„Europa” şi împãrãţia Antihristului celui mare

[Cititi episodul anterior…]

Din toate cele arãtate pînã acum, se desprinde încheierea vãditã cã zisa „Europã”, avîndu-şi capitala ecumenistã la Roma [53] , este o împãrãţie antihristicã. Dacã vom citi însã ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul (şi numai tîlcuitã de Sfinţii Pãrinţi), vom înţelege cã „Europa” este chiar modelul împãrãţiei Antihristului celui mare. Adicã a acelui „Hristos” mincinos - vrãjmaş şi „înlocuitor” (cãci anti are în elinã amîndouã înţelesurile) al Dumnezeului-Om Hristos [54] - care va împãrãţi peste tot pãmîntul vreme de trei ani şi jumãtate înainte de a doua venire a Mîntuitorului, de reînnoirea lumii, de învierea morţilor şi de înfricoşata judecatã cea de obşte. Sã citim aşadar din descoperirea fãcutã de Însuşi Hristos „ucenicului Sãu cel iubit” (Ioan). Astfel, la capitolul 17 se zice:

(stihurile 1-3) „Apoi, a venit unul din cei şapte Îngeri care aveau cele şapte cupe, şi a grãit cãtre mine, zicînd: «Vino sã-ţi arãt judecata curvei celei mari, care sãlãşluieşte pe ape multe! Cu care au curvit împãraţii pãmîntului, şi cei care locuiesc pe pãmînt s-au îmbãtat de vinul curviei ei.»”

La care Sfîntul Andrei al Neochesariei (sîntem în veacul al 5-lea) zice aşa: „Unii au înţeles cã aceastã «curvã» este vechea Romã pãgînã, care e ziditã pe şapte dealuri. […] Iar noi socotim cã prin aceastã desfrînatã se înţelege împãrãţia pãmînteascã de obşte, închipuitã ca un singur trup. […] Pentru cã Roma cea veche şi-a pierdut stãpînia împãrãteascã de multã vreme, [şi ar putea fi vorba de ea] numai dacã am socoti cã iarãşi se va întoarce la ea stãpînirea cea de demult. [cum am vãzut, Roma pãgînã a reînviat întru «Europa», şi are capitala la Vatican, chiar în Roma]. Cãci zice Apostolul Ioan Teologul: «Şi femeia pe care ai vãzut-o este cetatea cea mare, ce are stãpînire peste împãraţii pãmîntului» (Apocalipsa 17:18). [Cum ziceam, fostul papã l-a sfãtuit pe „ţarul” Gorbaciov cum sã facã „revoluţiile” anti-comuniste din 1989. Ca sã luãm doar o pildã despre puterea papilor de azi.] [55]
„«(…) şi cei care locuiesc pe pãmînt s-au îmbãtat de vinul curviei ei.» Prin cetatea cea mare, înţelegem toatã cetatea sau mulţimea cea mare a oamenilor care hulesc, pentru beţia sufleteascã, pentru desfrînare şi pentru alte îndrãzniri. Şi Apostolul a vãzut cetatea ca pe o femeie [Europa revoluţionarã, sã zicem, n. m.], pentru nebãrbãţia ei cea femeiascã [feminismul şi sodomia europeanã] şi pentru plecarea spre pãcat [«drepturile omului», n. m.].”

La acestea, cuviosul Averchie Tauşev adaugã (în veacul trecut): „Alţi tîlcuitori au vãzut în aceastã «desfrînatã» Biserica cea necredincioasã lui Hristos, care se pleacã înaintea lui Antihrist, sau pe toţi apostaţii [56] : acea parte a omenirii creştine care va fi în legãturi nemijlocite cu lumea pãcatului, care o va sluji şi va atîrna cu totul de cruda ei putere, care este puterea «Fiarei», adicã a Antihristului.”

