(Vezi partea I)

OREIONUL

Oreionul este o boala virala relativ inofensiva, mai ales daca este contractata in copilarie. Consta in tumefierea (umflarea) uneia sau a ambelor glande salivare parotidiene, situate imediat in fata si sub urechea de partea respectiva.

Simptomele tipice constau in : temperatura de 37,5-38,5 grade Celsius, lipsa poftei de mancare, durere de cap si durere musculara de spate. Tumefactia glandei incepe sa diminueze de obicei dupa doua sau trei zile si e complet disparuta intr-a sasea, a saptea zi. Totusi, se poate ca numai una dintre parotide sa fie afectata mai intai si cealalta numai dupa 10-12 zile. Infectia oricareia din cele doua parotide confera imunitate pe viata.

Oreionul nu mecesita tratament medical. Daca copilul dvs. a facut oreion, insistati sa stea in pat 2-3 zile, hraniti-l cu alimente usoare si cu lichide din belsug si folositi pungi cu gheata pentru a reduce tumefierea glandelor. Daca durerea de cap este severa, administrati-i cantitati foarte mici de whiskey sau acetaminofen. Administrati 10 picaturi de whiskey la un sugar si pana la jumatate de lingura la un copil mai mare. Doza poate fi repetata dupa o ora si din nou dupa inca o ora, daca e nevoie. [Continuare →]

Începutul mileniului al treilea este marcat de mai multe fenomene noi în relaţiile internaţionale. Printre acestea un loc important îl ocupă încercările de relansare a Rusiei în calitate de mare putere. Apare însă o întrebare destul de rezonabilă: este oare în stare Moscova să mai joace un asemenea rol?

Dispariţia de pe scena politică a Uniunii Sovietice a dus la transformarea sistemului internaţional bipolar în unul monopolar. SUA au rămas unica supraputere militară de pe glob şi vor rămîne în această calitate încă pe cel puţin o jumătate de secol. Participarea pur simbolică a Rusiei la „clubul celor opt” poate nici să nu fie luată în considerare, deoarece acolo ea nu are decît un rol consultativ-decorativ pentru a adula ambiţiile liderilor ruşi.

Succesorul de drept al URSS, Federaţia Rusă, a avut de parcurs o perioadă de profund declin economic, politic şi militar. Clica coruptă şi compradoră a clanului Elţin care a condus destinele Rusiei în prima decadă de independenţă a adus ţara în pragul colapsului. Prima ţară de pe glob, ca mărime teritorială şi ca resurse naturale, are un produs naţional global egal cu cel al Olandei sau al Belgiei! [Continuare →]

Vă daţi seama că nu vă recomand nici un mijloc de contracepţie. În momentul în care v-aţi căsătorit, v-aţi luat acest jug asupra voastră, chiar dacă staţi într-o garsonieră. Eu sunt convinsă că Dumnezeu vă vede acest neajuns şi poate nu vă dă copii, dar nu vă feriţi. Vreau să vă spun un lucru: am văzut atâţia tineri şi cu copii şi fără, care au născut toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu, 1, 2, 3, unii mai mulţi. În momentul în care a intervenit îndoiala: uite, nu mai pot, n-am spaţiu, n-am bani, în momentul acela au început să aibă avorturi şi 7 pe an. Rar se poate aşa ceva. În momentul în care vrei avorturi, o să ai. În momentul în care vrei naşteri şi copii, o să ai.

Dar Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi. Fiecare copil, după părerea mea, e o cruce şi Dumnezeu îţi dă câte poţi duce. Nu-ţi dă nici 10, nici 20. îţi dă câte poţi. Important este să te laşi în mâna Lui.

