În ultimul timp se vorbeşte tot mai des despre globalizare, însă puţini sînt cei care înţeleg acest termen, şi mai puţini sînt cei care pătrund în esenţa termenului. Pe cei mai mulţi termenul globalizare îi duce cu gîndul la pieţe internaţionale, comerţ liber, organizaţii financiare internaţionale. Unii, chiar îşi pun întrebarea ce este Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială şi cu ce se mănîncă acestea?

##*1*##Dacă am face o scurtă retrospectivă istorică, am afla că FMI şi BM[1] (Banca Internaţională de Reconstrucţii şi Dezvoltare) au fost create în 1944 la o consfătuire desfăşurată la Breton Woods, SUA, cu scopul de a reduce nivelul sărăciei la nivel global şi de a dezvolta comerţul internaţional. Conform acordului de fondare, menirea FMI consta în a oferi surse de creditare pe termen scurt ţărilor care înregistrau deficit temporar al balanţei de plăţi, iar acţiunile BM erau orientate spre acordarea creditelor pentru soluţionarea problemelor structurale ale economiei (de exemplu, crearea infrastructurii). Statele care beneficiau de sursele creditare din partea acestor organizaţii obţineau statutul de „partenere” şi „favorizate”. În schimbul obţinerii finanţării din partea acestor organizaţii, liderii statelor creditate erau nevoiţi să acorde garanţii de rambursare care, de fapt, sînt nişte „biruri” plătite „Porţii Americane”, prin analogie cu situaţia dintre ţările tributare şi Imperiul Otoman, doar că în cazul Porţii Otomane ţările tributare o făceau pentru a-şi păstra suveranitatea ţării.

Să încercăm să vedem, totuşi, cum s-a întîmplat că nici unul dintre aceşti giganţi financiari nu şi-a atins scopul în nici una din ţările tutelate, adică, să reducă sărăcia şi să asigure o creştere economică reală în ţările din lumea a treia. Am putea presupune două cauze ale acestei stări de lucruri: prima, aceste organizaţii sînt total incompetente în domeniul financiar şi al dezvoltării economice durabile, şi, a doua - scopurile reale ale creării acestor organizaţii diferă totalmente de cele declarate prin Acordul de la Breton Woods. Dacă privim retrospectiv, vom vedea că în fruntea acestor organizaţii, pe parcursul celor 60 de ani de activitate, au stat persoane profesioniste, cu o înaltă competenţă în domeniu, iar puterile economice mondiale asigurau din plin necesităţile financiare ale acestor organizaţii. Astfel, prima supoziţie poate fi eliminată din lista noastră. Cît priveşte cea de-a doua supoziţie, adică singura care ne rămîne, şi, fără a trage concluzii pripite, vom încerca s-o dezghiocăm.

Realitatea a demonstat că rolul FMI şi BM în economia mondială este complet diferit de cel proclamat. ##*2*##Aceste organizaţii servesc drept instrumente pentru statele-lider la nivel mondial, cu scopul instaurării în lume a unui sistem mono-polar, avantajos doar „miliardului de aur” al populaţiei planetei [2]. Pe parcursul deceniilor popoarele din statele „asistate” au trăit în ignoranţă, avînd încredere în guvernele lor, în organizaţiile internaţionale şi în promisiunile interminabile de ajutor.

Însă, cu regret, FMI/BM s-au dovedit a fi nişte instituţii create în baza ideologiei liberalismului fundamentalist (numit în politologie ultra-liberalism ai cărui exponenţi notorii sînt Friedrich Hayek şi Milton Friedman), creînd condiţii favorabile pentru dezvoltarea monetarismului, adică obţinerea mijloacelor băneşti practic din nimic (veniturile financiare fiind puţin legate de volumul producţiei fizice în lume şi se obţin în urma unor speculaţii financiare). FMI/BM sînt organizaţii-arete care distrug statalitatea, integritatea şi securitatea economică a statului în care pătrund, promovînd interesele Trezoreriei SUA, care deţine 51% din acţiunile BM. Scopul instituţiilor financiare nu este dezvoltarea ţărilor, ci distrugerea lor pentru utilizarea resurselor naturale, pătrunderea pe pieţele naţionale a companiilor transnaţionale, înlăturarea concurenţei potenţiale şi distrugerea valorilor naţionale ale populaţiei.