(stih 4) „Şi femeia era îmbrãcatã în purpurã şi în stofã stacojie şi împodobitã cu aur, şi cu pietre scumpe şi cu mãrgãritare, avînd în mînã un pahar de aur, plin de urîciune şi de necurãţiile curviei ei.”

O frumoasã tîlcuire a acestui stih are Sfîntul Ambrozie al Mediolanului (Milanului, în veacul al patrulea): „Purpura este ca sîngele, şi roşii sînt hainele împãraţilor, arãtînd puterea lumeascã a veacului. Prin «sînge», aratã însãşi moartea. Prin veşmintele de purpurã înţelegem şi lucrurile necredincioşilor, care vor fi osîndiţi la moarte veşnicã. Şi «femeia era (…) împodobitã cu aur», arãtînd cã avea înţelepciunea veacului acestuia, care «este nebunie înaintea lui Dumnezeu» (1 Corinteni 3:19). «Pietrele scumpe şi mãrgãritarele» aratã buna limbuţie [retorica] acestui veac. «Paharul de aur» ce-l avea în mînã aratã învãţãtura filosofilor şi a poeţilor. Şi acesta era «plin de urîciune şi de necurãţia desfrînãrii», cãci învãţãtura filosofilor şi a poeţilor e plinã de minciunã, cuprinzînd toate greşelile neamului omenesc.”

„Europa”, împãrãteasa „îmbrãcatã în purpurã şi în stofã stacojie” ca sîngele, împãrãteasa care a biruit întreaga lume, vãrsînd rîuri şi fluvii de sînge. „Europa”, „împodobitã cu aur” şi ţinînd în mînã un „pahar de aur”, adicã acela al „culturii”, „artei” şi „civilizaţiei” ei, pe care le-a rãspîndit pe faţa întregului pãmînt.

(stih 5) „Iar pe fruntea ei, era scris nume tainic: «Babilonul cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor pãmîntului.»”

Iatã ce spune despre acestea cuviosul Averchie, în veacul al 20-lea dupã Hristos: „O tîlcuire mai cuprinzãtoare tinde sã vadã în aceastã «desfrînatã», numitã «Babilon», întreaga «culturã», îndeobşte anticreştinã şi de o covîrşitoare simţualitate, a omenirii din ultima vreme, pe care o aşteaptã o înfricoşãtoare nimicire la sfîrşitul lumii, prin a doua venire a lui Hristos. Cãderea acestui «Babilon» este arãtatã în Apocalipsã ca fiind cea mai mare biruinţã din întreaga luptã a Bisericii lui Hristos cu împãrãţia diavolului cea pãcãtoasã.”

Despre acestea, Cuviosul Iustin Popovici zice: „Nu încape îndoialã cã principiile şi forţele culturii europene şi ale civilizaţiei europene sînt luptãtoare împotriva lui Hristos. Timp îndelungat s-a format tipul omului european, pînã cînd L-a înlocuit pe Dumnezeu-Omul Hristos cu filosofia şi ştiinţa lui, cu politica şi tehnica lui, cu religia şi etica lui. Europa s-a slujit de Hristos numai ca o punte de la barbaria incultã la barbaria cultã, adicã de la barbaria nemeşteşugitã la barbaria cea meşteşugitã! […] Educaţia/luminarea [57] fãrã sfinţenie, adicã educaţia/luminarea fãrã sfinţirea prin Duhul Sfînt, educaţia/luminarea fãrã desãvîrşirea şi împlinirea omului prin Dumnezeu-Omul, educaţia/luminarea fãrã Dumnezeu, a fost inventatã de Europa, în închinarea ei umanistã la idoli. Totuna e dacã aceastã închinare la idoli se vãdeşte prin cinstirea Papei sau prin cinstirea culturii, ştiinţei, civilizaţiei, tehnicii, politicii, modei. În toate acestea, lucrul urmãrit cu stãruinţã este acela de a orîndui şi omul, şi societatea, şi lumea fãrã Dumnezeu, fãrã Hristos.” [58]

(stihurile 6, 7) „Şi am vãzut-o pe femeie beatã de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Iisus. Şi, vãzînd-o, m-am mirat cu mirare mare.”

