Spaţiul dintre Nistru şi Bugul de Sud este numit de către geografi Transnistria. Acest toponim este folosit eronat doar pentru aşa-zisa „republica moldovenească nistreană”(rmn), deşi aceasta ocupă doar o fîşie îngustă de-a lungul malului stîng al Nistrului şi un mic, dar strategic hinterland pe malul său drept - Tighina. RMN serveşte astăzi ca şi altă dată un cap de pod minunat pentru Rusia în acest areal geopolitic. În a. 1992 secesioniştii rusofoni, sprijiniţi de armata a XIV-a şi-au autoproclamat independenţa statală. Cauzele separatismului nistrean trebuie căutate nu în plan etnic sau confesional, ci mai degrabă în cel geopolitic.

Regiunea nistreană a devenit o migrena cronică pentru 4 ţări adiacente – Moldova, Ucraina, Rusia, România şi a cîtorva organizaţii internaţionale (ONU, NATO, OSCE etc. ). Se pune întrebarea: de ce „rmn” şi nu o altă regiune?

DE CE OARE?

Din punct de vedere teritorial ea este un liliputan chiar şi raport de aşa „giganţi”, cum ar fi Luxemburgul sau Ciprul. Confesional, regiunea reprezintă o omogenitate rar întîlnită - majoritatea absolută a credincioşilor sînt creştini de rit ortodox (pravoslavnici). Importanţa economică a regiunii este mare doar pentru Moldova, care, din acest punct de vedere, „încununează” coada Europei. În regiune practic nu există bogăţii subterane.

Paleta etnică este însă cu mult mai complicată. Românii (moldovenii) alcătuiesc cel mai numeros grup etnic, dar nu şi majoritar. Circa 60% din populaţie sînt vorbitori de limbă rusă (ucrainenii, ruşii, evreii ş. a. naţionalităţi conlocuitoare, care pe parcursul secolelor au devenit în totalitate rusofone).

Pretenţii de ordin istorico-teritorial ar putea enunţa nu numai statele nominalizate la început, ci şi alte popoare şi ţări, cum ar fi Polonia, Lituania, Turcia, tătarii din Crimea ş. a. care au stăpînit acest ţinut în trecutul zbuciumat. Fiecare ţară ar putea să-şi argumenteze poziţia cu documente solide. Chiar şi mumia reînviată a „cazacilor” de la Marea Neagră înaintează aşa pretenţii. Vorba cronicarului: „Sireaca Ţară a Moldovei…”.

PREMISE GEOPOLITICE

Oare ce se ascunde aici - aurul lui Kolciak, vistieria regală română, comorile Atlantidei? NIMIC, dar în acelaşi timp - TOTUL! Şi acest „tot” - reprezintă interesul geopolitic al părţilor implicate în conflict. În prezent este vehiculată ideea conform căreia importanţa spaţiului geopolitic ţine de domeniul trecutului, mai ales după RTŞ în domeniul înarmărilor.

O lege de nestrămutat a războiului spune că un teritoriu este cu adevărat stăpînit dacă pe el staţionează trupe ale ţării agresoare. Un exemplu concludent în această ordine de idei este Irakul lui Saddam Husein, învins după „Furtuna din deşert”, care însă n-a fost supus unei ocupaţii militare. Aceasta i-a permis satrapului de la Bagdad să-şi ţese şi mai departe intrigile, pînă cînd George W.Bush n-a pus capăt acestei ridicole stări de lucruri.

Se conturează foarte clar tendinţa Rusiei de a-şi păstra avanposturile sale militare de-a lungul perimetrului fostelor graniţe sovietice: rmn, Kaliningrad, Transcaucazia, Crimea, Kîrgîzstan, Tadgikistan şi Belarus. Rusia continuă să-şi păstreze prezenţa sa militară în regiunea nistreană, nerespectîndu-şi obligaţiile de a-şi retrage trupele, în conformitate cu acordurile de la Stanbul pe care le-a semnat.

Pentru „Nezalejnaia Ucraina”, regiunea nistreană ar „împlini” foarte bine spaţiul geopolitic natural dintre Doneţ şi Nistru. De altfel, ea nu s-ar da în lături nici de la întreaga Basarabie, cu atît mai mult, cu cît, deja în a.1940 i s-a făcut cadou jumătatea nordică a ţinutului Hotin şi Bugeacul de Sud. O efemeră prezenţă, la începuturile Evului Mediu, a triburilor slave (sau presupus slave) ale tiverţilor şi ulicilor, plus episodica stăpînire a teritoriului dat de către knezilii ruso-halicieni, este un motiv pentru Kiev să pretindă chiar şi la întreaga regiune Pruto – Nistreană.

Cît priveşte România, aici poate fi vorba doar de tendinţa reunirii tuturor pămînturilor istorice româneşti într-un singur stat, însă pe principii absolut benevole. De aceea, declaraţiile Chişinăului oficial despre „imperialismul” Bucureştiului nu sînt serioase şi au drept scop consolidarea propriilor poziţii pe plan intern şi extern.

România, recent admisă în NATO şi pretendentă la intrarea în Uniunea Europeană, nu este deloc cointeresată într-o unire imediată cu Republica Moldova, care este afectată de grave conflicte inter-etnice şi sociale.

A.Savin

www.mdn.md