Despre caracterul necanonic şi antiortodox al stilului nou

„…cînd va fi nevoie – şi sîngele vostru să-l vărsaţi pentru păzirea credinţei şi mărturisirii strămoşeşti”

(Soborul Bisericesc din Constantinopol, 1583).

Nu este un secret că adepţii trecerii la stilul nou sînt foarte departe de adevărata trăire creştinească, de Sfînta Biserică şi de canoanele ei. Cuceriţi de pretinsele valori europene, ei refuză să le vadă reversul, dorind cu orice preţ să ajungă în Europa. Chiar şi cu preţul trădării propriului neam şi a propriei credinţe. În Postul Crăciunului, care este o perioadă de pregătire pentru întîmpinarea marii sărbători creştineşti – Naşterea Mîntuitorului lumii, a Domnului nostru Iisus Hristos (7 ianuarie), aceştia, într-o euforie artificială susţinută de mass-media, trîmbiţează că doresc să sărbătorească Crăciunul pe nou, adică pe 25 decembrie, ca apoi să întîlnească, fără impedimente, şi Anul Nou. Dar sărbătorirea Naşterii Domnului cu două săptămîni înainte de eveniment este un nonsens, aflîndu-se în contradicţie cu canoanele şi pravilele sfinţilor părinţi ai Bisericii. Cine oare dintre noi îşi serbează ziua de naştere cu două săptămîni înainte de evenimentul propriu-zis?

Cu această ocazie, considerăm oportun să amintim că schimbarea stilului din 1923 a fost înfăptuită de odiosul patriarh ecumenic al Constantinopolului, ales nelegitim – Meletie Metaxakis, un aventurier, eretic şi mason, adică anticreştin şi satanist. (Este grăitor faptul că trupul lui Meletie Metaxakis, a acestui lup în piele de oaie, după moarte s-a înnegrit ca tăciunele şi elimina un lichid puturos). Stăpînirea lui nu a fost de durată, însă deosebit de dăunătoare, semănînd dezbinare în Biserică. Introducerea, la insistenţa masonilor, într-un şir de biserici ortodoxe a calendarului nou, a pus începutul unei activităţi nocive în interiorul Ortodoxiei.

Se ştie foarte bine că introducerea stilului nou în Romînia a întîmpinat o opunere înverşunată din partea poporului binecredincios. Schimbarea calendarului s-a făcut cu forţa! Oamenii erau impuşi cu brutalitate să sărbătorească pe 25 decembrie: jandarmii umblau din casă în casă, urmărind îndeplinirea ordinului. Chiar şi astăzi unii teologi romîni susţin că trecerea la stilul nou a fost o greşeală gravă. Renumitul stareţ, părintele Cleopa Ilie, întrebat fiind de călugării noştri de la Noul Neamţ despre stil, le-a spus: „Ţineţi aşa cum aţi ţinut (adică stilul iulian, vechi) şi nu schimbaţi nimic”. Este cunoscut faptul că părintele Cleopa sărbătorea şi pe stilul vechi. Continuare »

Nota: Scrisoarea de mai jos si textul care ii urmeaza au fost traduse de calugari din Sfantul Munte si ne-au fost transmise cu blagoslovenie sa fie date mai departe, spre intarirea in credinta a poporului drept credincios.

COMUNICAT AL SFINTEI COMUNITĂŢI A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

Recenta vizită a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenică, cu ocazia prăznuirii Sfântului Andrei (30 noiembrie 2006), sărbătoarea tronului patriarhal, şi vizita ulterioară a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri şi reacţii variate. Lăsând la o parte estimările pozitive sau negative pe care presa secularizată le-a făcut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mântuirea noastră, pentru care am ieşit din lume în pustia Sfântului Munte.