Sfîntul Andrei:

„În epistola lui Petru, «Babilon» se numeşte şi Roma cea veche, şi cetatea ce are stãpînie peste Perşi (1 Petru 5:13). De asemenea, «Babilon» şi «curvã» se numeşte oricare cetate cãreia îi pare bine de omorîri şi de vãrsãri de sînge. Pe una din acestea vãzînd-o însîngeratã de sîngele sfinţilor, Evanghelistul s-a mirat tare şi a fost învãţat de Înger cîte are sã pãtimeascã. Pentru aceste cãlcãri de lege, cetatea ce ţine stãpînia a toatã lumea la sfîrşitul veacului poate sã fie Roma [pãgînã], care socotim cã-şi va lua iar stãpînia dintîi. [59] Cãci ştim cã aceste pãcate, vãrsãrile de sîngele sfinţilor, ea le-a fãcut. Sîngele şi muncile mucenicilor pînã la Diocleţian cine le-ar putea numãra? Şi istoriile pun înaintea acelora care vor sã afle cele ce s-au fãcut cu îndrãznealã în vremea lui Iulian [Apostatul] şi cele din vremea lui Arie împotriva Ortodocşilor [60] .”

Cît de bine se potriveşte la cele trei stihuri de mai sus şi tîlcuirea insuflatã de Duhul Sfînt Sfîntului Episcop Nicolae Velimirovici, învãţãtorul pãrintelui Iustin cel pomenit:

„Europa L-a tãgãduit pe singurul Dumnezeu şi a luat tronul şi vrednicia cezarilor Romani. Şi, la fel ca cezarii Romani înainte de distrugerea Romei, aşa şi ea a încredinţat toate noroadele pãmîntului cã fiecare poate sã se închine la zeii sãi aşa cum ştie şi cum poate, cãci ea va îngãdui aceasta, dar cã noroadele au datoria sã se închine mai întîi ei, avînd-o ca zeitate ultimã - fie sub numele de «Europa», fie sub numele de «Culturã». În felul acestea, fraţii mei, a înviat în zilele noastre, întocmai ca un vîrcolac, Roma cea satanicã, Roma aceea dinainte de Constantin cel Mare, Roma care-i prigonea cu foc şi sabie pe Creştini şi Îl împiedica pe Hristos sã pãtrundã în Europa. Numai cã «Demonia albã» [aşa numea Sfîntul Episcop «Europa»] a cãzut într-o boalã mai grea decît vechea Romã. Cãci, dacã Roma cea închinãtoare la idoli era chinuitã de un singur drac, «Demonia albã» este chinuitã de şapte duhuri rele, mai crunte decît dracul acela al Romei.

Iatã deci noua Romã închinãtoare la idoli, iatã o nouã mucenicie pentru creştinism. Sã fiţi gata a primi mucenicia pentru Hristos din partea «Demoniei albe»!”

Sã vedem cele scrise în Apocalipsã despre „Babilon” şi la capitolul 14:

(stih „Şi alt Înger a venit dupã cel dintîi, zicînd: «A cãzut, a cãzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adãpat toate neamurile din vinul pãtimaş al curviei sale.»”

Sfîntul Andrei: „«Babilonul» se tîlcuieşte amestecarea lumii acesteia şi tulburarea vieţii, despre care spune aici cã peste puţin se va termina. Şi se numeşte «babilon» de la amestecarea de cãtre Dumnezeu a limbilor [celor care zideau turnul]. Iar prin «vinul pãtimaş al curviei sale» numeşte nu numai nebunia venitã din închinarea la idoli, şi depãrtarea şi înstrãinarea minţii de la Dumnezeu, ci şi îmbãtarea de tot pãcatul şi ieşirea din minte.” [De pildã, cãsãtoria „europeanã” între sodomiţi, sau „hirotonirea” femeilor ca „episcopese” şi „preotese” în Biserica Anglicanã, femei care mai sînt şi lesbiene.]

