Comparativ cu perioada analogică a anului 2006 (22.964), e o micşorare cu 4,4%. În scădere cu 7,7% sînt infracţiunile excepţional de grave, cu 15,4% - infracţiunile deosebit de grave, cu 13,3% - infracţiunile uşoare.

Aproape 1/4 dintre acestea - 5.104 - au fost săvîrşite în teritoriul mun. Chişinău, unde ele constituie cu 15,9% mai puţine decît în anul trecut.

Numărului fraudelor este în scădere şi în raioanele:

Donduşeni – cu 29,4 %;

Hînceşti – cu 17,5 %;

Taraclia – cu 13,5 %;

Criuleni – cu 13,4 %;

Briceni – cu 12,3 %.

La fel, în UTA Găgăuzia scăderea procentului infracţional este de 3,3 %, inclusiv în mun. Comrat - 12,0 %.

Totodată, în unele raioane ale republicii a sporit numărul de infracţiuni: Continuare »

Fragmente din doua interviuri relativ recente cu parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru-Voda:

- Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi?

- Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, va ingadui Dumnezeu vrajmasului sa se atinga si de suflet; va fi mai mult o prigoana psihologica si nu va veti putea ascunde nici in crapaturile pamantului. Nu este usor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor traitori din Pustia Tebaidei, acolo nici militia nu intra, nici control de stat, nici finanta nu intra, nici un control care sa-i tulbure pe calugari. Erau de sine statatori si atat de liberi, incat ei intr-adevar puteau sa-si duca asa, cu toata dragostea, nevointa lor. Insa, la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul. Diavolul? faci cruce - se mai departeaza, mai. Astia vazuti nu se departeaza, ba te asalteaza si-ti mai pun in carca si altele; ba vine cu 666, ba vine cu cartile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiatiile, holocaustul - toate se rasfrang asupra ta. De aceea credinciosii acestia, de pilda, care vin din toata lumea inspre manastiri, sunt iarasi un semn ca toata lumea traieste in clocotul asta, in cazanul asta de fierbere de la un rau la altul. Iar calugarul, de bine, de rau trebuie sa stea acolo, in fata lor, sa dea un sfat, o relatie, sa le citesti o rugaciune si sa plece macar catusi de putin altii de cum au intrat. Monahul trebuie sa fie prezent si sa raspunda la toate aceste nevoi ale crestinului. Altadata nimeni nu-l deranja pe sfantul, pe cuviosul. Pai, cate pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la manastirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, incepeai slujba, tu, ca preot, inainte cu o ora, sunai la intrare in tochita metalica, toata lumea stia ca a intrat parintele la biserica. Paraclisierul deja era venit. Care este randuiala paraclisierului? Intra in biserica, se inchina, ia blagoslovenie de la strana arhiereasca, se duce si se inchina pe la icoane, la Maica Domnului, la Mantuitorul Hristos, intra in sfantul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie si cu frica de Dumnezeu incepe sa aprinda lumanarile, cele doua lumanari de pe sfanta masa, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca parintele de canon saracul, sufla din greu, dar el voia sa aprinda candelele in fiecare miez de noapte, sa fie primul acolo cand venea preotul slujitor. Continuare »

