„REGIMUL COMUNIST din România a fost ilegitim şi criminal”, a decretat luni în Parlament preşedintele României Traian Băsescu. În baza acestui adevăr incontestabil el ar fi putut decreta fără ezitare că Basarabia şi Bucovina au fost ocupate ilegal de către URSS şi că aceste vechi teritorii aparţin de facto României, iar cetăţenii acestor regiuni istorice româneşti sunt în continuare cetăţeni români.

Cu părere de rău, chiar dacă a fost mai corect şi mult mai demn decât raportul comisiei Tismănenau, preşedintelui României „a uitat” să pomenească despre genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina. Or, nimeni nu poate tăgădui că dezastrul comunist al României moderne s-a declanşat realmente în zilele de 26-28 iunie 1940 când sute (poate şi mii, că nimeni nu le-a numărat) de tancuri sovietice au trecut hotarul de stat al regatului românesc (în special pe podul de la Tighina, construit cu voia regelul Carol al II-lea). Discutarea ştiinţifică a dezastrului comunisto-bolşevic românesc nu poate categoric trece peste tratatul nazisto-bolşevic din ziua de 23 august 1939, nici peste faptul că regele Carol al II-lea ştia încă de la finele anului 1939 că Basarabia şi Bucovina vor fi ocupate de URSS, dar a tăcut, aşa cum s-a tăcut mult timp şi despre relaţia prietenească dintre Titulescu, ministrul de externe al României, şi Maxim Litvinenco, ministrul de externe al URSS, sau despre faptul că mişcarea legionară s-a fondat ca mişcare anticomunistă, orientată la începuturi exclusiv împotriva năvalei bolşevice şi a terorismului cominternist.

O cercetare cât de cât serioasă a fenomenului comunismului românesc nu poate trece cu vederea nici crearea RASS Moldoveneşti cu „stoliţa” (capitala) la Balta ca „Piemont românesc”, nici încercarea de a destabiliza politic România prin „revoluţiile populare” de la Tatarbunar şi Hotin în acelaşi an 1924. Nu s-a putut trece cu vederea mai ales faptul că partidul comunist român a creat ilegal până la 26 iunie 1940, pe teritoriul României, nenumărate bande de terorişti şi ucigaşi, pe conştiinţa lor fiind nenumărate crime (vezi Paul Goma, Săptămana Roşie).
Cum a putut, aşadar, să producă pretinsul istoric şi politolog V. Tismăneanu (şi comisia de la Preşidenţia României), un raport despre necesitatea condamnării regimului comunist românesc fără a arăta cauzele bolşevice ale acestui comunism, adevărat genocid şi etnocid, ruperea din teritoriul României a unor ample teritorii cu o populaţie de 3,2 milioane oameni către ziua de 28 iunie 1940, să nu indice oamenii reali care au planificat în exteriorul României (accentuăm lucrul acesta) destabilizarea statului constituţional românesc, modul criminal al introducerii regimului comunist în România şi încercarea lor (nereuşită!!!) de a distruge totalmente statul naţional român?

În ziua de 26 octombrie 2006, Forul Democrat al Românilor din republica Moldova a publicat un document despre genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina, adresat Parlamentelor României şi republicii Moldova, dar şi diferitor instituţii internaţionale de apărare a drepturilor omului. Documentul a fost trimis şi la Preşedinţia României şi, din informaţiile pe care le deţinem, şi domnului V. Tismăneanu. Dar nici o referire la crimele comuniste din Basarabia sau Bucovina, teritorii legale româneşti în baza Tratatului de pace de la Paris din 20 octombrie 1920, nu există în raportul comisiei Tismăneanu (poate noi nu le-am descoperit până la acest moment).