Iar Sfinţitul Averchie Tauşev zice cã „unii tîlcuitori socotesc cã «Babilonul» închipuie împãrãţia creştinã cea mincinoasã, iar «vinul curviei» mincinoasa învãţãturã de credinţã [ereziile „europene”] (vezi Ieremia 51:7) [61] .”

Foarte potrivite sînt aici şi cuvintele prooroceşti ale aceluiaşi pãrinte sfînt Iustin Popovici şi ale Sfîntului episcop Nicolae Velimirovici:

„Timp de zece veacuri încheiate a fost zidit turnul Babel european, şi nouã ne-a revenit nefericita vedenie: «Iatã, clãdirea e un uriaş… nimic!» A urmat o confuzie generalã: omul nu-l mai înţelege pe om, sufletul nu mai înţelege alt suflet, neamul nu mai înţelege alt neam. S-a ridicat om împotriva omului, împãrãţie împotriva împãrãţiei, norod împotriva norodului, ba chiar şi continent împotriva continentului. Omul european a ajuns la ameţeala sa fatalã. L-a dus pe supraom în vîrful turnului sãu Babel, voind a desãvîrşi prin el zidirea sa, dar supraomul a înnebunit tocmai pe acest vîrf şi s-a prãbuşit de pe turn; şi, în urma lui, turnul se prãbuşeşte şi se fãrîmiţeazã prin rãzboaie şi revoluţii. «Homo europaeicus» nu avea cum sã nu înnebuneascã la punctul de încheiere al culturii sale; era cu neputinţã ca ucigaşul de Dumnezeu sã nu ajungã sinucigaş. Faimoasa «Wille zur Macht» [voinţã de fãptuire] s-a schimbat în «Wille zur Nacht» [voinţã de noapte]. Noaptea, o noapte apãsãtoare, a acoperit Europa. Se prãbuşesc idolii Europei, şi nu este departe ziua cînd nu va mai rãmîne piatrã peste piatrã din cultura europeanã, care a zidit oraşe şi a ruinat suflete, a cinstit fãpturile şi L-a lepãdat pe Fãcãtor. […]

Ce este Europa? Este pofta şi dorinţa de putere, de plãcere şi de cunoaştere - rãspunde Sfîntul Episcop Nicolae Velimirovici. Amîndouã - lucruri omeneşti: pofta omeneascã şi cunoaşterea omeneascã. Amîndouã sînt personificate în Papã şi în Luther. Ce este deci Europa? Papa şi Luther: sãturarea la culme a poftelor omeneşti şi sãturarea la culme a cunoştinţei omeneşti. Papa european este pofta omeneascã dupã putere, Luther cel european este hotãrîrea încãpãţînatã a omului de a desluşi toate cu mintea lui. Papa ca guvernator al lumii şi omul de ştiinţã ca stãpîn al lumii, aceasta este Europa în inima ei, ontologic şi istoric. Una înseamnã lãsarea omenirii în foc, şi cealaltã lãsarea omenirii în apã; iar amîndouã împreunã înseamnã despãrţirea omului de Dumnezeu: fiindcã una înseamnã tãgãduirea credinţei, şi cealaltã - tãgãduirea Bisericii lui Hristos. […]