1. Unul din chileinicii părintelui Selafiil a povestit următorul lucru. Într-o zi, citindu-i părintelui dintr-o carte (părintele nu mai vedea de peste 20 de ani, dar îi plăcea să i se citească din cărţile duhovniceşti), a dat peste această povestire. Un om oarecare a căzut într-un păcat mare şi preotul l-a oprit pe viaţă de la împărtăşanie. Trecînd o vreme şi fiind omul cuprins de deznădejde, s-a dus la patriarh şi i-a povestit cele îmtîmplate, gîndind că poate patriarhul îi va dezlega păcatul. Însă patriarhul a încuviinţat legătura preotului. Într-o şi mai mare stare de deznădejde, omul păcătos a ajuns într-o mănăstire. Văzîndu-l stareţul în ce stare se află, l-a întrebat ce are. Omul i-a povestit toate şi cum a fost la patriarh şi că acela nu a primit să-i dezlege legătura. Stareţul, făcîndu-i-se milă de bietul om, i-a zis: „Uite, eu te dezleg de acest păcat şi voi duce mai departe ispăşirea pentru el, dar tu mîine dimineaţă să te duci la liturghie şi să te împărtăşeşti”. Aşa au şi făcut.Chileinicul, care citea povestirea, a intrat în nedumerire şi l-a întrebat pe părintele Selafiil: „Părinte, cum se poate ca stareţul să ia asupra lui un păcat legat de patriarh? Oare cîtă pocăinţă trebuia el să aducă şi în cît timp putea Dumnezeu să-i ierte pe amîndoi?” Părintele Selafiil i-a răspuns: „Ei, Dumnezeu i-a iertat chiar atunci pe amîndoi, că a văzut că stareţul a făcut asta din dragoste, că i s-a făcut milă de omul acela şi i-a iertat pe amîndoi îndată”. Credem că la acest fel de dragoste se referă şi Apostolul, cînd zice: „Dragostea acoperă mulţime de păcate”.

2. Odată un alt chileinic, mai tînăr, al Părintelui, ţinea cu tot dinadinsul să citească Scara Cuviosului Ioan Sinaitul. Părintele Selafiil nu dorea acest lucru, dar pentru că era foarte delicat şi nu strîmtora pe nimeni, nici măcar un copil, nu îndrăznea să-i spună. Chileinicul a făcut rost de carte şi a adus-o în chilie. Atunci m-am întîmplat şi eu în chilie. După ce m-a binecuvîntat, părintele a început vorba, fiind şi fratele mai tînăr de faţă. „Părinte – a zis bătrînul –, foarte bună carte este Scara Cuviosului Ioan Sinaitul, dar lucruri foarte înalte se grăiesc într-însa, că nu poate oricine să le priceapă. Eu, de-o vorbă, prima dată am dat peste cartea asta după ce s-o închis mănăstirea,[1] la un părinte. Am văzut că era pe masă şi am început s-o citesc. Părinte, am citit patru pagini, dar n-am înţeles nică, nică. Aşa lucruri înalte se grăiesc într-însa, carevasăzică. Da’ amu, dacă am ajuns la vîrsta asta, nu numa’ că pot să citesc din Scara Cuvioasului Ioan, da’ pot să şi tîlcuiesc ce scrie acolo”.Amîndoi ne-am mirat de cuvintele părintelui, pentru că ştiam că nu se laudă niciodată şi că acele cuvinte le-a zis spre folosul nostru. După această discuţie fratele a lăsat pe mai tîrziu citirea Scării.

3. Odată, după ce am citit Scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul, i-am zis părintelui Selafiil: „Părinte, în obştea stareţului Iosif fraţii tăceau toată săptămînă şi numai sîmbătă şi duminică stătea stareţul puţin de vorbă cu ei, ca să-i povăţuiască şi pe urmă iar tăceau. Oare noi putem să tăcem aşa?” Părintele a răspuns: „Pentru noi îi destul dacă ne păzim de partea femeiască”.
Continuare »

Astăzi, după şaisprezece ani de independenţă declarată, adumbriţi şi suscitaţi de vraja nedezminţită a toamnei, cînd, după cum se ştie, se fac şi bilanţuri, oricît de sumare, vrem să tragem nişte linii în registrele socio-sentimentale ale statalităţii moldoveneşti, fragede şi fosilizate deopotrivă.

Pentru a fi mai credibili, vom evita înclinaţia firească a moldoveanului – sau a muritorului (sau a moldoveanului muritor) – de a livra în serie diverse nostalgii, camuflînd un saţiu, o frustrare sau o veştezire biologice. Tot ce-i mai bun s-a dus ori tocmai urmează, însă, ieri şi mîine sînt pentru slugi, susţinea arogant un înţelept. De aceea, ar fi mai cu cale să abordăm nemijlocit contextul în care ne producem cu toată suita lui de ticuri, obligaţii, năzuinţe şi accesorii.

