Nota: Scrisoarea de mai jos si textul care ii urmeaza au fost traduse de calugari din Sfantul Munte si ne-au fost transmise cu blagoslovenie sa fie date mai departe, spre intarirea in credinta a poporului drept credincios.

COMUNICAT AL SFINTEI COMUNITĂŢI A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

Recenta vizită a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenică, cu ocazia prăznuirii Sfântului Andrei (30 noiembrie 2006), sărbătoarea tronului patriarhal, şi vizita ulterioară a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri şi reacţii variate. Lăsând la o parte estimările pozitive sau negative pe care presa secularizată le-a făcut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mântuirea noastră, pentru care am ieşit din lume în pustia Sfântului Munte.

Ca monahi aghioriţi, respectăm Patriarhia Ecumenică, sub a cărei jurisdicţie canonică ne aflăm. Cinstim şi respectăm pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, şi ne bucurăm de cele pe care în chip plăcut lui Dumnezeu şi cu multe osteneli le lucrează în folosul Bisericii. Menţionăm în mod deosebit apărarea cu dârzenie şi tenacitate, în mijlocul unor condiţii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, susţinerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate în situaţii dificile şi grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe în lume. De asemenea, noi, monahii aghioriţi, respectăm Biserica Greciei din care provin cei mai mulţi dintre noi, precum şi pe Prea Fericitul ei Întâistătător.

Cu toate acestea, cele petrecute în timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar şi a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profundă mâhnire în inimile noastre. Continuare »

NU POŢI SĂ FII UN PIC GRAVIDĂ: ORI EŞTI – ORI NU EŞTI! (V. I. Lenin)

[vezi epizusul precedent…]

Autorul face partizanat prorus ieften de tot, jonglînd cu termenii istorico-politici, compromiţînd lamentabil preferinţele sale proruseşti şi Rusia totodată. Se cunoaşte că dl Burian a făcut şi facultatea de drept, căci frazele sale sînt pe cît se poate de lunecoase şi ambigue. El se fereşte a spune lucrurilor pe nume, deşi, făcînd atîtea facultăţi şi avînd acces direct la izvoare, era imposibil să nu cunoască adevărul. Dl Burian afirmă că „…lupta dintre marile puteri de-a lungul secolelor XVIII-XIX a avut ca urmare dezmembrarea Principatului Moldovei în trei părţi: în anul 1775 Moldova de Nord (Bucovina) a fost cucerită de Imperiul Austriac, în 1812 Moldova de Est (Bassarabia) a fost cucerită de Imperiul Rus, Moldova de Vest (Moldova dintre Prut şi Carpaţii Orientali) a rămas în continuare sub suzeranitatea Imperiului Otoman”[1].

În anul 1775 Moldova de Nord (pe atunci încă „Ţara Şepeniţului” şi nu „Bucovina”, căci aşa au numit-o mai tîrziu austriecii – n. a.) a fost ocupată (şi nu cucerită) de către austrieci cu concursul trădător al Imperiului Rus. Oare dl Burian nu ştie că prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, Rusia garanta integritatea teritorială a Ţărilor Româneşti (inclusiv a Moldovei)? În anul 1812, Rusia, încălcînd de această dată ea însăşi obligaţiile luate, a răşluit de la Moldova ţinutul dintre Prut şi Nistru.

Despre cucerire nici nu poate fi vorba! Se cucereşte un teritoriu de la o ţară cu care o alta s-a aflat în stare de război. Cînd Rusia a purtat război cu Principatul Moldovei? Sau, poate, este vorba numai de raialele turceşti din Basarabia? Ce facem atunci cu tratatul de la Luţk din anul 1711 prin care Rusia le recunoştea ca teritoriu al Moldovei şi se obliga să o ajute să şi le restituie (declaraţii de acest gen au fost făcute şi mai tîrziu)? Şi, apoi, aceste raiale nu alcătuiau decît o treime din teritoriul regiunii răpite. Cu atît mai mult cu cît în Manifestul ţarului din anul 1806 s-a declarat că scopul armatei ruse a fost doar de a-i restabili pe tron pe domnitorii maziliţi de sultan. Despre careva pretenţii teritoriale nu s-a pomenit nimic. Continuare »

PE HARTA globalizarii, paradisele fiscale au devenit zone cheie ale finantelor prin care tranziteaza neingradit si continuu fluxuri financiare atrase ca un magnet de facilitatile oferite de acestea.