Potrivit poftei omeneşti, orice norod şi orice om cautã puterea, desfãtarea şi slava, imitînd pe papa Romei. Potrivit înţelepciunii omeneşti, orice norod şi orice om gãseşte cã el e cel mai înţelept dintre toţi şi mai vrednic de toate bunurile pãmînteşti. Cum sã nu fie atunci rãzboaie între oameni şi noroade? Cum sã nu fie nebunie şi turbare printre oameni? Cum sã nu fie boli, secete şi potopuri, tumori şi ftizii, rãscoale şi rãzboaie? Toate acestea nu pot sã nu fie, tot aşa cum nu poate sã nu supureze rana plinã de puroi şi cum nu poate sã nu rãspîndeascã miros urît locul plin de necurãţenii. Papismul foloseşte politica, fiindcã doar prin aceasta se dobîndeşte puterea. Luteranismul foloseşte filosofia şi ştiinţa, socotind cã aceasta este calea prin care dobîndeşte cineva înţelepciunea. Astfel, pofta a declarat rãzboi împotriva cunoştinţei şi cunoştinţa împotriva poftei. Acesta este noul Turn Babel, aceasta este Europa.”

Noul Turn Babel, „Babilonul” cel nou; care, în chip gîndit, este (cum am vãzut) „religia ecumenistã” a viitorului, iar politic sînt Statele Unite ale Europei împreunã cu Statele Unite ale Americii (şi cu restul noroadelor care au primit sau vor primi modelul „spiritualitãţii europene”), nãlucirea tuturor umaniştilor de care era vorba mai sus. Acest „Babilon”, început cu atîta vreme în urmã, s-a înfiinţat acum, şi el nu este decît acea împãrãţie a Antihristului, a acelui om nãscut din femeie cãruia Satana îi va da toatã puterea sa, aşa cum scrie în Apocalipsã, la capitolul 13, şi precum tîlcuiesc sfinţii lui Hristos:

(stih 1) „Şi am vãzut ridicîndu-se din mare o fiarã care avea zece coarne şi şapte capete, şi pe coarnele ei zece steme, şi pe capetele ei nume de hulã.”

„Prin «fiara» aceasta - zice Sfîntul Andrei al Neochesariei - unii înţeleg o oarecare putere mai prejos decît Satana, dar mai mare peste ceilalţi draci. Iar prin aceea ce va ieşi din pãmînt dupã aceasta, îl înţeleg pe Antihrist. (Scolie: Iar Metodie, Ipolit şi alţii au tîlcuit cã fiara aceasta va fi Antihrist, acela ce va ieşi din «marea» lumii, cea învãluritã şi tulburatã.)

Iar prin cele «zece coarne» împodobite cu tot atîtea steme şi prin cele «şapte capete» se înţelege unirea diavolului cu Antihristul şi cu stãpîniile pãmînteşti, [unire] împãrţitã în vremurile de apoi în zece împãrãţii. Şi în cele ce urmeazã împãrãţia lumii acesteia este închipuitã cu şapte curgeri de vremi [62], şi cu vreme de şapte zile mãsuratã şi cu şapte chipuri ale petrecerii. Dupã împãrãţia de şapte veacuri a Domnului în veacul acesta, va începe sã lucreze Satana. Şi «numele de hulã» de pe capetele fiarei îi aratã pe ajutoarele şi ispravnicii sãi, de vreme ce aceia n-au încetat a-L huli pe Hristos dintru început şi pînã la arãtarea marelui şi Creştinului Constantin, dupã care au fost hulitori împotriva lui Hristos Iulian [Apostatul] şi Valens [63] . (Scolie: Prin «capetele» lui Antihrist se înţeleg toţi tiranii cei hulitori de Hristos cîţi au fost pînă la marele Constantin, şi cei ce au fost după dînsul şi vor mai veni pînă la Antihrist.)”

