VLADIMIR VORONIN a declarat război istoriei. Peste o mie de ani ai poporului român au devenit în mintea stricată a acestui bolşevic (acum, se spune, consiliat şi de comisarii internaţionalei troţchiste Vladimir Socor şi Mihnea Berindei) doar un câmp de război împotriva României. Marţi, 27 februarie 2007, într-un interviu acordat agenţiei oficiale de ştiri a republicii Moldova acest spion al interesului geopolitic la Gurile Dunării a vorbit deschis despre „Moldova de la Carpaţi la Marea Neagră” şi de „10 milioane” de moldoveni „care locuiesc în Moldova românească”. Aşa diversiunea toponimică din 1991 cu denumirea celui de al doilea stat românesc, pe care România a tolerat-o cu o prostie diplomatică proverbială, a devenit în februarie 2007 atac direct la siguranţa naţională a României. Abia acum politicienii români s-au apucat de cap şi au descoperit că de fapt României i se aplică scenariul lui Stalin din 1924 denumit „piemontul românesc” de la Balta.Aşadar, lăsând şa o parte sentimentalismul patriotard, trebuie să recunoaştem că şi România le-a permis acestor bezmetici comunişti să folosească contextul dur social din Basarabia postcomunistă şi să ajungă la putere în cel de al doilea stat românesc „pe cale democratică”. Atunci când o parte de deputaţi din primul parlament al republicii Moldova a vrut să voteze la 27 august 1991 Re-Unirea cu Ţara, chiar România lui Ion Iliescu şi Petre Roman i-a sfătuit să tacă şi să voteze doar Independenţa de URSS (fără Bucovina şi Basarabia de Sud). Totuşi, nesiliţi de nimeni, absolut democratic, basarabenii au votat atunci tricolorul şi „Deşteaptată-te, române”, au declarat (în Declaraţia de Independenţă) limba română drept limbă de stat, au lichidat partidul comunist, au condamnat pactul Ribbentrop-Molotov şi cotropirile basarabene ale Rusiei ţariste şi ale URSS şi au definit ca scop politic al republicii Moldova reîntregirea neamului şi integrarea europeană. Astea toate, repetăm, se întâmplau la 27 august 1991.

Cum a răspuns atunci România dorinţei basarabenilor de reîntregire? Nu a răspuns. Cum a răspuns România în 1991 cererilor masive ale basarabenilor de a redobîndi cetăţenia română? Negativ. Ce a făcut atunci România ca să se întâmple fericit integrarea culturală şi etnică? S-a ferit să facă ceva. La început ia fost frică de Moscova. Apoi ia fost frică de NATO. Apoi de UE. Acum, se pare, îi este frică şi Voronin, generalul care nu are altă armată decât consilierii săi Mark Tkaciuk şi Oleg Reidman.

În toţi aceşti ani anumite forţe politice din România au susţinut un pretins „partid unionist” basarabean, care s-a dovedit a fi încă din 1994 doar un instrument diversionist al unor puteri ostile unităţii naţionale a poporului român. Şi în 1994, şi în 1998, şi în 2000, şi în 2001, şi în 2005 acest partid a rupt în bucăţi unitatea partidei democratice basarabene. Din 2005 acelaşi partid a devenit susţinătorul cel mai activ al românofobului Vladimir Voronin. În fine, la trecutele alegeri parlamentare din republica Moldova, preşedintele României a venit la Chişinău în plină campanie electorală şi l-a susţinut deschis doar pe Vladimir Voronin. Pe acel Voronin care declarase tricolorul „steag fascist”, România – „ultimul stat imperialist al Europei”, editase dicţionarul moldo-român, denumise poporul român „nişte ţigani”, îl numise pe episcopul moscovit Vladimir „mitropolit al întregii Moldove” şi cedase „pe veci” Tighina interesului militar rusesc. În tot acest timp ce mai făcea Voronin? Se războia cu istoria şi limba poporului român. Vorbea zi şi noapte despre Moldova Mare. Distrugea instituţiile de cercetare ale culturii şi istoriei românilor de la Chişinău. Batjocorea liceele româneşti şi lichida manualul de istorie a românilor. De câtva timp el lichidează şi obiectul de studiu „limba română” din şcolile basarabene. Aşa s-a trezit România, fără să protesteze măcar cât ciripeşte o vrăbiuţă, cu pretenţiile teritoriale ale lui Voronin pentru tot teritoriul Moldovei voievodale.

Republica Moldova a ajuns sub guvernarea comunistă cel mai sărac şi mai depopulat stat european. Lui Voronin, însă, nu-i pasă de sărăcia umilitoare a cetăţenilor, fiindcă de şapte ani el a declarat război istoriei românilor. Un milion de cetăţeni ai republicii Moldova au luat drumul străinătăţilor în căutare unei vieţi mai bune, iar preşedintele ei comunist atacă zi de zi temeliile limbii române. La est de Prut salariul de normă al bugetarilor este de vreo 50 dolari pe lună, o mie de metri cubi de gaze costă 198 dolari, iar Voronin cheltuie sume uriaşe din banii cetăţenilor pentru a schimba manualele de istorie şi de limbă română. Peste 70.000 de copii trăiesc în republica Modova fără părinţi, la voia traficanţilor de oameni, droguri şi alcool. Iar acest fost general sovietic se războieşte înfocat cu cei mai mari români de la est de Carpaţi: Eminescu şi Enescu, Mihail Sadoveanu şi Ion Creangă, Mihail Cogălniceanu şi Constantin Stere, Alecu Russo şi Dimitrie Cantemir, Ştrefan Lupaşcu şi Eugen Coşeriu, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Paul Goma, Antonie Plămădeală şi Nestor Vornicescu etc. etc.