Ideea românească, în vederea unei sublime, de proporţii cosmice, ispăşitoare – nu ironizăm, pentru că s-a pus mult suflet în această pornire – integrări, fireşti, după cum se părea, în România, s-a fisurat în drumul ei mito-eroic la primul contact cu raţiunile pe cît de practice, pe atît de absconse ale noilor imperative, astfel că încă prin ’91, dacă nu mă înşel, se fortifica vama de la Leuşeni, iar în 2002, cînd cu corturile din faţa Parlamentului, unul din funcţionarii de primă mînă din Bucureşti – învinuit de autorităţile moldoveneşti de amestec ilicit în treburile statului – declara tăios că, dacă s-ar fi vrut, România ar fi anexat Moldova încă în 1991.
Undeva cu siguranţă că nu s-a vrut. Prin urmare, nici că s-a prea trebuit.

Continuare »

La Chişinău a început campania de desfiinţare a pieţelor neguţătoreşti. La sfîrşitul iernii, sub pretextul transformării localului în salon auto, a fost închisă piaţa „Total” din sectorul Rîşcani şi sute de mici întreprinzători au fost aruncaţi de-a dreptul în stradă. Urmează curînd să fie închisă şi piaţa de pe strada Bogdan-Voievod din acelaşi sector sub pretextul lăţirii peste piaţă a blocurilor de apartamente elitiste. Soarta pieţelor din celelalte sectoare asle Chişinăului este pecetluită şi ea, pretextele variind de la caz la caz.

Ţăranii care sînt acum nevoiţi să vîndă bruma lor de marfă pe la colţuri de stradă sînt hăituiţi de poliţia „naţională” ca formă, dar europeană ca conţinut. Ţi se frînge inima de milă pentru aceşti oameni muncitori care îşi vînd rodul muncii lor cinstite şi de ruşine pentru băieţii carabinieri puşi de duşmani să-şi prigonească conaţionalii.

Micii întreprinzători care lucrează ca persoane fizice, în baza patentei, - circa 44 de mii în toată ţara - trebuie să facă o alegere între următoarele posibilităţi oferite lor de către autorităţile statului: ori să se înregistreze ca persoane juridice, ori să-şi shimbe îndeletnicirea, ori să fugă peste hotarele ţării să robească la străini, ori să moară de sărăcie (adică de boli, foame, tîlhărie). La prima vedere, e un evantai larg de opţiuni. Dar să le privim puţin mai pe îndelete fiecare dintre variantele propuse de către stat acestor oameni şi să vedem care sînt efectele imediate şi cele finale ale acestei campanii ruşinoase, de fapt, după cum se va vedea în continuare, profund anticreştine şi antinaţionale.

Continuare »

Top-modelul Kristina Semenovskaia consideră că elita businessului este păcălită de un escroc ordinar.

Orice oligarh îl cunoaşte pe Petia Listerman, iar acesta ştie foarte bine cine preferă blondele şi cine preferă brunetele, ba chiar ştie ce poză alege clientul în timpul sexului. El ţine minte cu cît au fost plătite soţiile businessmenilor pînă la măritiş, deoarece a fost proxenetul actualelor doamne de salon. Oligarhii îi plătesc lui Petia onorarii solide pentru tăcerea lui şi cred cu naivitate că el le face cunoştinţă cu manechine de clasă europeană. În realitate, fetele frumoase sînt găsite în stradă sau la castinguri. După ce sînt selectate sînt duse la Courchevel, Milan, Paris, Saint-Tropez şi în Sardinia, acolo unde se relaxează crema societăţii.

