Adevarurile ascunse ale independentei Kosovo
Pene de curent, coruptie, mafii. Cum se poate construi un stat pe aceasta ”gaura neagra” a Balcanilor care este Kosovo?, se întreaba ziarul elvetian de limba franceza[1] Le Temps.
In Kosovo, electricitatea este un barometru al confuziei. La intrarea în Pristina, centrala termica ”Kosovo A” simbolizeaza tot ceea ce provincia ar dori sa uite înainte de a obtine independenta: mostenirea Iugoslaviei socialiste ca bijuterie energetica a acesteia; oprimarea anilor Milosevic care a determinat NATO, la începutul lui 1999, sa bombardeze infrastructurile provinciei, pentru a o elibera de menghina sârbilor; si risipa financiara a ultimului deceniu, caracterizata printr-un aflux de trupe si capitaluri straine, dar si print-o coruptie generalizata si o cârpeala politico-economica dezastruoasa.
Lazer Krasniski, fostul director al KEC - Kosovo Energy Corporation - a tinut registrul acestei risipe, pastrata sub tacere de o comunitate internationala constrânsa, de la punerea sub tutela ONU, în iunie 1999, sa se eschiveze de la lucrurile cele mai presante si sa închida ochii asupra derivelor, comenteaza le Temps.
Reteaua electrica a fost conceputa la scara nationala a fostei Iugoslavii, care a cunoscut însa, cu începere din 1989, din cauza betiei nationaliste a lui Slobodan Milosevic, convulsiile politice ale Balcanilor. Instalatii furate, reparate, abandonate. Penele de curent sunt o garnitura inerenta a tuturor razboaielor. La aproape 9 ani de la punerea în aplicare a salvarii internationale a Kosovo, ele au devenit endemice, aruncând cartiere întregi din Pristina în întuneric, în timp ce generatoare puternice si zgomotoase ilumineaza instalatiile KFOR - forta NATO - si MINUK - autoritatea civila a ONU. Continuare »








PE HARTA globalizarii, paradisele fiscale au devenit zone cheie ale finantelor prin care tranziteaza neingradit si continuu fluxuri financiare atrase ca un magnet de facilitatile oferite de acestea.
E limpede pentru toti cei zdraveni la cap: “ecumenismul” nu este credinta, ci politica. Or politica se bazeaza nu pe Adevar, ci pe interese. Iar cine sta in calea unei politici, deci a unei maniere de satisfacere a unor interese de catre o entitate anume, se expune unui risc major.

Timpurile de azi, în care ne-a dat nouă Domnul să trăim, sînt fără precedent în istoria omenirii. Procesele globalizării au cuprins întreaga lume, trezind multe controverse, nelinişti şi chiar temeri. Ele vizează atît destinul Bisericii Ortodoxe în general, cît şi al fiilor ei duhovniceşti în particular.
„Europa” şi împãrãţia Antihristului celui mare
IAR DESPRE „creştinismul” apusean, acelaşi pãrinte purtãtor de Duh Sfînt zice aşa:
DAR LUCRURILE nu au mers atît de repede pe cît s-ar fi dorit şi, în timp, s-au fãcut nenumãrate „proiecte de instaurare a pãcii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de referinţã pentru generaţiile Epocii Luminilor, este cel elaborat în 1712 de cãtre abatele de Saint-Pierre [35] , membru al Academiei franceze din anul 1695 […], intitulat Proiect pentru o pace perpetuã […]. Proiectul abatelui de Saint-Pierre s-a bucurat şi de aprecierea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), filosof, promotor al enciclopedismului, ecumenismului, federalismului şi universalismului [36] , care adãuga la aspectele politico-juridice, preponderente la abatele de Saint- Pierre, şi pe cele privitoare la o Academie Europeanã, care sã grupeze savanţii continentului şi sã coordoneze cãutãrile privind o limbã universalã. El propune, de asemenea, ideea unui tribunal catolic european, cu centrul la Lucerna, prezidat de Papa, care sã medieze între principii Europei, sã asigure contribuţia lor comunã la lupta antiotomanã şi sã atragã Rusia [37] , în numele ideii creştine, ca un posibil liant între Europa şi China” (LGY). [38] Pe marginea acestor rînduri, nici cã se poate gãsi cu uşurinţã o înfãţişare mai desãvîrşitã a „raiului” noului Babel visat de umanişti: „luminã” (aceea a Francmasoneriei), „limbã universalã”(!), „ecumenism”, „federalism”, „universalism” (unirea „spiritualitãţii europene” cu aceea zen-budhistã chinezeascã, de ce nu?). Dar despre Europa ca rezidire a Babelului cel vechi vom vorbi la vremea potrivitã. Pînã atunci, sã vedem ce a mai fost.


RSS 2.0
Atom 0.3
RDF