Am văzut mame care la al şaptelea copil au făcut avort. În momentul acela au pierdut tot. Chiar dacă au făcut şase copii înainte. La al şaptelea copil au făcut avort. Şi am avut eu mame care au păţit la fel. S-au dus la mari duhovnici şi au zis: „Ce mă fac? M-au părăsit toţi copiii, mi s-a întâmplat mult rău”. Şi a zis părintele: „Ai făcut cumva un avort?” „Da” „Ei, pentru acest avort nu te vei mai bucura nici de ceilalţi”. [Continuare →]

…nimic nu este întîmplător, şi este vorba despre existenţa unui plan diabolic bine pus la punct. Să luăm drept exemplu ultimul caz cu caricaturile la adresa prorocului Mahomed, care a stîrnit ultimul val tsunami [1] din oceanul islamic. Cu vreo cîteva luni în urmă într-un ziar danez a fost publicat un set de caricaturi la tema zilei (de fapt, tema ultimilor cinci ani după atacul sinucigaş asupra turnurilor-gemene WTC din New-York): terorismul fundamentalist islamic.

Lumea este din nou cutremurată de un val de manifestaţii zgomotoase ale fanaticilor musulmani. De data aceasta ele s-au declanşat din cauza unor caricaturi la adresa prorocului Mahomed. Musulmanii din întreaga lume au calificat (şi pe bună dreptate) caricaturile ca pe un sacrilegiu şi profanare a islamului, deoarece Koranul[2] interzice categoric reprezentările antropomorfe şi zoomorfe. Acest tabu[3] se referă, în primul rînd, la Allah şi la persoana profetului său[4].

De data aceasta, liberalii europeni s-au întrecut cu gluma şi ar trebui să suporte consecinţele. Alta este, că guvernele ţărilor în ziarele cărora au apărut caricaturile cu pricina, nu au de ce să se scuze, deoarece jurnaliştii nu au încălcat formal legea. Liberalismul occidental, cu prost înţeleasa libertate a exprimării şi a dreptului la informaţie, permite satirizarea şi interpretarea necanonică (cu alte cuvinte – profanarea) a celor sfinte (numai filmele despre viaţa Mîntuitorului cît fac!). Or, este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, despre necesitatea unor remanieri nu doar în constituţiile statelor vest-europene, dar şi în mentalitatea societăţii occidentale. [Continuare →]

Multi oameni cred in interpretarea viselor, adica cred ca visele au o semnificatie si trebuie musai sa le dam o interpretare. Toti oamenii au vise, mai multe sau mai putine, mai normale sau mai fabuloase, si la multi le place sa le dea o interpretare, sa le explice prietenilor si rudelor, ba chiar sa caute “interpreti” de vise si paranormali cu “puteri” extra-senzoriale si care comunica cu fiintele “astrale”, putand astfel sa dea o interpretare la orice debita mintea noastra in timpul somnului.

Pentru ca oricat de mult ar fi avansat stiinta zilelor noastre, multi oameni inca cred ca noaptea, mintea noastra calatoreste intr-un univers “paralel” unde are acces la prezicerea viitorului prin comunicarea cu “entitatile astrale” care ne ghideaza viata si care ne vor tot binele.

Fara indoiala, chiar si cei care nu merg pana acolo incat sa dea o interpretare atat de “lunatica” viselor, sunt preocupati de vise si au o strangere de inima cand de exemplu, viseaza ceva urat sau au o bucurie foarte mare cand viseaza ceva frumos, si este oarecum firesc, deoarece ramanandu-ne in memorie, visele ne influenteaza emotional si in starea de veghe. Cei mai multi dintre noi suntem robi ai imaginarului si al senzitivului, adica suntem usor influentati emotional de evenimente ireale care nu pot si nu au cum sa ne influenteze viata noastra. [Continuare →]

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI AL IRLANDEI DE NORD (în continuare vom folosi abreviatura RUMBIN, n. a.)

(vezi partea II…)

„Dominionizarea” unor teritorii absolut alogene din punct de vedere teritorial, etnic şi lingvistic, scandinavii au preluat-o de la Marea Britanie. Această ţară a procedat în acest mod nu numai cu teritoriile sale de peste mări şi oceane, ci şi cu unele aflate sub coastele insulei britanice sau care se află chiar pe teritoriul ei.