Elena Sales

În restaurantul „Mario” de pe Tişinka oameni întîmplători intră foarte rar. Cunoscutul meu, un manager obişnuit al unei firme, m-a adus aici ca să mi-l arate pe Petia Listerman. Ne-am ales o măsuţă mai izolată. Vizitatorii, bărbaţi îngrijiţi şi femei dichisite se îmbrăţişau şi se sărutau ca la o întîlnire a absolvenţilor.

Continuare »

Piotr Listerman îşi spune „vînzător de aur flocos”. În prezent, acest om neastîmpărat a monopolizat piaţa matrimonială elitară din Rusia. Dacă vrei să faci cunoştinţă cu o fată frumoasă de pe paginile revistelor ilustrate sună-l pe Petea, el va aranja totul. Desigur contra plată. Taxa pentru serviciile principalei peţitoare a ţării este extrem de mare, dar şi oligarhi tineri sînt mulţi. Nu se învîrte limba în gură să-l numeşti pe Listerman businessman. Cu atît mai puţin este un showman.

Listerman afirmă că este de origine dintr-o familie de aristocraţi bogaţi. Bunelul lui i-a făcut „cunoştinţă lui Vova Lenin cu Nadejda Krupskaia”, iar tatăl „a adus-o pe Monica Lewinski la Bill Clinton pentru stagiu”. Este o glumă, dar mă îngrozeşte gîndul că rudele eroului nostru ar fi putut să facă de un veac marea politică. La fel, Listerman afirmă că nu duce lipsa banilor.

Frumuseţea slavă

- Cum este organizată afacerea ta? Ce agenţie lucrează pentru tine?

- În vizorul meu intră doar cele mai moderne localuri, acolo unde se adună toată crema societăţii: «Cabare», «Осень», «First», «Milliarder». Căutarea fetelor este permanentă şi se face peste tot : la Londra şi Herson, Tbilisi şi New York, Kiev şi Havana. Spre exemplu, sun la Londra sau la New York directorului agenţiei de modele care-mi aparţine şi cer dosarul noilor modele din Rusia. În fiecare săptămînă primesc aceste dosare de peste tot.

- De ce te specializezi pe rusoaice?

Continuare »

Excelenta voastra,Reprezentantii organizatiilor provita din Romania privesc cu mare ingrijorare actiunile de schimbare a legislatiei avortului in tara dvs. Din pacate, rezultatele majoritatii referendumurilor de acest tip, cum este si cel care va avea loc in tara dvs., Portugalia, in ziua de 11 februarie 2007, au condus la introducerea legislatiei favorabile avortului. Se intampla astfel pentru ca, la nivel mondial, incepand din anii ‘60, s-a instalat un model juridic si social care favorizeaza atitudini neomenesti, care sunt favorabile mortii. Aceasta viziune a marcat inceputul unei perioade negre in istoria omului. Protejarea fiintei umane in toate stadiile vietii sale biologice a constituit o idee constanta de-a lungul timpului. In ultima aproape jumatate de secol, a fost rasturnata aceasta buna traditie, iar in locul ei au aparut o multime de concepte care au ca finalitate acceptarea culturii mortii.

Lumea crestina, prin marea ei traditie, are o viziune despre om centrata pe sustinerea vietii lui, in toate situatiile. Din aceasta perspectiva, de-a lungul mileniilor de traditie crestina, avortul a fost inteles peste tot drept o crima. Astfel, pana in anii ‘60, legislatia majoritatii tarilor occidentale restrictiona avortul. In ultimele decenii, pe fondul dezvoltarii unei industrii sexuale, cateva generatii de oameni, care astazi se afla la maturitate, au acceptat crima avortului. Privind astfel lucrurile, intelegem de ce o mare parte din acesti oameni, maturi si tineri, nu mai inteleg vechea traditie. O mare parte din cei care fac parte din generatia matura, care a acceptat avortul, manifesta un tip de ostilitate fata de schimbarea in bine a conceptiilor pervertite despre viata. Intelegem ca au fost partasi de-a lungul vietii lor la aceasta crima, iar schimbarea lor presupune o trecere peste multe obstacole psihice. In acelasi timp, e usor sa vedem ca tinerii au fost privati de informatii necesare, ca si de cultura traditionala, invataturi care pot aduce o lumina adevarata asupra avortului, vietii sexuale si contraceptiei.