Pentru mai multe desluşiri, să însemnăm şi ceea ce spune Sfinţitul Averchie Tauşev: „«Fiara» care iese din mare este socotită de aproape toţi tîlcuitorii ca fiind Antihristul, ieşind din «marea vieţii», adică din mijlocul omenirii, cea tulburată precum marea. De aici, este limpede că Antihristul nu va fi un duh sau demon, ci un urmaş înfricoşat al firii omeneşti; nu va fi un diavol întrupat, cum au crezut unii, ci un om. S-a mai socotit că această fiară închipuie o stăpînire împotriva lui Dumnezeu, precum a fost în vremea Creştinismului timpuriu împărăţia romană, iar în vremurile de pe urmă va fi împărăţia a toată lumea a lui Antihrist.”

(stih 2) „Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Şi balaurul i-a dat fiarei puterea lui, şi scaunul lui şi stăpînire mare.”

„«Şi fiara (…) era asemenea leopardului (…)»/ Prin «leopard» - zice Sfîntul Andrei – arată împărăţia grecească [64] ; prin «urs», pe cea persană, iar prin «leu» pe cea a Babilonenilor. [65] Pe acestea toate le va stăpîni Antihrist, ca acela ce va veni ca un împărat Roman, cînd îşi va vedea degetele picioarelor sale de lut, prin care se arată acea împărăţie împărţită în zece, slabă şi lesne de stricat.

«Şi balaurul i-a dat fiarei puterea sa (…)»/ Căci Satana, balaurul cel înţelegător, îi va da lui Antihrist toată puterea sa întru semne şi minuni mincinoase, spre pieirea celor neîntăriţi.”

Nu e fără de folos să citim şi din tîlcuirea lui Averchie: „În persoana Antihristului, sînt adunate însuşirile celor mai sălbatice dintre fiare. El are şi «şapte capete», precum diavolul, «balaurul cel mare», iar pe capetele lui sînt scrise «nume de hulă», pentru a da pe faţă spurcăciunea sa lăuntrică şi dispreţul faţă de tot ce e sfînt. Cele zece coarne ale lui sînt încoronate cu steme, ca dovadă că se va folosi de puterea sa împotriva lui Dumnezeu cu puterea unui împărat pămîntesc. El va primi această putere de la «balaurul», care îi va da lui tronul său şi cele trei împărăţii (vezi Daniil 7:23-25) [66] .”

Astfel, s-a împlinit „proorocia” făcută de Victor Hugo (1802-1885) [67] , care, ca preşendinte al „Congresului pacifist” de la Paris din 1849, vorbise (în discursul de deschidere) aşa: „Şi va veni ziua cînd vom vedea două grupuri uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dîndu-şi mîna prietenească peste ocean” (EMD).

Florin Stuparu *

- Va urma -

* Materialul a aparut in primul numar al revistei “Oglinda Vremii”, editata de partidul politic Miscarea Conservatoare. Va urma

