KOSOVO – ÎNCEPUTUL EPOCII DEZGHEŢULUI CONFLICTELOR ÎNGHEŢATE (I)
Kosovo a făcut să explodeze din nou liniştea în Balcani după o perioadă de nouă ani de relativă acalmie. Din păcate, după cum au demonstrat evenimentele actuale, aceasta fost liniştea înainte de furtună. De fapt, numai cei naivi au putut să creadă asigurărilor date Serbiei de NATO în anul 1999 că suveranitatea ei asupra ţinutului Kosovo-Metohia va fi păstrată. Totuşi, cele întîmplate astăzi au surprins neplăcut o mare parte din ţările de pe glob. După ocuparea regiunii de trupele NATO (aşa zisele trupe KFOR), toţi credeau că, pur şi simplu, a mai apărut încă un conflict îngheţat ca atîtea altele care s-au ivit pe glob ca ciupercile după ploaie în perioada de după desfiinţarea sistemului geopolitic mondial bipolar ca urmare a destrămării URSS şi a Iugoslaviei.
Realitatea a fost, însă, cu mult mai crudă. Occidentul şi în primul rînd SUA au hotărît să dea pe exemplul Serbiei o lecţie de învăţătură pe viitor tuturor acelor state care vor îndrăzni să nu asculte de ordinele venite de la Washington. Ţările Europei Apusene nu ar trebui să se înşele în această privinţă, căci şi ele sînt vizate, poate într-o măsură şi mai mare decît cele din Europa Răsăriteană. Sîrbii au fost mai întîi eliminaţi din Croaţia (republica sîrbă Kraina şi Slavonia) şi marginalizaţi în Bosnia şi Herţegovina (acordurile de la Dayton din anul 1995). A urmat provocarea separatistă a albanezilor din Kosovo şi reacţia în forţă a Belgradului. Albanezii kosovari ameninţaţi, chipurile, de pericolul unui genocid din partea sîrbilor, au părăsit în masă regiunea, retrăgîndu-se în Macedonia şi Albania.
Ulterior s-a dovedit că mai mulţi albanezi şi-au pierdut viaţa în urma bombardamentelor NATO, decît în confruntările cu forţele de ordine şi armata sîrbă. În al doilea rînd, majoritatea albanezilor care şi-au părăsit căminele au făcut-o de bună voie şi intenţionat, pentru a da posibilitate presei de buzunar a Washingtonului să-i învinuiască pe sîrbi de aplicarea politicii de genocid, „epurări etnice” şi deportări forţate. Continuare »








In Kosovo, electricitatea este un barometru al confuziei. La intrarea în Pristina, centrala termica ”Kosovo A” simbolizeaza tot ceea ce provincia ar dori sa uite înainte de a obtine independenta: mostenirea Iugoslaviei socialiste ca bijuterie energetica a acesteia; oprimarea anilor Milosevic care a determinat NATO, la începutul lui 1999, sa bombardeze infrastructurile provinciei, pentru a o elibera de menghina sârbilor; si risipa financiara a ultimului deceniu, caracterizata printr-un aflux de trupe si capitaluri straine, dar si print-o coruptie generalizata si o cârpeala politico-economica dezastruoasa.
„Europa” şi împãrãţia Antihristului celui mare
IAR DESPRE „creştinismul” apusean, acelaşi pãrinte purtãtor de Duh Sfînt zice aşa:
DAR LUCRURILE nu au mers atît de repede pe cît s-ar fi dorit şi, în timp, s-au fãcut nenumãrate „proiecte de instaurare a pãcii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de referinţã pentru generaţiile Epocii Luminilor, este cel elaborat în 1712 de cãtre abatele de Saint-Pierre [35] , membru al Academiei franceze din anul 1695 […], intitulat Proiect pentru o pace perpetuã […]. Proiectul abatelui de Saint-Pierre s-a bucurat şi de aprecierea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), filosof, promotor al enciclopedismului, ecumenismului, federalismului şi universalismului [36] , care adãuga la aspectele politico-juridice, preponderente la abatele de Saint- Pierre, şi pe cele privitoare la o Academie Europeanã, care sã grupeze savanţii continentului şi sã coordoneze cãutãrile privind o limbã universalã. El propune, de asemenea, ideea unui tribunal catolic european, cu centrul la Lucerna, prezidat de Papa, care sã medieze între principii Europei, sã asigure contribuţia lor comunã la lupta antiotomanã şi sã atragã Rusia [37] , în numele ideii creştine, ca un posibil liant între Europa şi China” (LGY). [38] Pe marginea acestor rînduri, nici cã se poate gãsi cu uşurinţã o înfãţişare mai desãvîrşitã a „raiului” noului Babel visat de umanişti: „luminã” (aceea a Francmasoneriei), „limbã universalã”(!), „ecumenism”, „federalism”, „universalism” (unirea „spiritualitãţii europene” cu aceea zen-budhistã chinezeascã, de ce nu?). Dar despre Europa ca rezidire a Babelului cel vechi vom vorbi la vremea potrivitã. Pînã atunci, sã vedem ce a mai fost.