Continuare »

Altfel decît o manifestaţie de greaţă a nebuniei şi prostiei nu pot fi numite prezentările făcute de către mediile informaţionale din România „evenimentului” ce s-a desfăşurat la 1 ianuarie. Halucinaţiile şi exaltarea mintală lipsită de orice limite sînt termenii care descriu starea în care se aflau majoritatea celor care vorbeau despre importanţa momentului pentru România.

Piruetele propagandistice cu care se stăruie în instituţionalizarea dizolvării României în „marea familie europeană” sînt pe cît de uimitoare, pe atît de murdare şi impertinente. Statele din cadrul Uniunii şi popoarele nominative ale acesteia nu sînt numite decît „ţări-surori” şi „fraţii noştri”. (Interesant, ca fraţi sînt consideraţi şi ungurii? Ca să ne amintim de sentimentele frăţeşti ale acestora nu trebuie să facem mari călătorii în adîncurile istoriei mai recente sau mai puţin recente sau să mergem în Ungaria. E destul să ne pomenim în inima pămînturilor româneşti, în zona Ardealului, unde locuiesc mai mult sau mai puţin compact respectivii fraţi, alături de secui. În toamna lui 2006, sentimentele frăţeşti ale acestora faţă de cei cărora le apraţine ţara, i-a făcut să organizeze un congres, un fel de Mare Adunare, în care s-a hotărît proclamarea autonomiei maghiare. Desigur că manifestaţiile s-au desfăşurat exlusiv sub drapelele Ungariei şi UE, vorbindu-se exlusiv în limba maghiară şi engleză… pentru corespondenţii străini. Mai pe scurt ca fraţii, ca europenii …)

Aflarea peste hotare la munci a cîtorva milioane de români şi cîştigul acestora prin îndeplinirea tuturor muncilor negre, la fel este una din realizările importante ale integrării … Costurile scăzute ale studiilor pentru cetăţenii europeni în universităţile din Occident este încă un succes al integrării. (La ce bun să investim în sistemul nostru românesc dacă se poate de învăţat în alte ţări … oricum sîntem inferiori …)

Continuare »

La adresa redacţiei au venit multe scrisori cu opinii pe marginea interviului „Perverşii şi rataţii nu iubesc Rusia” acordat de către redactorul şef al revistei de limbă engleză The eXile, Mark Ames (vezi materialul de la 12 decembrie) şi ne simţim datori să le publicăm. L-am rugat pe Mark să comenteze cîteva dintre aceste opinii. Americanul a sosit la redacţie şi avea o înfăţişare tipic rusească – era posomorît („toată noaptea m-am distrat la petrecere”) şi cerea multă apă… Dar prima opinie la făcut să rîdă ca un american tipic, arătîndu-şi dinţii albi.

Puteţi fi ucişi, fără a suporta vre-o pedeapsă

- Minunat, Ames! Este un articol provocator. America nu doar că nu vrea să se împace cu situaţia, ci este gata să-i linşeze pe toţi ruşii. Anume acest fapt determină opinia presei americane şi nu lipsa unei influenţe din partea autorităţilor. Brutal.

- Aşa este, chiar am scris despre aceasta. În anturajul lui Bush există nişte oameni nebuni (neo-conservatori) care speră să obţină supremaţia mondială. Aceştia declară deschis că America trebuie să acapareze toată lumea şi să neutralizeze concurenţii. Din această cauză Rusia trebuie să fie lipsită de Ucraina şi Caucaz… Este curios următorul fapt. Aceşti oameni, în majoritatea lor evrei, nu-i iubesc pe musulmani, dar cu toate acestea au creat în SUA un comitet cecen. Cauza este banală: ei sînt gata la orice pentru a slăbi temelia Rusiei. Este adevărat faptul că după evenimentele din Irak aceşti oameni fug de la Bush ca şobolanii de pe corabia care se duce la fund şi strigă în gura mare că preşedintele face totul pe dos! Cred totuşi că atitudinea SUA faţă de Rusia se va îmbunătăţi.