Elaborînd sute de programe de trecere a statelor creditate la „economia de piaţă”, FMI/BM promovează lobbismul guvernelor pentru aprobarea unor condiţii distrugătoare pentru economiile naţionale. Pentru că se dezic de interesele naţionale, guvernanţii primesc din partea FMI/BM sume frumoase pe conturi în băncile mari din lume, iar creditorii preiau totul în mîinile proprii, de la agricultură pînă la învăţămînt.

Vestul, unit în urma „războiului rece”, a creat un triunghi global de putere, menit să coordoneze dezindustrializarea acelei părţi a lumii, pe care occidentul n-o consideră a lor, adică nu ar face parte din lumea celor “deosebiţi” şi “aleşi”. Triunghiul include FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Acest trio este menit să realizeze neostenit controlul asupra comportamentului guvernelor naţionale din „lumea a treia” şi „fosta a doua”, în termeni de succesivitate a implementării programului de dezindustrializare - reducerea industriei prelucrătoare naţionale, ştiinţei, educaţiei, dezvoltării culturale. Programul prevede falimentarea totală a industriei naţionale, a întreprinderilor care devin „lichide” - să fie vîndute practic gratis şefilor din exteriorul ţării, cu scopul lichidării lor sub pretextul că sînt neprofitabile, nu corespund standardelor internaţionale şi nu se încadrează în diviziunea mondială a muncii. ##*3*##Scopul real al acestor acţiuni este de a îndepărta statele ce nu sînt incluse în lista ţărilor privilegiate şi de a le forţa să renunţe pentru totdeauna la dreptul de a avea industrie prelucrătoare şi tehnologii ştiinţifice inovaţionale[3].

##*4*##FMI are partea sa de răspundere pentru eşecul reformelor economice în Rusia, fiind organizaţia care a influenţat nemijlocit luarea deciziilor.[4]
Cu participarea reprezentanţilor americani din diferite „domenii” (de la serviciile secrete pînă la mafie) au fost elaborate metode de jaf total al Rusiei. La baza lor a fost corupţia universală. În acest proces de asemenea un rol deosebit l-a avut FMI. Privatizarea după reţetele FMI a fost un factor major de presiune asupra societăţii şi motiv pentru „războaiele” între formaţiunile corupte.

Rezultatele „reformelor de şoc” nu sînt întîmplătoare. Schema economiei ruseşti, prezentată de FMI, este o parte a unui bloc de cercetări şi propuneri politice pentru economia Rusiei, prezentate în Cercetările economiei sovietice, editat în 1990 de FMI în colaborare cu BM, OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare). În acest documet ce conţine 1200 pagini sînt descrise amănunţit propunerile FMI-ului pentru economia Rusiei.
##*5*##A fost propus ca Rusia să fie supusă unui proces de dezindustrializare masivă şi să devină, în primul rînd, furnizor de energie şi materie primă pe pieţele internaţionale.[5]

De aceea, FMI insistă asupra majorării pe termen scurt a preţurilor la resursele energetice pînă la nivelul preţurilor mondiale. O astfel de majorare, cu certitudine, va reduce cererea la petrolul din Rusia, va reduce nivelul de trai al populaţiei, şi, astfel, va elibera petrolul pentru export. Noua ofertă a petrolului pe piaţa internaţională va reduce preţul mondial în favoarea companiilor industriale din Vest. În acelaşi timp, preţul înalt la energie în Rusia va deternima ineficienţa şi necompetitivitatea întreprinderilor industriale. Astfel, industria din Vest va beneficia din nou, iar Rusia va parcurge procesul de dezindustrializare şi va pătrunde pe piaţa internaţională doar după modalitatea dorită de FMI.

Planurile de distrugere a economiei Rusiei au fost camuflate în spatele unor lozinci de genul: limitarea rolului statului, privatizarea, împroprietărirea fiecărui cetăţean al Rusiei etc. Cei care au elaborat şi implementat aceste planuri au fost invitaţi în mod oficial în calitate de consultanţi şi consilieri. Mulţi dintre ei au fost spioni angajaţi.
##*6*##Numai în 1992, la invitaţia departamentului lui A. Ciubais + artizanul despuierii populaţiei Rusiei prin privatizare “pe vaucere”, - în Rusia au venit mai mult de 200 de consultanţi, printre care angajaţi ai CIA (Central Inteligence Agency - organul de stat al SUA pentru servicii secrete) [6]

Dar interesele şi poftele organizaţiilor financiare internaţionale nu s-au limitat la Rusia. Utilizarea fără piedici a resurselor naturale din toată lumea este scopul primordial al acestei „asistenţe” economice. În acest sens este grăitoare criza din Argentina, la baza căreia a fost planul secret semnat de managerul general al Băncii Mondiale Jim Wolfenson. Astăzi, Argentina se află într-o criză profundă (pe parcursul a cinci săptămîni au fost schimbaţi cinci sau şase preşedinţi), deoarece economia este total distrusă şi nimeni nu poate prelua controlul asupra statului. Motivul principal al celor întîmplate este faptul că la începutul anilor 1980 în ţară a început implementarea recomandărilor FMI/BM, legate de vînzarea proprietăţii de stat (inclusiv a sistemului de aprovizionare cu apă).

