TRADUCERE MECANICĂ?

(vezi partea I…)

Dl Burian nici măcar nu a încercat să aibă o atitudine cît de cît critică faţă de unele inepţii expuse de „clasici”. Să fie aceasta o reminescenţă a timpurilor cînd a schimba măcar un cuvînt sau a face vreo observaţie în textele celor trei „apostoli” ai comunismului ştiinţific (Marx, Engels şi Lenin) era egalată cu „laise-majestas”[12] şi prompt pedepsită? Autorul (sau, poate, mai bine zis - traducătorul?) a expus totul pînă la ultima virgulă fără să facă măcar vreo remarcă.

Astfel, la p. 179 al manualului, putem citi: „…Occidentul, în ansamblu şi SUA, în special, au demonstrat că posibilităţile lor sînt limitate, nefiind în stare să-l învingă pe Hussein” şi că „Se impune concluzia că cineva subapreciază tributul pe care conducătorii lumii în curs de dezvoltare ar fi gata să-l plătească, apărîndu-şi independenţa”. Se creează impresia că autorul s-a inspirat direct din ziarele irakiene ale timpului. Acestea calificau „modest” retragerea americană din Irak după „Furtuna în deşert” drept: „Mama tuturor victoriilor” (deşi, această „victorie” irakiană s-ar fi putut întitula la fel ca şi un capitol din nemuritorul roman „Peripeţiile bravului soldat Şvejk” al lui Jaroslav Haşek: „…Şi iar bătuţi măr sub semnul gloriei!”).

Să admitem că manualul este deja cam vechi şi autorul nu a avut de unde să cunoască soarta lui Saddam după cel de-al II-lea Război din Golf, dar un adevărat geopolitician şi analist trebuia să ştie, că:

- Americanii în anul 1991 s-au oprit la treizeci de kilometri de Bagdad nu de aceea că „posibilităţile lor erau limitate”, ci pentru că preşedintele de atunci al SUA, George Bush-seniorul a avut înţelepciunea să nu-şi bage ţara într-un nou Vietnam, precum a făcut-o nesăbuitul său fiu.

- În timpul renumitei operaţii „Furtuna în deşert”, armata americană a distrus de la distanţă cu ajutorul armelor de înaltă precizie aproape toată tehnica militară şi punctele de comandă irakiene. Marşul ei spre Bagdad a fost îngreunat doar de furtunile de nisip, în timp ce „vulturii lui Saddam” se predau cu zecile de mii fără să opună rezistenţă.

- Dictatorul irakian a fost acela care a subapreciat hotărîrea şi posibilităţile americanilor şi nu viciversa. Saddam trăia într-un turn de fildeş şi aşa şi nu şi-a dat seama că afară nu mai este o lume bipolară şi că nu se mai poate ascunde după spatele puternic al Moscovei. Să fi fost altfel, nu mai îndrăznea să sfideze Washingtonul, ocupînd Kuweitul.

- Conducătorii lumii în curs de dezvoltare (citeşte: dictatorii) îşi apără nu „independenţa ţărilor lor”, ci puterea, iar „tributul” (în sînge) - îl plătesc popoarele ţărilor care au avut neşansa să fie conduse de asemenea eroi de mucava. Voinţa popoarelor de a-şi apăra independenţa este factorul hotărîtor şi nu cea a „liderilor” lor. Aceştia din urmă preferă să moară alţii pentru ei. Atunci cînd, totuşi, sînt puşi în situaţia de a alege, dictatorii dau dovadă, de cele mai dese ori, de laşitate. Ei preferă să putrezească în închisoare, dar să scape cu viaţă. Manuel Noriega, Menghistu Haile Mariam, Saddam Hussein[13] şi alţii de teapa lor au avut toate posibilităţile să o termine onorabil, dar nu au făcut-o. Pe de altă parte, mojahezii afghani în timpul războiului de eliberare purtat cu sovieticii nu au avut nici un fel de lider harismatic, dar au reuşit să-i izgonească pe „şuravi”[14] peste Piandj. Împotrivirea irakienilor a crescut anume după ce Hussein a fost arestat şi spînzurat şi nu atunci cînd el se ascundea ca un şobolan într-o groapă de canalizare.

Într-o altă ordine de idei, în manual se afirmă, citez: „…astfel, încă în sec. V p. e. n. (?) marele Imperiu Persan a fost răpus (?), după o confruntare de jumătate de secol, de către oraşele-state greceşti iubitoare de libertate”. Dar:

- În urma războaielor greco-persane din sec. V î. Hr., Imperiul Persan a fost nu „răpus”, ci numai slăbit şi silit temporar să se retragă pe malul estic al Helespontului (vechea denumire a strîmtorii Dardanele – n. a.). Numai peste un secol el şi-a revenit şi cu ajutorul aurului mai că nu şi-a atins scopul de a subjuga Grecia, de data aceasta fără să piardă măcar un soldat. Să nu fi fost Macedonia condusă de geniul lui Filip II şi a fiului său Alexandru cel Mare, istoria ar fi fost cu totul alta.

- Imperiul Persan a fost „răpus” nu de către „oraşele-state greceşti iubitoare de libertate”, ci de către un alt imperiu mai tînăr, energic şi, dacă vreţi, mai pasionar (la dl Burian, într-un alt context (la pag. 259) foloseşte termenul… „pasionaţi”!) - cel Macedonian.

Nu mai ştiu de la care autor rus a fost extirpat citatul cu pricina, dar că a fost anume aşa şi nu altfel se vede după traducerea mecanică a expresiei ruseşti: „до нашей эры”. Nici în epoca triumfului „linghii maldaveneşti” scrisă cu caractere chirilice nu se scria „pînă la era noastră” (p. e. n.), ci: „înaintea erei noastre” (î. e. n.). Sau chestia cu „răpunerea” Imperiului Persan de către oraşele-state greceşti. Aşa „perlă” nu veţi găsi nici în manuale de istorie integrată-agramată create de „dulcele tandem” Nazaria-Sprînceană.

A. Apolschi

[12]  Lese majeste: literalmente –“lezarea majestăţii” sau “măreţiei”. Astfel era calificat în Roma Antică orice atac, fie şi verbal la adresa statului roman. Mai tîrziu aceasta s-a extins şi asupra persoanei împăratului. Această infracţiune era considerată ca una dintre cele mai grave şi era, de obicei, pedepsită cu moartea.

[13]  Noriega a fost timp de mai mulţi ani dictatorul Republicii Panama. În timpul intervenţiei americane din anul 1991 el şi-a părăsit armata şi s-a refugiat în ambasada Vaticanului, însă a fost silit să o părăsească şi s-a predat soldaţilor americani. Noriega a fost judecat şi condamnat la ani grei de închisoare de către un tribunal american pentru trafic de stupefiante pe teritoriul SUA. Menghistu a preluat conducerea Ethiopiei după ce l-a asasinat pe legendarul negus-negusima („împărat al împăraţilor”) Haile Selassie II. În timpul dictaturii lui Menghistu (care se bucura de tot sprijinul din partea URSS) milioane de etiopieni şi-au pierdut viaţa de pe urma foametei şi a represiunilor. După victoria rebelilor, el s-a refugiat în Zimbabwe la confratele său de idei Robert Mugabe.

[14]  Şuravi: în limba pushtu (afgană) – sovietici.