-Da-a, Mark! Cît ţi-au plătit? Le-ai făcut-o. Este prima rîndunică. Ceilalţi staţi la rînd… Acum o să ne trimită americani „buni”. Îi vom îndrăgi pătimaş şi tandru. ABB

Continuare »

Ziaristul american consideră că toate încercările Rusiei de a fi pe plac Occidentului sînt inutile. „Trebuie să fii doar mîndru de ţara ta şi să nu pierzi simţul umorului” - susţine el.

Pentru a discuta despre imaginea Rusiei peste hotare ştiam cui să-i sun – redactorului şef al celei mai huliganice reviste din Rusia, editată în limba engleză, Mark Ames. Zvonul că este unul din cei mai rusificaţi americani din Rusia s-a confirmat din primele două secunde ale discuţiei noastre.

Mitul despre o Moscovă periculoasă.

- cer scuză, aceste blocaje … (o înjurătură) mă calcă pe nervi! – cu un accent puternic a înjurat americanul. – Despre ce v-om vorbi?

- Despre imagine. Cum să îmbunătăţim imaginea Rusiei în faţa Occidentului…

- Un subiect reuşit! Acum lucrez la un film cu acest subiect prin care încerc să distrug miturile occidentale despre Rusia.

- Vă reuşeşte?

- Nu ştiu. Noi rîdem pur şi simplu de acest subiect. Scenariul a fost inspirat de o întîlnire în SUA cu un afacerist vestit din lumea filmului. I-am propus să vină cu colegii săi la Moscova.

«Ai înnebunit! – s-a speriat el. – Ne vor împuşca pe toţi!»

Continuare »

Radu Negrescu - Suţu 

[1] ÎN SECOLUL V î.H., relatează Antisthenes din Athena şi Hermip din Smyrna, Zenon, conspirând să răstoarne pe tiranul Nearchos (sau Diomedon) din Eleea, fu prins şi supus la cazne spre a-şi denunţa complicii. Pentru a nu ceda voinţei acestui despot şi a nu deveni delator fără voia sa, sub tortură, Zenon îşi taie limba muşcându-şi-o şi o scuipă cu dezgust în obrazul sângerosului tiran. După care, legat şi azvârlit într’o piuă, fu lovit de călăii lui Nearchos până-şi dădu sufletul, răpus dar liber. Spune Diogenes Laertios : 

 ,,…Dacă ai fost doborît, căci tiranul te-a prins şi într’o piuă
Rău te-a strivit: dar ce spun? trupul tău, nu chiar pe tine.’’ Un secol mai târziu, relatează de data aceasta Diogenes Laertios şi Origen din Alexandria, Anaxarh, duşman declarat al altui tiran, Nicocreon (sau Aristocreon), rege în Salamis, în insula Cipru, fu capturat de satrap şi pus la rândul său într’o piuă, spre a fi pisat cu pisăloage de fier până îşi va da duhul. Râzându-şi de călău şi de cazna la care acesta îl supunea, Anaxarh, curajos, îi replică : ,,Striveşte, striveşte aparenţa lui Anaxarh !

Zdrobeşte sacul care îl conţine, căci pe Anaxarh nu-l vei putea zdrobi!’’  Nicocreon, spre a nu-l mai auzi, dădu poruncă să i se taie limba, însă Anaxarh i-o luă înainte muşcându-şi-o şi scuipându-i-o cu dispreţ în obraz. Spune, tot Diogenes Laertios:  ,,… Dă-i, Nicocreon, dă-i zdravăn, pisează, că … sacul primeşte.
Trage-i de zor, căci la Zeus oaspe-i demult Anaxarh.’’ 

Continuare »