Ca monahi aghioriţi, respectăm Patriarhia Ecumenică, sub a cărei jurisdicţie canonică ne aflăm. Cinstim şi respectăm pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, şi ne bucurăm de cele pe care în chip plăcut lui Dumnezeu şi cu multe osteneli le lucrează în folosul Bisericii. Menţionăm în mod deosebit apărarea cu dârzenie şi tenacitate, în mijlocul unor condiţii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, susţinerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate în situaţii dificile şi grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe în lume. De asemenea, noi, monahii aghioriţi, respectăm Biserica Greciei din care provin cei mai mulţi dintre noi, precum şi pe Prea Fericitul ei Întâistătător.

Cu toate acestea, cele petrecute în timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar şi a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profundă mâhnire în inimile noastre. Continuare »

E limpede pentru toti cei zdraveni la cap: “ecumenismul” nu este credinta, ci politica. Or politica se bazeaza nu pe Adevar, ci pe interese. Iar cine sta in calea unei politici, deci a unei maniere de satisfacere a unor interese de catre o entitate anume, se expune unui risc major.

“Ecumenismului” i se opun in general cei inarmati duhovniceste. Represaliile asupra lor nu intirzie. Exemplu recent: ieromonahul Eftimie Mitra, egumenul Schitului Huta - Bihor. Parintele a fost schimbat din functie si oprit sa slujeasa si sa predice in satele invecinate, pentru ca a ridicat glas contra “ecumenismului”. Pretextul a fost ca parintele Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca si cum asta primeaza in monahism (parintele Cleopa si alti sfintiti slujitori ai nostri n-au avut scoala mai de loc, dar s-au dovedit mari duhovnici si stareti iubiti). Parintele Eftimie este cunoscut pentru activitatea sa publicistica bazata pe invatatura crestina adevarata, nutrita din Sfinta Scriptura si din Sfinta Traditie, ca si pentru atitudinea antiecumenista fatisa. Pentru ca incercat sa vorbeasca pe aceeasi tema la sedinta cu preotii de la Beiusi, din 13 noiembrie a.c., parintele Eftimie a fost admonestat de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradei, care a doua zi l-a demis si i-a interzis sa mai slujeasca si sa mai predice in satele bihorene.

PS Sofronie este cea mai proaspata surpriza neplacuta a Sfintului Sinod. Afirmat ca un episcop traditionalist, patriot si vrednic la Giula, in Ungaria, PS Sofronie a fost sustinut pentru a deveni episcop al Oradei de catre unii dintre cei mai induhovniciti si cu autoritate ierarhi ai nostri. Insa, imediat dupa ce a fost ales la Oradea, PS Sofronie a inceput sa-si dea arama pe fata. Mai ca l-a pus sub arest la domiciliu pe fostul episcop Ioan Mihailtan, pensionat si restras din scaun din pricina bolii, l-a exilat intr-un capat de judet pe Episcopul Vicar Petroniu Salajanul si a inceput sa tune si sa fulgere impotriva calugarilor antiecumenisti.
Continuare »

Miercuri, 31 octombrie 2007, la manastirea Sf Cruce din Oradea a avut loc intrunirea ecumenica la nivel de dialog interconfesional intre ortodocsi si greco-catolici.

Inainte de inceperea conferintei, episcopul greco-catolic unit cu Roma a salutat preotii prezenti, iar maica Mina Badila, stareta manastirii gazda, a cerut binecuvantarea arhiereasca a acestuia, dupa care i-a sarutat mana. Cand episcopul unit a ajuns in dreptul meu, l-am intrebat: “Cu ce ganduri ati venit?”, iar el mi-a raspuns ca a venit cu ganduri bune. Bineînteles ca gandurile lui bune erau cele ce ne tulburau pe noi de ani de zile, si anume PROCESELE. Intrebarea mea a fost catalogata de catre PS Sofronie ca “obraznicie” la adresa musafirului.

In introducere, s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.) de catre Biserica Ortodoxa. In timpul conferintei, mi-am manifestat nemultumirea, vorbind cu un preot care statea langa mine, fata de pretentiile exagerate ale greco-catolicilor dar mai ales fata de procesele pe rol. Fiind in randul din fata, cele ce am spus s-au auzit pana la masa Prea Sfintitului Sofronie.