Ceea ce poarta numele generic de paradis fiscal acopera de fapt o serie diversificata si complexa de teritorii, tari si institutii care ofera avantajele secretului asupra operatiunilor financiare si comerciale desfasurate in cadrul lor, impozitarea redusa sau, in unele cazuri inexistenta a veniturilor firmelor si a persoanelor.

Ele nu sint o inventie a globalizarii recente, zone libere de taxe au aparut odata cu dezvoltarea comertului, dar astazi ele joaca un rol mult mai important decit in trecut in functionarea finantelor si a comertului mondial. Regimuri fiscale preferentiale aplicate firmelor sau cetatenilor sint de altfel acordate in anumite conditii de tari precum Irlanda sau Anglia, dar sintagma de “paradis fiscal” pare inadecvata in aceste cazuri, multe din statele lumii cautind sa atraga investitii straine prin avantaje fiscale.

In timp ce numeroase paradise fiscale sint situate in minuscule insule raspindite in Marea Caraibelor sau in Pacific, altele se afla in mijlocul sau apropierea unor regiuni bogate ale lumii din Europa sau Asia, era informaticii si a telecomunicatiilor facilitind transferul de fonduri inspre si dinspre aceste centre oriunde s-ar afla pe mapamond. Continuare »

PACEA DE LA ADRIANOPOL

După anul 1821, s-ar fi părut că influenţa Rusiei în Principatele Dunărene a scăzut simţitor. Marile puteri i-au permis sultanului să înece în sînge Eteria şi să schimbe elita politică fanariotă din Ţările Româneşti pe una pămînteană. Era clar pentru toţi că Eteria şi pandurii lui Tudor Vladimirescu au fost creaturile Sankt-Petersburgului. Anglia, Franţa şi Austria au jubilat însă prea devreme, deoarece la moment numai Rusia era în stare să intervină efectiv în zonă pentru apărarea principiului legitimităţii proclamat de către Congresul de la Viena din anul 1815.

În anul 1826 a fost încheiat un acord anglo-rus care îi dădea mînă liberă Rusiei în Principatele Dunărene cu condiţia ca aceasta să refuze la pătrundere în Mediterană. Sfînta Alianţă a acceptat ca Rusia să devină arbitrul suprem în regiune, ceea ce i-a permis acesteia să-şi întărească poziţiile la nord de Dunăre. Ţarul rus a acceptat acest rol, sperînd ca în viitor să-şi atingă, totuşi, ţinta rîvnită – Constantinopolul.

După ce Rusia s-a lepădat de eterişti şi de Vladimirescu, ştafeta susţinerii cauzei Greciei a fost preluată de puterile occidentale care în anul 1821 au asistat impasibile la măcelărirea eteriştilor de către turci. După înăbuşirea Eteriei, în presa europeană, ca la comandă, s-a ridicat un val de proteste împotriva atrocităţilor săvîrşite de turci pe pămîntul vechii Elade. Sute de voluntari din toate colţurile Europei şi-au propus serviciile pentru a fi trimişi să lupte de partea grecilor răsculaţi. Pînă şi marele poet englez Charles Bayron şi-a părăsit jilţul comod din camera lorzilor (fiind de provenienţă dintr-o familie de mari nobili ereditari, el avea dreptul să facă parte din această cameră a parlamentului britanic) şi a plecat la Missolonghi-ul răsculat unde şi-a găsit moartea, contractînd o pneumonie. Continuare »

„TOŢI MERG CU DREPTUL, NUMAI EU - CU STÎNGUL!”