Nu mai puţin interesantă este situaţia cu apeductul din Buenos Aires, care a fost vîndut sucursalei companiei „Enron”. „Enron” a pus mîna pe apeductele de peste tot pe care, inevitabil, le distruge. Astăzi, în Buenos Aires sînt înregistrate probleme extrem de acute cu apa potabilă. Curios e că FMI a intrat în posesia Marilor Lacuri (la frontiera dintre SUA şi Canada) şi acum are sub control toată alimentaţia cu apă potabilă. Conducta de petrol între Argentina şi Chile, de asemenea, a fost vîndută filialei „Enron”.

Însă mai tîrziu, „Enron” a falimentat şi banii s-au dovedit a fi transferaţi pe conturile unor firme fantome. ##*7*##Iar pentru informaţie putem spune că conducta de petrol a fost vîndută anume companiei „Enron”, deoarece vînzătorilor le-a sunat un oarecare George W. Bush (veniturile din „afacerile” profitabile au fost transferate pe conturile din CityBank (cea mai mare bancă din SUA), care este un alt „partener-prieten” al FMI/BM).[7]

##*8*##Pe lîngă algoritmul universal de „ajutor” acordat[8], FMI/BM şi OMC au un şir de acţiuni a căror implementare constă în înglodarea statelor în datorii şi obligaţii. Este vorba despre aşa-numita strategie de combatere a sărăciei. În Tanzania, ideea strategiei de combatere a sărăciei a constat în cerinţa faţă de guvernare de a majora preţurile la medicamentele necesare în condiţiile unei epidemii acute de SIDA. Pînă nu de mult, companiile farmaceutice americane utilizau regulile OMC pentru a limita accesul la medicamentele ieftine pentru cei infectaţi cu SIDA în Africa, iar în Bolivia strategia de combatere a sărăciei a determinat majorarea preţurilor la apă. ##*9*##În Ecuador, strategia a prevăzut creşterea preţurilor la gaze naturale cu 60 la sută.[9]

Astăzi, toată lumea este conştientă de faptul că orice credit din partea FMI/BM este acordat în schimbul unor condiţii anti-economice. Astfel, următorul credit pentru Kirghizia este pentru distrugerea sistemului energetic, vînzarea pămînturilor, lichidarea companiilor naţionale de aviaţie şi telecomului. Tailanda a primit 17 mlrd dolari SUA din partea FMI cu condiţia reducerii creşterii economice, stoparea investiţiilor în sistemul energetic naţional, lichidarea a 56 burse financiare (ceea ce va duce inevitabil la pierderea locurilor de muncă pentru 5000 angajaţi), iar ponderea proprietăţii de stat în complexul chimico-petrolier să nu fie mai mare de 50%. Coreea de Sud a obţinut credite în suma de 57 mlrd dolari SUA de la FMI, dar cu condiţia unei reduceri a creşterii producţiei industriale anuale de la 6% la 3%. ##*10*##După cum s-a văzut, reducerea creşterii economice doar cu 1% sporeşte numărul şomerilor cu 300.000 persoane. [10]

În Etiopia, de exemplu, proprietatea de stat a fost vîndută la preţ de nimic companiilor internaţionale sub patronatul Price Water House Coopers. În ajunul anului 1997 Carter Center în Atlanta a relatat cu mîndrie că „Etiopia pentru prima dată în istorie a devenit exportator de produse alimentare”. Însă, în realitate, creditorii au cerut lichidarea stocurilor de grîu destinate evitării situaţiilor excepţionale, iar guvernanţii au căzut de acord. În locul acumulării stocurilor alimentare, grîul a fost exportat în contul datoriilor externe. Circa un milion de tone de recoltă din 1996 a fost scos din ţară, cantitate care era suficientă pentru evitarea foametei din 1999-2000. În final, aceleaşi produse alimentare au fost din nou importate mai tîrziu cu cîteva luni. ##*11*##Acum în Etiopia, peste 15 ani după criza de foame, cînd au murit circa un milion de cetăţeni, vedem că pot muri încă 8 milioane şi noi ştim - cauza nu constă în „condiţii climatice nefavorabile”(versiunea oficială a dezastrului).[11]

Acest mecanism distrugător care conduce inevitabil la crize de foame se repetă pe întreg teritoriul african, în partea de sud a Saharei. Începînd cu criza de datorii din 1980 FMI/BM au organizat distrugerea economiei ţărăneşti în toată lumea, urmată de criza economică mondială.