Accentuăm aici că Apelul basarabean despre condamnarea genocidului bolşevic din Basarabia şi Bucovina (aprox. un milion de victime, majoritatea cetăţeni români) a fost realizat în baza documentelor din Arhiva de stat a URSS, publicate de istoricii sovietici şi ruşi în perioada restructurării. Ele au fost confirmate recent şi de cercetarea realizată de academicianul Valeriu Pasat, actualmente deţinut politic al regimului comunist de la Chişinău, în baza unui volum încă şi mai mare de documente la care cercetătorul a avut acces după căderea URSS (vezi V. Pasat, 2006, Calvarul).

Mai mult, aceste documente demonstrează că genocidul comunist din Basarabia şi Bucovina, început încă la 26 iunie 1940, a fost un adevărat etnocid, dat fiind că numai faptul spunerii de către un cetăţean ca este „român” era de ajuns ca el să fie împuşcat sau spânzurat, umilit profesional şi moral, trimis la muncă silnică şi la moarte sigură în Siberia. Chiar şi copii celor care îşi spuneau români nu erau cruţaţi (adică sau erau ucişi, sau erau trimişi în Gulag), în anii din urmă apărând la Chişinău mai multe cărţi de memorii în care sunt povestite nenumărate cazuri de genocid bolşevic împotriva copiilor românilor din Basarabia şi Bucovina (vezi din cele recente, măcar, S. Cemortan, Lupii, 2006, V. Pirogan, 2006, Calvarul sau O. Creanga, Cu orice risc am să spun adevărul, Museum).

De ce, atunci, comisia Tismăneanu nu a cercetat intrarea ilegală a comunismului în România, prin intervenţie armată sau radio-terorism (realizat de la Moscova şi de Leonte Tismaneţki, originar din Soroca, Basarabia), dar şi prin crimele bandelor de comunişti din Basarabia şi Bucovina în zilele de 26 iunie-3 iulie 1840? De ce această comisie nu a luat în calcul faptul că acei aproximativ un milion de oameni, în special români, dispăruţi din aceste teritorii româneşti, reprezintă unul din cele mai straşnice genociduri întâmplate pe acest pământ (este vorba, repetăm, de un milion de victime din 3,2 milioane de oameni cât a lăsat regatul României în Basarabia şi Bucovina la 28 iunie 1940, vezi E. M. Zagorodnaia, V. C. Zelenciuc, 1989, Naselenie Moldavskoi SSR, Chişinev, Cartea Moldovenească, p. 23 şi 32) au reprezentat sacrificiul real, imposibil de şters din istorie, care a diminuat considerabil forţa terorii bolşevice în România însăşi?

De ce comisia lui V. Tismăneanu, el însuşi fiu de bolşevic şi cominternist basarababean, nu a arătat că sursa comunismului românesc este regimul bolşevic din fosta URSS şi Cominternul, arma ei teroristă de destabilizare politică a regimurilor democratice din Europa? De ce comisia Tismăneanu a ascuns că URSS îşi propusese ca scop ultim crearea prin violenţă a unui imperiu comunist universal şi că sute de milioane de oameni au fost ucise în numele acestui scop? De ce comisia nu a estimat costurile acestui impact îngrozitor asupra României, rămânerea ei umilitoare în urmă trenului civilizaţiei europene, scoaterea României din contextul acestei civilizaţii şi condamnarea tuturor cetăţenilor români, la subdezvoltare şi umilinţă?