(frază rostită de celebrul dictator african din Republica Malawi (ţară situată în sudul Africii,) Hastings Kamuzu Banda care s-a autoîntitulat, „Preşedinte pe viaţă” şi „Ngwazi” (în traducere din limba bantu – „leul naţiunii”)

[vezi epizusul precedent...]

La pagina 337, autorul „primului manual de geopolitică din Republica Moldova” dă „lovitura de graţie” românismului, afirmînd că: „…Abia din acest moment, din anul 1862, încep să circule termenii „român”, popor român”naţiune română”, limbă română etc., dar nu din perioada preistorică, cum afirmă unii „savanţi” români şi moldoveni”.

Păcat că vechii cronicari moldoveni (secolele XVI-XVIII – Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce, N. Costin ş.a.), mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei (secolul XVII), guvernatorii ruşi ai Basarabiei (secolul XIX-1917), clasicii literaturii româneşti originari din Moldova (Eminescu, Alecsandri, Alecu Russo şi mulţi alţii) sau „părintele-fondator” al RASS Moldoveneşti, Gr. I. Kotovski („Scrisoarea grupului de iniţiativă”) nu au citit aceste paginii pline de patos patriotic. Poate, atunci nu aveau să mai vorbească despre LIMBA ROMÂNĂ ca despre unica limbă vorbită de locuitorii autohtoni în spaţiul dintre Carpaţi şi Bugul de Sud şi nu mai pomeneau despre moldoveni, munteni şi ardeleni ca despre un singur popor –cel ROMÂN.

Academicianul rus L. S. Berg (1876-1950), originar din localităţile moldoveneşti din Bugo-Nistria (Ananiev – Nani), în studiul „Êðàòêèå ñâåäåíèÿ î ïëåìåíàõ, íàñåëÿþùèõú Áåññàðàáñêóþ ãóáåðíèþ” („Informaţii privind etniile ce populează gubernia Basarabia”) inclus în lucrarea „Áåññàðàáèÿ. Ñòðàíà – ëþäè – õîçÿéñòâî” (Basarabia. Ţara – oamenii – economia”), s-a exprimat univoc atunci cînd a fost vorba despre limba şi naţionalitatea populaţiei autohtone. El scria: „Moldovenii sînt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi în guberniile Podolsk şi Herson, într-un număr nu prea mare locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav” [1]. Generalul rus A. N. Kuropatkin, scria şi el în anul 1910: „Poporul român din Basarabia, anexată acum o sută de ani, trăieşte şi astăzi izolat, la mare distanţă de populaţia rusă” [2]. Continuare »

E limpede pentru toti cei zdraveni la cap: “ecumenismul” nu este credinta, ci politica. Or politica se bazeaza nu pe Adevar, ci pe interese. Iar cine sta in calea unei politici, deci a unei maniere de satisfacere a unor interese de catre o entitate anume, se expune unui risc major.

“Ecumenismului” i se opun in general cei inarmati duhovniceste. Represaliile asupra lor nu intirzie. Exemplu recent: ieromonahul Eftimie Mitra, egumenul Schitului Huta - Bihor. Parintele a fost schimbat din functie si oprit sa slujeasa si sa predice in satele invecinate, pentru ca a ridicat glas contra “ecumenismului”. Pretextul a fost ca parintele Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca si cum asta primeaza in monahism (parintele Cleopa si alti sfintiti slujitori ai nostri n-au avut scoala mai de loc, dar s-au dovedit mari duhovnici si stareti iubiti). Parintele Eftimie este cunoscut pentru activitatea sa publicistica bazata pe invatatura crestina adevarata, nutrita din Sfinta Scriptura si din Sfinta Traditie, ca si pentru atitudinea antiecumenista fatisa. Pentru ca incercat sa vorbeasca pe aceeasi tema la sedinta cu preotii de la Beiusi, din 13 noiembrie a.c., parintele Eftimie a fost admonestat de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradei, care a doua zi l-a demis si i-a interzis sa mai slujeasca si sa mai predice in satele bihorene.