De aici tragem concluzia că: escrocheria are loc nu doar cu permisiunea, nu doar cu participarea activă, dar şi sub conducerea nemijlocită a liderilor administraţiei americane. Astfel, are loc corupţia globală şi totală organizată de conducerea SUA, financiarii mondiali şi companiile transnaţionale; în ea fiind implicaţi toţi liderii (fără nici o excepţie) naţionali care acceptă creditele FMI şi BM.

Guvernanţilor din ţările „asistate” nu le este ruşine să trăiască din contul FMI şi BM, ei doresc aceasta. Pe ei nu-i deranjează că FMI/BM vor să existe din contul popoarelor din aceste ţări. ##*12*##Această situaţie constituie deseori cauza nivelului înalt al mortalităţii şi sinuciderilor, iar medicii sînt nevoiţi să constate „moartea în urma malariei sau SIDA”. [12]

În zilele noastre este foarte uşor a sustrage resursele statelor din «lumea a treia» sub pretextul «economiei în dezvoltare», ceea ce nu este altceva decît corupţie. Statele nu pot lupta împotriva corupţiei în timp ce OMC, FMI şi BM sau alte bănci şi organizaţii financiare internaţionale, camuflîndu-se sub intenţii pozitive, conduc ţara. Liderii ţărilor din Africa, America Latină, Europa de Sud-Est nu pot soluţiona problema corupţiei, deoarece ea provine de la cei care au şi oferă bani.

Cînd BM, FMI şi OMC influenţează legile aprobate, implementînd în ţară «proiecte de dezvoltare» dubioase, cu scopul obţinerii accesului la resursele naţionale – aceasta este corupţie. Cînd OMC emite reguli care distrug agricultura Zambiei, Etiopiei, Moldovei, cu scopul de a-şi crea necesităţi de subsidii şi credite - aceasta, de asemenea, este corupţie. Cînd conducerea statelor implementează aşa-zisele «proiecte de dezvoltare» şi acceptă pomparea resurselor din ţară sub formă de export cu scopul onorării datoriilor externe - iarăşi este Corupţie. ##*13*##În aceste circumstanţe, corupţia nu poate fi combătută, deoarece fiecare respiraţie a statului este calculată şi coruptă.[13]

S-ar părea că în condiţiile în care FMI, BM, OMC sînt orientate spre distrugerea economiilor altor state în beneficiul Europei de Vest şi SUA, angajaţii acestora ar trebui să fie strict organizaţi şi interesele lor să fie mult prea neînsemtante în comparaţie cu cele ale organizaţiilor în care sînt angajaţi. ##*14*##Însă, pe lîngă faptul că lucrătorii acestor organizaţii, pe semne, în mare parte au fost primii studenţi ai universităţilor de mîna a doua,[14] ei sînt şi corupţi.

Luarea deciziilor în cadrul băncii nu mai are aspectul unei proceduri financiare normale. În activitatea ei intervinşi, de fapt, încă mai intervin, organiizaţii internaţionale neguvernamentale de tristă faimă. În esenţă, nici nu se mai camuflează activitatea de ideologizare efectuată de către bancă.

În aceste circumstanţe a înflorit abundent corupţia în FMI, în BM şi în OMC. Birocraţii acestor organizaţii au făcut şi încă fac lobbysm în cadrul guvernelor din diferite state pentru a promova interesele unor grupări particulare. Аceste interese sînt impuse parlamentelor în calitate de cerinţe ale organizaţiilor internaţionale propriu-zise.

