După cum ne relatează etnograful Aura Arriola din Mexic în cartea sa Religiozitatea poporului de la sudul Mexicului, sincretismul religios este un lucru firesc pentru locuitorii acestei zone. Şamanii, ritualurile păgîne, jertfirea de animale, ritualuri catolice şi evanghelice – toate acestea s-au amestecat în viaţa autohtonilor. Autoarea monografiei a studiat în decurs de zece ani problema religiozităţii în partea de sud a ţării sale. Ea afirmă: “Toate aceste credinţe formează o paletă variată de culori ale sufletului celor din Mexic şi din Guatemala”.

Indiferent de faptul că această zonă este dominată oficial de către religia catolică, şamanii sînt un element firesc al existenţei localnicilor. Tehnicile moştenite de la strămoşii lor în comunicarea cu duhurile şi tratarea cu plante medicinale este preocuparea lor de bază.

Este interesant faptul că, mulţi dintre cei care merg la biserică duminica, în cursul săptămînii frecventează vrăjitorii, fac ritualuri de purificare de duhuri, îşi vindecă sănătatea cu ajutorul tehnicilor şamanilor etc.

“Şamanii se consideră ca fiind intermediari între lumea celor morţi şi a celor vii. Cine nu este curios să afle ce-l aşteaptă după moarte? În felul acesta uşile “proorocilor” abia de se mai închid vreodată”, ne spune Arriola. Un asemenea vrăjitor este Don Jile, care afirmă că poate intra în contact cu duhurile artiştilor mexicani din anii ’30 - ’40 al sec. XX. Un ritual foarte popular la localnici este închinarea la “sfîntul” Simon, un catolic ce se trage din poporul maya. Cei care vin la statuia acestuia îi pun în gură o ţigară aprinsă. Dacă în timpul rugăciunii cade scrum pe podea, înseamnă că “sfîntul” este gata să-i îndeplinească cerinţa credinciosului.

Credinţa în duhuri este cea care l-a însoţit pe om după cădere. Omul a observat în viaţa sa cîteva lucruri care l-au pus în faţa unei probleme fundamentale. Există suflet? Unde se duce el după moarte?

Primul element care l-a îndemnat pe om să mediteze asupra existenţei sufletului a fost moartea. Descoperirea morţii i-a schimbat omului viaţa. Vă amintiţi de “Cîntarea despre Ghilgameş”,
despre suferinţa lui Enkidu cînd a aflat că există moarte, asemănătoare cu plîngerile lui Adam de la porţile raiului. Oamenii au observat că după moarte decedatul nu mai respiră, de unde au dedus că viaţa este în strînsă legătură cu suflarea, respiraţia. Înţelegînd că există suflet, oamenii au încercat să afle unde pleacă sufletul după moarte. Astfel apar “Cartea morţilor” la asiro-babilonieni, “Cartea morţilor egipteană” la egipteni. Asemenea preocupări găsim şi la greci. Spre exemplu, Aristotel are o carte care se numeşte “Despre suflet”. Este foarte interesant faptul că unele afirmaţii ale oamenilor antici au fost confirmate de ştiinţa sec. XX. (este vorba de tanatologie, de studiile lui Moody, P. Kalinovski, Kolesnikova, Lihaciov etc).

Al doilea element a fost boala psihică. Ea indica că omul poate fi influenţat din exterior de o anumită forţă sau faptul că sufletul poate părăsi trupul.

Al treilea element a fost visul, prin intermediul căruia omului i se descoperea viitorul. În cazul acesta trebuie să existe cineva care să ştie viitorul şi care mi-l comunică.

Conştientizînd acest adevăr omul a fost îndemnat să intre în contact cu spiritele, să cunoască viitorul, trecutul, să îmblînzească acele duhuri etc. Anume aceste tehnici şamanice, vrăjitoreşti, oculte etc. îl ajută pe om să intre în contact cu duhurile. Nu există popor la care să nu fi existat asemenea tehnici iniţiatice.

Din păcate, aceste tehnici s-au păstrat pînă în zilele noastre. Cel mai trist este faptul că ele sînt folosite şi de către unii ce se consideră “creştini”. Care sînt cauzele acestui fenomen? Putem enumera cîteva:

1.    Necunoaşterea credinţei creştine, a adevărurilor creştine. Din comoditate, din lene sau ignoranţă omul nu vrea să le cunoască, deoarece cunoaşterea lor te obligă la fapte, la schimbarea modului de viaţă.

2.    Din cauza unei mentalităţi “păgîne”. Omul nu vrea să asculte de cineva, în cazul dat de Dumnezeu, ci îşi caută sau îşi creează “dumnezei” care ascultă de el.

3.    Pentru ca “dumnezeu” să asculte de tine este suficient să faci nişte tehnici anumite şi succesul îţi este asigurat.

4.    Păgînismul este o religie fără o doctrină sau dogmă care trebuie cunoscută. Ea nu are un adevăr clar şi absolut, nu are nevoie de o învăţătură.

5.    În păgînism poţi obţine lucruri supranaturale foarte uşor (să vorbeşti cu duhurile) fără să conteze modul tău de viaţă.

Acestea sînt unele motive care îl determină pe omul contemporan să recurgă la tehnici magice pentru a-şi organiza existenţa. Important este faptul că omul nu vede un pericol în aceasta. Dacă există un Dumnezeu înseamnă că toate celelalte nu mai contează, ci sînt doar forme diferite de exprimare. Anume aşa ceva ne propune religia actuală care este o formă de sincretism de proastă calitate. Cantitatea încă nu înseamnă calitate. Dacă vom lua cîteva elemente din diferite religii şi le vom uni pot apărea lucruri foarte ciudate (Ce s-ar întîmpla (sau se întîmplă deja!) dacă vom lua poligamia admisă de islam şi dragostea din creştinism?).

Anume aceasta îşi propune ecumenismul – o “religie” care să convină tuturor. Nu este aceasta o formă nouă de utopie religioasă? De fapt, nouă ne plac utopiile pentru că ne îndepărtează de realitate, noi căutăm o lume mai bună, dar nu toate mijloacele folosite ne duc la ea.

“Toate îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi sînt de folos. Toate îmi sînt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I.Cor.6,12).


Anatolie Negruţă