DAR, DACA bãtrînul Leon III (in imagine) a ştiut sã se împotriveascã în ce priveşte credinţa, i-a îngãduit totuşi lui Karol cel Mare sã repurteze o victorie decisivã în plan politic, încoronîndu-l în anul 800 «împãrat al Romanilor», cu alte cuvinte îngãduindu-i «volens nolens» sã uzurpe oficial legitimitatea dominaţiei împãratului de la Constantinopol asupra populaţiilor romanice ale Apusului. Versiunea franko-germanã a încoronãrii lui Karol cel Mare gãsitã în manualele de istorie e o veritabilã mistificare, pentru cã se întemeiazã numai pe relatarea ideologului Frank Eginhard, care zice cã Leon III l-ar fi încoronat din proprie iniţiativã pe un Karol cel Mare nehotãrît. De fapt, prin aceastã ceremonie în care puterea regelui Frank s-a impus cu violenţã Papei Ortodox Leon III, Karol voia sã instaureze o nouã concepţie despre legitimitate. Relatarea lui Eginhard, care nu îndrãzneşte sã-i atribuie lui Karol responsabilitatea faptului, dovedeşte dimpotrivã, cã în veacul al IX-lea Frankii nu izbutiserã sã instaureze încã în Apus o altã legitimitate decît cea a poporului Roman. Dar concepţia karolingianã despre putere şi teologia pretenţioasã a lui «Filioque» - legate amîndouã de teoria augustinianã a predestinaţiei [24] , care pãrea sã vorbeascã de rasa predestinatã a Frankilor - au pus în cele din urmã bazele şi principiile întemeietoare ale «Evului Mediu» [25] apusean.
DAR SA CITIM mai departe din aceeaşi lucrare, urmînd sã dãm mai multe lãmuriri dupã aceea: „Unitatea spaţiului european catolic - zice - aflat sub autoritatea spiritualã a papalitãţii, se realizeazã pentru prima oarã în jurul anului 800 în formula imperialã a lui Carol cel Mare (in imagine in dreapta), care - prin includerea în imperiul sãu a teritoriilor situate între Pirinei, Oder, Tisa şi Marea Adriaticã - îşi cîştigă din partea contemporanilor titlul de «pãrinte al Europei». Creaţia sa, realizatã prin cucerire, [a fost] înnobilatã prin virtuţile a ceea ce s-a numit «renaştere spiritualã carolingianã» şi printr-o politicã de toleranţã a alteritãţii (iudaice sau islamice) [!!].”
Cititi introducerea…
Nota red.: Revelionul integrarii s-a incheiat, sarmalele s-au digerat, aburii tuicii s-au risipit, iar romanul s-a trezit la realitate. Tanara domnisoara, curtata atatia ani, s-a dovedit de fapt o curva batrana si perversa, obraznica si poruncitoare. Mintea romanului e chinuita de o noua intrebare: am intrat in Europa; cum ies din ea? Dar mai intai, cine este „Europa”? Consecventa principiilor sale, Altermedia incepe azi sa difuzeze in serial, reunite sub titlul „România – judeţ al Republicii Socialiste Europa”, o serie de materiale despre structura politico-masonica numita „Uniunea Europeana”. Mai informati despre originile „Europei” vom intelege mai usor ce e de facut pentru a ne repara greseala savarsit la 1 ianuarie 2007…Materialele reunite in acest serial sunt semnate Florin Stuparu si apar in versiune tiparita, in revista Oglinda vremii – publicatia partidului politic „Miscarea Conservatoare”, al carei prim numar se afla sub tipar. Episoadele se vor difuza in fiecare marti si vineri.
„Este greu de admis, dar saizeci de ani doar dupa Holocaust, poporul evreu este, din nou, pe cale de a fi distrus – cel putin in propriul lui stat, in care 40% din evreii din lume sunt concentrati. Dovezi ale gravitatii pericolului pot fi gasite nu numai in amenintarile explicite ale presedintelui Iranului, intarite de un program de armament care i-ar putea pune la dispozitie mijloacele pentru a-si indepilni amenintarile; se pot gasi de asemeni in articolele recent publicate in presa europeana, care dezbat posibilitatea „disparitiei” Israelului, prezentata ca o „ipoteza rezonabila de lucru”. Dovezi suplimentare privitoare la nivelul acestei amenintari sunt faptele ca Israel nu numai ca este singura tara din lume amenintata de distrugere, dar si singura al carei drept la existenta face obiectul unor sondaje de opinie internationale, la care multe dintre persoanele intrebate raspund negativ. Este o cinste la care nici macar Iranul, Coreea de Nord si Africa de Sud sub regimul apartheid-ului nu au putut ajunge” (


RSS 2.0
Atom 0.3
RDF