Fireşte, pentru aceasta s-a plătit bine. Bineînţeles, acest mecanism a fost utilizat nu pentru un jaf ordinar, ci pentru unul de proporţii, impertinent, provocînd daune esenţiale nu doar statelor-victime, dar şi naţiunilor în ansamblu. ##*15*##În fond, funcţionarii internaţionali au primit un comision pentru muşamalizarea procesului de jefuire a zeci de state, fiind strîns legaţi de grupările mafiote.[15]

În ultimele zile în presă se discută aprins acuzaţiile senatorului Richard Lugar aduse Băncii Mondiale, precum că cea din urmă ar fi promovat acţiuni corupte estimate la 100 mlrd dolari SUA. R. Lugar a citat experţi care au calculat că, din 1946, de la $26 la $130 mlrd din mijloacele acordate de către BM pentru „proiecte de dezvoltare” au fost utilizate impropriu. ##*16*##Dacă la această sumă se vor adăuga mijloacele îndreptate ţărilor în curs de dezvoltare de către alte organizaţii internaţionale (inclusiv acelea care, ca şi BM, sunt tutelate de ONU), suma poate fi estimată la $200 mlrd.”[16]

Este remarcabil faptul că asemenea acuzaţii nu sînt formulate pentru prima dată. Încă din 1998 onestitatea angajaţilor Băncii Mondiale a fost pusă la îndoială. În urma permanentelor învinuiri, directorul general J. Wolfenson a dat ordin să fie organizat un grup de lucru (alcătuit tot de angajaţii Băncii, sub patronatul Price Water House - de altfel, firma care a efectuat privatizarea în Moldova), care să investigheze toate încălcările în realizarea proiectelor organizaţiei. ##*17*##În consecinţă, au fost concediaţi doi angajaţi japonezi şi a fost iniţiat un proces în instanţă contra altui fost angajat al Băncii, care, conform presupunerilor, ar fi “facilitat” obţinerea unui contract de către firma prietenului său în Algeria în valoare de 434 mii dolari SUA [17]

Dar sumele la care este estimată corupţia în instituţiile financiare internaţionale nu reflectă nici cea mai mică parte a pierderilor reale înregistrate de statele „asistate”. Cît costă vieţile celor muriţi de foame în Africa? Cît costă sufletele distruse în Rusia şi tot spaţiul post-sovietic? Cît costă distrugerea materială, dar mai cu seamă morală a celor din America Latină?

.                                            
* Expresie utilizată cu sensul de daruri de care trebuie să te fereşti, deoarece acestea ascund pericolul pentru cel de le primeşte. Expresia în cauză provine din mitologia greacă despre lupta pentru Troia.

[1] Banca Mondială este o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite care oferă împrumuturi guvernelor şi structurilor private pentru dezvoltarea diferitelor proiecte. Instituţia acumulează mijloace financiare de la mai mult de 180 state-membre ale ONU şi prin intermediul împrumuturilor de pe pieţele financiare.

[2] „Globalnoe soprotivlenie Kapitalizmu, vsemirnomu Banku i MVF”, Avtonomnoe Deistvie, Avtonom 14 http://www.avtonom.org/papers/14_resist.html

[3] A. Panarin „Iskuşenie globalizmom”; Moscova, 2002

[4] „MVF kak orudie vnutrennei politiki Rossii” (1999), “Nezavisimaia Gazeta” din 5 martie 1999

[5] Ovcinski V.S „Strateghia borbi s mafiei”. Мoscova: SIMS, 1993

[6] „Rossia pod vlastiu plutokratii” http://www.bookap.by.ru/okolopsy/plutokratia/gl16.shtm

[7] „IMF’s four steps to damnation” http://observer.guardian.co.uk/business/story/0,6903,480069,00.html

[8] Se au în vedere cei patru paşi de orientare a statului spre „economia de piaţă”, descrişi de către J. Stiglitz în ziarele „The Guardian”,
http://observer.guardian.co.uk/business/story/0,6903,480069,00.html

[9] „When Corruption Comes to Town”, de Hannilie Zulu, http://asp.african-institute.org

[10] Sposobnî li spasti narod Kîrgîstana inostrannîe creditî i investitii?, Klara Ajîbekova, http://www.respublica.elcat.kg

[11]„The World Bank claims (false) immunity” de Afsan Chowdhury, http://www.drishtipat.org/nuke/

[12] „When Corruption Comes to Town”, de Hannilie Zulu, http://asp.african-institute.org

[13] „The World Bank claims (false) immunity” de Afsan Chowdhury, http://www.drishtipat.org/nuke/

[14] Sposobnî li spasti narod Kîrgîstana inostrannîe creditî i investitii?, Klara Ajîbekova, http://www.respublica.elcat.kg

[15]„Vsemirnîi Bank doljen bîti uprazdnen” de E. Ghilibo, www.deadline.ru

[16]„World Bank Corruption May Top $100 Billion” de Carol Giacomo, www.reuters.com

[17] ITAR TASS, Mosvova, 1998