—
NOTE:
[53]. Acolo unde se întîlnesc toţi „conducãtorii spirituali” ai lumii, pentru a se închina papei, cum vom arãta şi mai jos.
[54]. Deloc întîmplãtor papii Romani apostaţi se numesc „înlocuitori (vicari) ai lui Hristos”, Care e chiar Dumnezeu întrupat.
[55]. Papa este „conducãtorul spiritual” al întregii lumi. Lui vin sã i se închine marii vrãjitori Budhişti (Dalai-Lama, care e „zeu” în lumea lui), marii vrãjitori Voo-Doo, marii vrãjitori Piele-Roşie, patriarhii şi mitropoliţii Ortodocşi, patriarhii şi mitropoliţii eretici (Copţi, Monofiziţi), rabinii. Aşa se întîmplã de pildã la adunãrile numite „San’ Egidio” sau la acelea de la Asissi, despre care vom vorbi cu alt prilej.
[56]. Adicã marea Bisericã Ecumenistã pe care o înfiinţeazã în zilele noastre Biserica Romei.
[57]. „Luminarea”, prin care „Iluminiştii” - „Iluminaţii” (mai bine zis luciferienii, urmaşii celui care la început era a doua luminã dupã Dumnezeu), adicã ceea ce se cheamã „Francmasonerie” - au izbutit sã descreştineze toate neamurile ortodoxe, dupã un veac de şcoalã şi „culturã umanistã”, instituţii ale statului mai nimicitoare decît revoluţia armatã şi politicã, crîşmele şi casele de curve.
[58]. „Credinţa uşuraticã în atotputernicia ştiinţei umaniste, în atotputernicia educaţiei/luminãrii umaniste, în atotputernicia culturii umaniste, în atotputernicia tehnicii umaniste, în atotputernicia civilizaţiei umaniste este vecinã cu demenţa” (Cuviosul Iustin Popovici).
[59]. Roma este astãzi mitropolia „ereziei ereziilor”, Ecumenismul. Acolo se întîlnesc toţi ereticii şi pãgînii pãmîntului, împreunã cu Ortodocşi de pretutindeni, pentru a prãznui biruinţa apostaziei. Dacã judecãm aşa, putem zice cã, într-adevãr, Roma a ajuns din nou capitala lumii.
[60]. Sau cruciada a patra dusã de noua Romã pãgînã împotriva mitropoliei creştine a Constantinopolei. Sau sîngeroasa luptã de veacuri a Ungurilor Catolici împotriva Ortodoxiei româneşti şi a Românilor. Sau lupta Mariei Tereza şi a aşa-zişilor „uniţi” împotriva Ortodoxiei româneşti şi a Românilor.
[61]. „Cupã de aur era Babilonul în mîna Domnului, fãcînd pãmîntul întreg sã se îmbete; bãut-au neamurile din vinul lui, iatã de ce s-au clãtinat” (Ieremia 51:7).
[62]. Adicã şapte perioade istorice.
[63]. Valens Flavius, împărat Roman între anii 364-378.
[64]. Adică aceea elinistă a lui Machidon.
[65]. Despre acestea a proorocit şi Daniil: „Eu, Daniil, văzut-am în vedenia mea din vremea nopţii: şi iată cele patru vînturi ale cerului lovit-au năpraznic marea cea mare. Şi patru fiare mari ieşeau din mare, deosebite între ele. Cea dintîi era asemenea unei leoaice, iar aripile ei erau ca nişte aripi de vultur; şi m-am uitat pînă ce aripile i-au fost smulse, iar ea s-a ridicat de la pămînt şi a stătut pe picioare de om; şi o inimă de om i s-a dat. Şi iată a doua fiară era asemenea unui urs; şedea pe-o rînă, iar în gura ei, între dinţi, erau trei coaste; şi i se zicea: «Scoală-te şi mănîncă multă carne!» După aceasta, m-am uitat: şi iată o a treia fiară sălbatică, asemenea unui leopard; şi avea pe ea patru aripi ca de pasăre; şi fiara avea patru capete; şi putere i s-a dat” (Daniil 7:2-6).
[66]. „Şi a zis: «Fiara a patra va fi a patra împărăţie pe pămînt, care va covîrşi toate celelalte împărăţii, şi va mînca tot pămîntul, şi-l va călca în picioare şi-l va face bucăţi. Iar cele zece coarne ale ei: zece împăraţi se vor ridica; iar după ei se va ridica un altul, care-i va covîrşi pe toţi cei de dinainte cu răutăţile lui şi va subjuga trei împăraţi. Şi vorbe va grăi împotriva Celui Preaînalt, iar pe sfinţii Celui Preaînalt îi va amăgi şi-şi va pune în gînd să schimbe vremile şi legea; şi (stăpînirea) va fi dată în mîinile lui pentru o vreme, şi vremi şi o jumătate de vreme»” (Daniil 7:23-25).

[67]. Poet şi romancier Francez „Romantic”, adică urmaş tîrziu al gnozei lui Mani, potrivit căreia Ziditorul a toate este „dumnezeul cel rău”, iar Satana e „dumnezeul cel bun”. Printre altele, a scris chiar un poem numit Satana mîntuit.