Ştefan cel Mare şi Sfânt este cel mai mare român al tuturor timpurilor. Iar acest bolşevic neruşinat se răţoieşte în faţa întregului popor român, cum că Ştefan cel Mare nu este român. Pozele din ziarele şi revistele pe care le sponsorizează, ni-l arată pe Voronin în faţa unor fondaluri cu portretul lui Ştefan cel Mare. Asta în situaţia când nu a câştigat nici un război împotriva duşmanilor ţării, nu a făcut nici un Patheon al strămoşilor, nu a ridicat nici o biserică în stilul cel frumos al Putnei, nu a adus cetăţenilor republicii Moldova nici pace, nici bunăstare. Dimpotrivă, a condamnat oamenii peste care a ajuns preşedinte cu minciuna socială comunistă, la o sărăcie imposibilă în Europă. El a ridicat mai ales în ultimii ani numeroase şi costisitoare monumente ocupantului sovietic, din vina căruia Basarabia a fost scoasă din contextul bunăstării europene. Tot el a amplificat până la cote aproape imposibil de pacificat războiul de pe Nistru. Asta fiindcă numai în aceste condiţii Federaţia Rusă nu părăseşte Trasnistria, parte a republicii Moldova „unde Rusia îşi face datoria ca pacificator şi ca paznic al imenselor depozite de muniţie rămase acolo din cel de al doilea război mondial” (Serghei Ivanov). Ba chiar în mediile diplomatice de la Chişinău s-a strecurat zilele acestea o informaţie cum că Federaţia Rusă şi-a plasat deja rachetele „Topol-M” în Trasnistria.

Vladimir Voronin ţinteşte Moldova lui Ştefan cel Mare până la Carpaţi, adică 1/3 din teritoriul României. El a şi declanşat zilele acestea un gălăgios război diplomatic şi propagandistic pentru a convinge „pe toţi cei 10 milioane de moldoveni” din România că sunt moldoveni şi că limba pe care o vorbesc este „limba moldovenească”. Ba chiar a declarat că el „oferă cetăţenie moldovenească tuturor celor 10 milioane de moldoveni din România”. De ce, însă, nu face gălăgie de acelaşi tip şi cu vechile teritorii ale lui Ştefan cel Mare de la Marea Neagră? De ce „Moldova cea mare” a lui Voronin este fără Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Hotin sau misterioasa cetate Lerici, de la gurile Niprului? De ce Moldova lui este şi fără Transnitria, şi fără Balta, capitala RASSSM, şi fără românii de la Bug? El „finanţează crearea organizaţiilor moldoveneşti în România”, în timp ce moldovenii de la Balta nu au bani ca să scoată măcar un mic ziar „în limba moldovenească cu litere ruse”. El se bate cu judecătorii Curţii de Apel din Bucureşti în probleme ce vizează războiul lui Ion Antonescu pentru reântregirea ţării, şi nu vede cele vreo 2 milioane de români din Basarabia şi Trasnistria ucişi de comuniştii lui Stalin în vreme de pace. El critică normele democratice ale statului român, membru în NATO şi UE, în timp ce în Basarabia clanul familiei lui comuniste fură ca în codru.

Dar ce crede Ucraina despre acest tămbălău moldovenizator al vecinului de la hotarele ei de vest? Ce zice Ucraina despre apariţia unui Kaliningrad ruso-moldovenesc pe o jumătate din hotarul ei cu Uniunea Europeană? Cum apreciază Ucraina amplasarea rachetelor invizibile „Topol-M” în Trasnistria, în apropierea avioanelor invizibile americane, amplasate în România? Ce viitor global are acest stat cu un imens potenţial economic, cultural şi demografic, dacă peste ea vine nenorocirea câmpului de bătaie dintre rachetele Topol-M şi avioanele Fantom? Nu avem răspunsuri la aceste întrebări, dar marile personalităţi ale Basarabiei au atras de nenumărate ori atenţia clasei politice româneşti despre proiectul „Moldovei Mari” propagat de Voronin. Şi? Basarabenii au fost luaţi în râs la Bucureşti. Că, adicătelea, cine-i acest Voronin? Zilele astea „acest Voronin” şi-a trecut războiul de pe teritoriul Basarabiei pe cel al Moldovei medievale. Şi fiindcă nici un român normal nu a vrut să facă parte din cârdul lui de tătaro-mongoli, a arvunit la Huşi nişte schizofrenici, unul chiar face parte din PNL, care se pretind şi de „etnie moldovenească”, şi vorbitori de „limbă moldovenească”. Ducându-i şi la Preşidenţia de la Chişinău, şi la Parlament, şi la Televiziunea publică a RM, Voronin a vrut de fapt să ascundă de ochii opiniei publice europene dorinţa majorităţii cetăţenilor din RM de a redobândi cetăţenia română, furată prin crimă de regimul comunist la 28 iunie 1940, deci şi hotărârea majorităţii populaţiei Basarabiei de a se integra firesc, prin contextul ei etnic, istoric, economic, geografic şi politic în Uniunea Europeană.

În timp ce în republica Moldova nu există nici un milimetru de drum european, nici o instituţie medico-sanitară de tip european, iar copiii din satele Basarabiei nu mai au nici profesori, nici părinţi, preşedintele acestui stat care şi-a încălcat şi propria Declaraţie de Independenţă a declarat război istoriei poporului român. Cu certitudine el va pierde acest război, dar asta nu înseamnă că soarta celor 3,5 milioane de români ce locuiesc la est de Prut va fi îndepărtată de nenorocirea geopolitică şi comunistă ce s-a abătut asupra lor.

Andrei Vartic, Chisinau