Pentru acest motiv am fost criticat de catre ierarhul ortodox, ceea ce l-a satisfacut pe episcopul greco-catolic. Mi-am cerut scuze pentru ca am vorbit neîntrebat. As fi dorit sa iau si eu cuvantul, dar nu s-a putut; au avut dreptul la cuvant doar cei randuiti. Continuare »

Fragmente din doua interviuri relativ recente cu parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru-Voda:

- Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi?

- Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului. Nu este usor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor traitori din Pustia Tebaidei, acolo nici militia nu intra, nici control de stat, nici finanta nu intra, nici un control care sa-i tulbure pe calugari. Erau de sine statatori si atat de liberi, incat ei intr-adevar puteau sa-si duca asa, cu toata dragostea, nevointa lor. Insa, la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul. Diavolul? faci cruce - se mai departeaza, mai. Astia vazuti nu se departeaza, ba te asalteaza si-ti mai pun in carca si altele; ba vine cu 666, ba vine cu cartile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiatiile, holocaustul - toate se rasfrang asupra ta. De aceea credinciosii acestia, de pilda, care vin din toata lumea inspre manastiri, sunt iarasi un semn ca toata lumea traieste in clocotul asta, in cazanul asta de fierbere de la un rau la altul. Iar calugarul, de bine, de rau trebuie sa stea acolo, in fata lor, sa dea un sfat, o relatie, sa le citesti o rugaciune si sa plece macar catusi de putin altii de cum au intrat. Monahul trebuie sa fie prezent si sa raspunda la toate aceste nevoi ale crestinului. Altadata nimeni nu-l deranja pe sfantul, pe cuviosul. Pai, cate pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la manastirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, incepeai slujba, tu, ca preot, inainte cu o ora, sunai la intrare in tochita metalica, toata lumea stia ca a intrat parintele la biserica. Paraclisierul deja era venit. Care este randuiala paraclisierului? Intra in biserica, se inchina, ia blagoslovenie de la strana arhiereasca, se duce si se inchina pe la icoane, la Maica Domnului, la Mantuitorul Hristos, intra in sfantul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie si cu frica de Dumnezeu incepe sa aprinda lumanarile, cele doua lumanari de pe sfanta masa, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca parintele de canon saracul, sufla din greu, dar el voia sa aprinda candelele in fiecare miez de noapte, sa fie primul acolo cand venea preotul slujitor. Continuare »

MOTIVAŢIA AUTOCEFALIEI MITROPOLIEI MOLDOVEI

(vezi partea II)

În atare situaţie, care ar fi motivaţia pentru a năzui spre autocefalie ? Sintetizînd cele expuse în primele alineate ale acestui articol, putem să enumerăm asemenea motivaţii:

1. Autocefalia este unica formă potrivită pentru situaţia Bisericii din Moldova, deoarece tocmai această formă ar fi în stare să ţină echilibrul în ţinutul nostru dintre influenţa Patriarhiei Moscovei şi cea a Patriarhiei Române, dată fiind alcătuirea etno-culturală a populaţiei ortodoxe din Republica Moldova.

Totodată, autocefalia i-ar dezarma pe cei care continuă să învinovăţească Mitropolia Moldovei de supuşenie faţă de o Biserică „străină”, „asupritoare”, care s-a compromis faţă de creştinii din Moldova nu numai în perioada ţaristă, dar şi în istoria recentă – în cazul conflictului de la Nistru luînd făţiş partea agresorilor ateist-comunişti împotriva binecredinciosului popor al Moldovei.

2. Patriarhia Moscovei se confruntă cu o mulţime de probleme interne şi nu are nici timp, nici resurse, nici dorinţă să se ocupe şi de buna orînduire a vieţii bisericeşti din Moldova. În particular, Biserica Rusă nu are putere – morală şi organizatorică – de a asigura reunificarea Mitropoliei Moldovei cu „mitropolia Basarabiei”, iar autocefalia ar scoate piedicile în calea reunificării. Continuare »

De mai mult timp în anumite cercuri bisericeşti şi para-bisericeşti din Moldova se ridică ideea autocefaliei Mitropoliei Moldovei. Din cînd în cînd erau chiar răspîndite foi volante semnate de o societate numită „Mitrpolitul Dosoftei” în care se pleda pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe din Moldova, iar pe diferite forum-uri din Internet sînt lansate cu insistenţă ideile de autocefalizare a Bisericii din Moldova, în particular, şi din partea adepţilor aşa-numitei „mitropolii a Basarabiei”.