PS Sofronie este cea mai proaspata surpriza neplacuta a Sfintului Sinod. Afirmat ca un episcop traditionalist, patriot si vrednic la Giula, in Ungaria, PS Sofronie a fost sustinut pentru a deveni episcop al Oradei de catre unii dintre cei mai induhovniciti si cu autoritate ierarhi ai nostri. Insa, imediat dupa ce a fost ales la Oradea, PS Sofronie a inceput sa-si dea arama pe fata. Mai ca l-a pus sub arest la domiciliu pe fostul episcop Ioan Mihailtan, pensionat si restras din scaun din pricina bolii, l-a exilat intr-un capat de judet pe Episcopul Vicar Petroniu Salajanul si a inceput sa tune si sa fulgere impotriva calugarilor antiecumenisti.
Continuare »

LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ, LIMBA VECHILOR CAZANII CARE-O STRÎMBĂ ŞI O STRICĂ PE LA VETRE MITOCANII

În prima parte a articolului consacrat manualului „Geopolitica lumii contemporane”, pe care îl datorăm penei doctorului habilitat Alexandru Burian, am vorbit despre faptul că autorul , pur şi simplu, a tradus mecanic pagini întregi din autorii ruşi Gadjiev şi Nartov. Lipsa neştirbită a unor idei originale sau măcar a unei atitudini critice faţă de izvoarele din care „s-a inspirat” dumnealui, ne-a făcut să ne limităm doar la analiza unor exemple de erori pe lîngă care un istoric de rangul dumnealui nu putea să treacă fără a lăsa vreo observaţie. Burian, însă, nu a reacţionat la ele nicidecum, ceea ce dovedeşte că cele nouă capitole ale manualului consacrate problemelor generale ale geopoliticii nu sînt decît o compilaţie ordinară a cărei alcătuire nu necesită un titlu ştiinţific.

Cu toate acestea, credem că autorul mai bine făcea dacă se limita numai la problemele date, căci ceea ce a urmat nu se înscrie nu numai în limitele adevărului istoric, dar nici măcar în cele ale bunului simţ. Este vorba, desigur, despre locul Republicii Moldova în geopolitica mondială. Se creează impresia că paginile cu pricina au fost scrise prin anii şaptezeci ai secolului trecut în plină „înflorire a naţiunii sovietice socialiste moldoveneşti” şi nu la începutul mileniului III.

Stupoarea provocată de faptul cum de a ieşit la lumina tiparului o asemenea „operă” dispare atunci cînd citim cu atenţie foaia de titlu din care aflăm că ea a fost aprobată de către Senatul Academiei de Administrare Publică. Este foarte semnificativ şi faptul că în calitate de recenzenţi dl Burian şi-a ales doctori în drept şi ştiinţe istorice de la Academia naţională de Drept din Odesa. Desigur, în Republica Moldova s-ar fi găsit „specialişti în materie”, precum patriotarzii de genul lui Stati, Sprînceană, Nazaria sau „istoricul-lăutar” cu mandat parlamentar, V. Stepaniuc. În asemenea caz, însă, credem că puţini ar fi fost aceia care ar fi luat în serios o asemenea „operă”. Mai poate fi la mijloc şi problema concurenţei: sus-numiţii pretind la întîietate în materie de „moldovenism”, iar concurentul şi în Africa tot concurent rămîne. Oricum ar fi, dar ne-am pomenit cu o nouă culegere de enormităţi. Continuare »

Miercuri, 31 octombrie 2007, la manastirea Sf Cruce din Oradea a avut loc intrunirea ecumenica la nivel de dialog interconfesional intre ortodocsi si greco-catolici.