Transformarea Marii Britanii într-un singur regat a fost un proces îndelungat care a durat secole întregi. Astfel, dacă Ţara Galilor (Wales) a fost supusă de către regii englezi încă în secolul XI, atunci Scoţia a devenit parte componentă a Regatului Unit abia în anul 1707. Din cauza conservatismului atît de caracteristic britanicilor, părţile componente ale RUMBIN şi-au păstrat de-a lungul istoriei trăsăturile specifice ale sistemului politic local, tradiţiile, religia, propriul sistem de drept ş.a.m.d.

În Scoţia, de pildă, alături de lira sterlină engleză circulă şi cea scoţiană (e drept că aceasta are o valoare mai mult numismatică). Tot în această regiune istorică (alţii o numesc ţară) a Marii Britanii este în vigoare sistemul de drept scoţian, spre deosebire de restul regatului care se bazează pe cel anglo-saxon. Scoţienii confesează protestantismul calvinist, pe cînd englezii şi galezii pe cel anglican, iar irlandezii – catolicismul. [Continuare →]

Pentru ca sa se mantuiasca, sa ajunga la sfintenie si la fericire, credinciosii din orice religie se roaga. De regula, in rugaciune ei cauta si afla mangaiere, tarie morala, pace, liniste, evlavie, mantuire.

Invatati de Mantuitorul, de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti, crestinii se roaga “cu pace”, drepti, in genunchi si, rareori, prosternati cu fata la pamant. Dar totdeauna, intr-o stare care produce respect, liniste, cucernicie, tacere.

Unii dintre eretici au adus si in privinta rugaciunii noutati care tulbura sufletele in loc sa le linisteasca; sminteli care denota stari mai mult bolnavicioase decat sanatoase si infatisari care trezesc cel mai adesea mila si compatimire, iar uneori chiar batjocuri si scarba, in loc de liniste si evlavie.

Astfel, ne-a fost dat sa vedem oameni care se roaga adormiti (? ! ?) si oameni care se roaga tremurand, trantindu-se la pamant si bolborosind cuvinte neintelese, „in limbi”, cu motivarea ca asa-i invata Duhul Sfant. Si Duhul Sfant ii invata nu numai sa se roage (spun ei), ci le da si tot feluri de „daruri”, de auzire, vedere (vedenii), tamaduiri si alte minuni, de care nu se invrednicesc decat cei alesi de Dumnezeu. [Continuare →]

ŢĂRILE SCANDINAVE

(vezi partea I…)

Despre aceste ţări persistă o iluzie că ele sînt state mononaţionale. Din punct de vedere numeric această părere este aproape de adevăr, deoarece naţiunile titulare alcătuiesc majoritatea covîrşitoare a populaţiei în fiecare dintre ele. Totuşi, pe teritoriul statelor scandinave locuiesc şi minorităţi naţionale, unele dintre care au o vechime mult mai mare decît naţiunile titulare.

În nordul Scandinaviei, de exemplu, se află situată regiunea istorică numită Laponia (Laplanda). Ea este împărţită inegal între Finlanda (circa 70%), Suedia (20%) şi Norvegia(10%). Locuitorii băştinaşi ai acestei regiuni istorice sînt laponii (lopari sau saami), un popor a cărui limbă face parte din familia de limbi fino-ugrică (pe cînd titularii ţin de subgrupul germanic de nord al familiei de limbi indo-europeane cu excepţia finlandezilor). Laponii, prin tradiţie, au un mod de viaţă nomad şi se îndeletnicesc cu creşterea renilor. Familii de saami îşi pasc turmele de reni şi pe peninsula Kola care aparţine Federaţiei Ruse. Loparii ruşi însă se află pe cale de dispariţie, fiind rusificaţi şi, precum majoritatea popoarelor mici din Nordul Rusiei şi Siberia, alcoolizaţi. [Continuare →]

Vezi partea a III-a

Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă.

 Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga. [Continuare →]