De ce tocmai autocefalia ?

În ultimele săptămîni asemenea discuţii se înteţesc. Chiar se vehiculează şi ideea cum că proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Moldova ar rezolva şi problema „mitrpoliei Basarabiei” şi a altor frînturi schizmatice care se declară a fi ortodoxe.

La fel, iată, Biserica Ortodoxă Rusă s-a reunificat cu cea din exil şi Biserica Ortodoxă a Moldovei ar trebui să se „reunifice” cu „mitropolia Basarabiei”, iar aceasta este grija noastră, a creştinilor din Moldova, grijă pentru care Biserica Rusă nu mai are putere.

Continuare »

Prea Fericitului DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Membrilor Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

DECLARATIE

In ziua de 30 septembrie 2007 am fost cu toţii martori ai intronizării celui de-al şaselea Patriarh al BOR, in catedrala venerabilă si încărcată de istorie din inima Bucureştiului. A fost un eveniment duhovnicesc, liturgic şi canonic plin de adînci şi multiple semnificaţii atît pentru Ortodoxia românească, cît şi pentru cea ecumenică. Cu adevărat aceste momente care au devenit istorie, ne obligă la reflecţie, deschizîndu-ne mintea şi inima pentru a putea înţtelege lucrarea tainică a Duhului Sfînt care pretutindeni este „şi pe toate le plineşte”.

Pentru Biserica Ortodoxă, intronizarea oricărui episcop, dar mai ales a întîiului dintre episcopi, este o sarbătoare a înnoirii Bisericii însăşi. În special Biserica Ortodoxă din Moldova a mizat si mizează, ca urmare a intronizării unui nou Patriarh , la o colaborare strînsa în vederea ameliorării situaţiei dezbinului bisericesc existent pe teritoriul Republicii Moldova.

În cuvîntul de la intronizare, Prea Fericirea Voastră aţi remarcat destul de optimist şi pentru Biserica noastră că speraţi ca dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase va continua, acordînd însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, mulţumindu-le şi tuturor celor ce veghează cu multă rîvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, cînd dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine, adaugînd că există dorinţa şi datoria de a ramîne statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerînd că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi in temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete.

Continuare »

Timpurile de azi, în care ne-a dat nouă Domnul să trăim, sînt fără precedent în istoria omenirii. Procesele globalizării au cuprins întreaga lume, trezind multe controverse, nelinişti şi chiar temeri. Ele vizează atît destinul Bisericii Ortodoxe în general, cît şi al fiilor ei duhovniceşti în particular.

Respectiv, Biserica, a cărei menire dintotdeauna a fost păstorirea fiilor săi pe calea mîntuirii, nu poate rămîne indiferentă la noile realităţi ale lumii contemporane. Ea trebuie să-şi expună propria viziune şi concepţie asupra acestui fenomen. Trebuie să răspundă la întrebarea: „Încotro mergem?” În ce direcţie se îndreaptă omenirea şi care este rolul Bisericii în această situaţie? Unde trebuie să răsune glasul ei? Dificultatea constă în faptul că sfinţii părinţi nu au scris la această temă. Pe atunci nu exista problema globalizării. Însă utilizarea spiritului Tradiţiei Bisericii este foarte necesară, nu în sensul citării textelor sfinţilor părinţi (cu toate că şi acest lucru este foarte important), ci, înainte de toate, trebuie să înţelegem spiritul Tradiţiei Apostoleşti şi pe acest temei să ne formăm concepţia.

