vietii harice a cuplului. [Continuare →]

Începutul mileniului al treilea este marcat de mai multe fenomene noi în relaţiile internaţionale. Printre acestea un loc important îl ocupă încercările de relansare a Rusiei în calitate de mare putere. Apare însă o întrebare destul de rezonabilă: este oare în stare Moscova să mai joace un asemenea rol?

Dispariţia de pe scena politică a Uniunii Sovietice a dus la transformarea sistemului internaţional bipolar în unul monopolar. SUA au rămas unica supraputere militară de pe glob şi vor rămîne în această calitate încă pe cel puţin o jumătate de secol. Participarea pur simbolică a Rusiei la „clubul celor opt” poate nici să nu fie luată în considerare, deoarece acolo ea nu are decît un rol consultativ-decorativ pentru a adula ambiţiile liderilor ruşi.

Succesorul de drept al URSS, Federaţia Rusă, a avut de parcurs o perioadă de profund declin economic, politic şi militar. Clica coruptă şi compradoră a clanului Elţin care a condus destinele Rusiei în prima decadă de independenţă a adus ţara în pragul colapsului. Prima ţară de pe glob, ca mărime teritorială şi ca resurse naturale, are un produs naţional global egal cu cel al Olandei sau al Belgiei! [Continuare →]