Inainte de inceperea conferintei, episcopul greco-catolic unit cu Roma a salutat preotii prezenti, iar maica Mina Badila, stareta manastirii gazda, a cerut binecuvantarea arhiereasca a acestuia, dupa care i-a sarutat mana. Cand episcopul unit a ajuns in dreptul meu, l-am intrebat: “Cu ce ganduri ati venit?”, iar el mi-a raspuns ca a venit cu ganduri bune. Bineînteles ca gandurile lui bune erau cele ce ne tulburau pe noi de ani de zile, si anume PROCESELE. Intrebarea mea a fost catalogata de catre PS Sofronie ca “obraznicie” la adresa musafirului.

In introducere, s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.) de catre Biserica Ortodoxa. In timpul conferintei, mi-am manifestat nemultumirea, vorbind cu un preot care statea langa mine, fata de pretentiile exagerate ale greco-catolicilor dar mai ales fata de procesele pe rol. Fiind in randul din fata, cele ce am spus s-au auzit pana la masa Prea Sfintitului Sofronie.

Pentru acest motiv am fost criticat de catre ierarhul ortodox, ceea ce l-a satisfacut pe episcopul greco-catolic. Mi-am cerut scuze pentru ca am vorbit neîntrebat. As fi dorit sa iau si eu cuvantul, dar nu s-a putut; au avut dreptul la cuvant doar cei randuiti. Continuare »

Cam această deviză mi-a venit în minte, citind interviul acordat de către preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ziarului „Evenimentul Zilei”. Am avut o senzaţie că am revenit în anii de şcoală şi de facultate, cînd de pe paginile cărţilor şi ale ziarelor şi de pe ecranele televizoarelor ne băteau cu pumnul şi cu palma jandarmii şi ne asupreau de ne rupeau boierii români. Sireacii noştri moldoveni nu aveau voie să vorbească în limba maternă, căci pe toate gardurile era scris „Vorbiţi numai româneşte!” (chiar, dacă, vorba lui Voronin, era „moto-moto” cu cea moldovenească). Toţi îl aşteptau cu sufletul la gură pe pleşcatul răzbunător al codrilor să vină şi să ne scape de năpastă şi urgie. Urma un „happy-end” şi soarele roşu răsărea falnic şi victorios din stînga Nistrului, alungînd bezna dincolo de Prut.

Am terminat lectura, revenindu-mi din starea de prostraţie şi m-am reîntors în amărîtul nostru mileniu trei în al şaisprezecelea an de suverană independenţă. Sînt, însă, oameni care trăiesc cu trecutul şi mai rău decît atît - în trecut. Acesta, din păcate, este şi cazul Preşedintelui Voronin. România agresoare, România perfidă, România – ultimul imperiu al Europei - iată cîteva dintre sloganurile campaniei lansate de conducerea de vîrf a Republicii Moldova preluate, parcă, din trecutul nostru nu prea depărtat.

Din toate cele enunţate de Preşedinte, rezultă că de şaisprezece ani încoace, noi nu am avut un duşman mai aprig şi mai perfid decît România care face tot posibilul ca să înghită cu tot cu măruntaie tînăra şi fragila noastră statalitate. Conducerea Republicii Moldova parcă nu ar avea alte probleme, decît să demaşte pretenţiile imperiale ale Bucureştilor (ascunse într-atît de bine, încît nici nu se observă). Dacă ar fi să-i dăm crezare, liderii ţării vecine dorm şi visează să repete actul de la 1918. Am aflat cu stupoare că chiar şi atunci cînd România a recunoscut independenţa Republicii Moldova, a făcut-o cu scopuri anexioniste şi nu din solidaritate cu poporul nostru care înfrunta agresiunea directă din partea Federaţiei Ruse. Continuare »