Deseori în lumea modernă globalizarea este înţeleasă doar ca o integrare economică sau unificare economică. De fapt, au loc procese nu doar economice, ci de unificare a întregii omeniri, adică se realizează integrarea politică, destrămarea culturii autohtone, concentrarea surselor informaţionale. Are loc integrarea sistemelor politice şi economice care formează mari centre ale puterii mondiale, globale. Şi, în vîrful puterii, centre ale puterii economice, aşa zisele corporaţii supranaţionale, cu posibilităţi financiare ce depăşesc cu mult majoritatea ţărilor lumii.

Continuare »

5.    Biserica şi societatea (politica)

(cititi epizodul precedent…)

Demonul Cronos vrea să afle de la pr. Pavel şi ce crede sfinţia sa despre relaţiile dintre Biserică şi Stat în care scop formulează două întrebări directe: „Este normal ca biserica să se implice în politică ?” şi „Este normal ca un preot să fie deputat ?”

Din păcate răspunsul dat este la fel de ceţos, contradictoriu şi insinuant ca şi unele alte răspunsuri din acest interviu.

Pr. Pavel declară că „De pe amvonul bisericii se poate predica numai mântuirea sufletului, dar nu: „Votaţi Brânduşa sau Cucoşul!”. Astea-s prostii.”

Sînt total de acord. Mai ales în situaţia în care Biserica, din cauza abaterii sale de la Duhul sobornicesc (cum este cazul Bisericii Ortodoxe din Moldova), nu are o poziţie sobornicească sau nu este în stare să se pronunţe asupra unor probleme grave ale societăţii care se rezolvă doar la nivel de stat.

Continuare »

[ Cititi episodul anterior…] [ Descarcati materialul integral in format .rar]

Românii şi integrarea – încheiere

Iată aşadar ce e „Europa” în care tocmai ne-am „integrat”, cu sau fără voia noastră; noi, cărora ne place să credem că sîntem creştinaţi chiar de cel dintîi dintre Apostolii lui Hristos. Însă acum, mai mult ca niciodată, sîntem puşi să alegem între a fi împotriva Lui sau a fi cu El pînă la capăt, adică să alegem între a fi oameni „europeni” sau a fi oameni cu adevărat, adică oameni ai Dumnezeu-Omului Hristos. Iar ce înseamnă aceasta ne spun tot sfinţii Lui:

„În faţa omului umanist şi a progresului său, stă omul lui Hristos cu progresul său dumnezeiesc-omenesc. Principiul de temelie al progresului dumnezeiesc-omenesc: omul e om adevărat numai prin Dumnezeu, numai prin Dumnezeu-Omul; cu alte cuvinte, omul e om adevărat numai prin nemurire, adică prin biruinţa asupra a tot ce este muritor şi a tot ce este supus morţii, prin biruinţa asupra morţii. Biruind în sine păcatul şi răul, omul lui Hristos biruie moartea şi murirea în conştiinţa sa şi în simţirea sa şi se uneşte cu Cel ce singur e fără de moarte: Dumnezeu-Omul Hristos. Unit cu Dumnezeu-Omul, el se face în lumea aceasta nemuritor: mintea lui gîndeşte cu gîndirea lui Hristos, gîndire nemuritoare şi veşnică; iar inima lui simte deja în sine viaţa lui Hristos, viaţa nemuritoare şi veşnică. […]

Continuare »

2.    Calendarul bisericesc

(citiți epizodul precedent…)

Demonul Cronos a abordat şi tema mult dezbătută în mediile anticreştine din Moldova a calendarului ortodox: „Mulţi nu vor să treacă la Mitropolia Basarabiei, din cauza stilului nou.”

Este firesc pentru demonul care se cheamă tocmai Cronos să se intereseze în ce mod va pune el gheara pe creştinii Bisericii care îi scapă influenţei lui, căci Biserica este cea care ne conduce în veşnicie, ne scoate din robia timpului (cronos), din hăul iadului (zidit de Cronos). Tocmai pentru acest demon Cronos există problema calendarului, căci el nu se admite pe sine în chingile calendarului ortodox care îi împuţinează cu fiecare crug bisericesc puterea lăsată lui în această lume căzută.

Continuare »