Şi, în fine, una din cele mai ruşinoase treceri cu vederea ale comisiei Tismăneanu, este faptul că anume basarabenii şi bucovinenii, prin sacrificiul lor, s-a opus cu eroism bolşevizării şi destrămării totale a României moderne? De ce comisia a „uitat” evenimentele anticomuniste din Basarabia din vara anului 1989, care au stimulat efectiv mişcarea anticomunistă din România pe parcursul unui an de zile? De ce comisia a trecut cu vederea rolul scriitorului Paul Goma, născut în Basarabia, la Mana, Orhei, în căderea comunismului românesc şi a cărţii lui despre crimele comuniste în Basarabia şi Bucovina? De ce Paul Goma nu a stat în prezidiul Parlamentului împreună cu alţi luptători anticomunişti? De ce lui Paul Goma nu i s-a redat măcar cetăţenia românească în preajma zilei de 18 decembrie 2006? De ce oameni care au adus tancurile sovietice şi bolşevismul în România şedeau în acel prezidium, iar basarabenii detinuţi politici, ca V. Pirogan, N. Abajeru sau Al. Şoltoianu, nu erau acolo? De ce nu s-a spus măcar un cuvinţel despre membrii Sfatului Ţării, ca Teodor Neaga sau Vasile Gafencu, ucişi în Gulag după 28 iunie 1940, despre calvarul siberian al lui Pantilimon Halipa sau despre martirajul marilor oameni de ştiinţă Petru Ştefănucă şi Nicolae Moroşan?

Citim pe fluxurile de ştiri, dar şi în atitudinea publică a unor importante personalităţi din România că această comisie a lui V. Tismăneanu (devenit un fel de Pavlic Morozov de la începutul secolului XXI), nu pomeneşte nici un cuvinţel despre demolarea creştinismului în România şi torturarea preoţilor, despre re-educarea de la Piteşti, despre mişcarea anticomunistă din munţi, dar mai ales despre începutul revoluţiei române la Iaşi, din 14 decembrie 1989? Mai ales referinţa la acest 14 decembrie a fost ştearsă de comisia Tismăneanu din raport. De ce? Fiindcă acolo, la Iaşi, se vede clar urma revoluţiei româneşti şi anticomuniste din Basarabia din anii 1988-1989, a Marii Adunări Naţionale de un milion de români din 27 august 1989, faptul că anume la Iaşi cetăţenii ascultau radio Chişinău şi priveau televiziunea de peste Prut, unde basarabenii reuşiseră să dea jos teroarea comunistă prin uriaşe manifestări antibolşevice şi chiar să fie în fruntea mişcărilor democratice şi anticomuniste din toată fosta URSS (nicăieri în fosta URSS la acea vreme nu a avut loc o manifestare anticomunistă de un milion de oameni, ca la Chişinău).

De fapt, comisia Tismăneanu încearcă să ascundă faptul că în România a existat tot timpul o rezistenţă anume românească împotriva regimului comunisto-bolsevic şi că această rezistenţă nu s-a potolit nici o clipă în România, dar şi în Basarabia şi Bucovina, vechi pământ românesc cu străveche populaţie românească. Scoaterea în prim-planul raportului comisiei Tismăneanu (şi a interviurilor acestui „politolog”) a fenomenului protocronist (de facto o nouă privire asupra istoriei Vechii Europe, în lumina noilor date ale ştiinţei arheologice, acceptată practic de toţi oamenii de ştiinţă europeni şi americani care au cercetat fenomenul paleoliticului superior, a mezoliticului şi a neoliticului preceramic din zona balcano-carpatică a Europei) pune mai bine în evidenţă rea-voinţa comisiei Tismăneanu, intenţia de a scoate din mişcarea anticomunistă adevărată rezistenţă a poporului român contra unuia dintre cele mai diabolice regimuri politice care au guvernat (şi mai guvernează încă) pe pământ.

Trecerea cu tăvălugul unei corectitudini politice amorale peste sacrificiul basarabean şi bucovinean („uitarea” măcelulului de la Fântâna Alba, din ţinutul Herţei, este unul din cele mai mari păcate a lui V. Tismăneanu şi a comisiei lui) anulează ştiinţific acest raport imoral şi slava Domnului că au rămas în viaţă destui martori şi martiri ai sacrificiului basarabean, dar şi o ne-ţărmuire de documente care pot să depună mărturie şi în orice instanţă, inclusiv instanţa devenirii poporului român, şi în faţa Atotputernicului, despre această sacrificiul neamului românesc de dincolo şi dincoace de Prut.

Andrei Vartic, Chisinau

ro.altermedia.info