Nu este nevoie de multă pregătire teologică ca să ajungi la concluzia că norii „asperatus” nu sunt altceva decât o oglindire a păcătoşeniei acute care există în lume. Oricât de mult nu s-ar strădui omul contemporan să nu bage în seamă semnele vremurilor care se onglindesc în natură, îl trage de mâină ştiinţa şi-i arată, îl atenţionează că ceea ce se întâmplă în natură trece de orice limită a normalului, sau cum se spune „nu e bine”. Cât de mult nu s-ar strădui omul să se lepede de Creatorul său, să încuie după sine uşa (sufletului său) şi să trăiască fără Cel care i-a dat viaţa, acest lucru nu-l va putea realiza niciodată într-un mod tăcut şi inconştient pentru că însăşi natura se răzvrăteşte împotriva lui. Răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu aduce după sine răzvrătirea naturii împotriva omului.

Văzând aceşti nori înfricoşători apăruţi deasupra mai multor ţări în care dăinuie apostazia, mi-am adus aminte de un moment din viaţa stareţului Nectarie de la Optina. Înainte de sfârşitul vieţii sale, stareţul Nectarie a fost vizitat de o fiică duhovnicească. Când s-a apropiat de stareţ pentru a lua binecuvântare, părintele i-a zis: “Fiica mea, trebuie neapărat să te spovedeşti. Deasupra ta pluteşte un nor de demoni”. 

Este interesantă dezvăluirea făcută de stareţul Nectarie. Fiecare dintre noi purtăm păcatele noastre de-asupra capului nostru şi numai prin spovedanie putem scăpa de norii păcatelor noastre. În acelaşi sens putem spune despre norii “asperatus”. Sunt nişte nori ale păcatelor. Lumea este ca o mare de păcate, neagră, plină de murdărie. Aruncându-se singuri în mizeria păcatelor, oamenii îşi atrag asupra lor răzvrătirea naturii întregi. Numai cei orbi cu sufletul nu vor să înţeleagă acest lucru.

Interesant este şi faptul că aceşti nori nu au apărut deasupra întregului glob pământesc, ci numai deasupra câtorva ţări: Marea Britanie, Noua Zeelandă, SUA, Scoţia, Franţa, Groenlanda. De ce numai asupra acestor ţări au apărut norii «aperatus»? Ecologiştii dau vina pe tehnologia modernă a aviaţiei. Dar argumentul lor nu este mulţumitor pentru că dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit ca astfel de nori să apară în toată lumea, şi în Africa, şi în Arabia, şi în Iran, de ce nu şi în Rusia şi în alte ţări deasupra cărora totuşi zboară aviane, şi nu unul pe zi. Au apărut tot felul de filmuleţe pe youtube care încearcă să demonstreze acest fapt.  Dar dincolo de argumentul poluării aerului ca urmare a utilizării tehnologiei aviatice moderne, există o explicaţie mult mai adâncă şi mai grăitoare. Este vorba despre apostazia care are loc în aceste ţări.

Să luăm de exemplu Marea Britanie. Uitaţi-vă ce se întâmplă acolo. Creştinii care nu demult îşi arătau evlavia vizitând regulat slujbele bisericii, acum cer „dezbotezarea” lor din partea Bisericii locale.

Unde s-a mai văzut aşa ceva în istoria creştinismului, ca un creştin să ceară de la Biserica Creştină în care a fost botezat dezbotezarea. Despre aceasta nu scrie nici un istoric creştin. Aşa ceva nu s-a mai pomenit niciodată în decursul a două mii de ani de când există Biserica lui Hristos. Aşa cum „asperatus” reprezintă o noutate în domeniul ştiinţei metereologice, aşa şi „dezbotezarea” este un lucru nemaiîntâlnit în viaţa de zi cu zi a Bisericii întemeiată acum două mii de ani în urmă.

Chiar dacă au mai existat în istorie apostaţi, aceştia nu s-au lepădat aşa, pur şi simplu de credinţă. Majoritatea apostaţilor din primele secole se lepădau de Hristos numai de frica chinurilor, a schingiuirilor, de frica morţii. Dar creştinii din Marea Britanie de a cărui frică cer dezbotezarea? Aceia de frica chinurilor au dobând osândă veşnică, iar aceştia nu numai că nu sunt chinuiţi, ci încă mai şi plătesc bani pentru un „certificat de dezbotezare”! Doamne, chiar că trăim vremuri apocaliptice! Imaginaţi-vă, un certificat de „dezbotezare” costă cinci lire sterline.

La ce foloseşte acest certificat de dezbotezare? Cred că numai pentru ziua Înfricoşătoare-i judecăţi, pentru demonii care vor arunca sufletul acela „dezbotezat” în focul gheenei, de care să ne ferească Dumnezeu. Nu-i de-ajuns că te lepezi de Dumnezeu, dar încă mai şi plăteşti bani pentru nu ştiu ce certificat.

Alţii cu cinci lire sterline cumpără Împărăţia lui Dumnezeu, iar aceştia îşi vând fericirea cea veşnică.   Ferească Dumnezeu de aşa neînţelepciune. Mai mult de 100000 de cetăţeni ai Marii Britanii au cumpărat certificatul – nebunie curată!

Să luăm altă ţară. De exemplu SUA. Statele Unite ale Americii este o ţară în care cu greu se mai respectă valorile creştine. O ţară a trupului şi a cărnii (Facere 6, 3) în care greu îşi mai face simţită prezenţa simţul păcătoşeniei şi valoarea credinţei în Dumnezeu. De aici vine moda ca oamenii să lucreze şi duminica, pentru că în America „timpul costă bani”. Dar nu numai despre lucru putem vorbi, anume în America se află Sodoma contemporană – New York-ul, şi Gomora – Los Angeles-ul despre care vorbeşte stareţul Antonie.  Îmi amintesc de un documentar în care se vorbea despre oamenii care au murit arşi de vii pe 11 sptembrie 2001. Una din rudele celor decedaţi, mama unuia din cei ce aflau în acele avioane povestea că îl iubea foarte mult pe fiul său „chiar dacă acesta era homosexual”. Vedeţi cum a sfârşit acel om? Nu era singurul sodomit din acel avion. Au murit arşi de vii, o moarte năprasnică şi grea! 

În Franţa starea duhovnicească de asemenea lasă de dorit. Este ţara în care se practică foarte mult magia neagră. Aici există zeci de magazine de obiecte folosite în magie. Aici s-a născut şi ateismul, de aici a început secularizarea. La fel se întâmplă şi în celelalte ţări. Amoralitatea: curvia, sodomia, apostazia sunt la înălţime.

Aşadar nu este întâmplătoare apariţia norilor „asperatus” deasupra acestor ţări.

„Asperatus” şi calamităţile naturale – un semn al mâniei lui Dumnezeu

Chiar dacă apariţia acestor nori pe cer nu poate fi considerată o calamitate naturală, ea poate fi înţeleasă ca un semn de avertizare din partea lui Dumnezeu pentru păcatele nemărturisite, ca nu cumva cineva să spună asemenea fariseilor că n-a văzut nici un semn ca să se lepede de păcat (Matei 16, 3). De la fenomene naturale până la calamităţi naturale nu-i decât un pas. De aceea voi încerca să vorbesc în continuare despre noul tip de nori şi despre calamităţile naturale ca urmări ale păcătoşeniei care dăinuie astăzi în lume.

Omenirea nu odată a suferit din partea naturii catastrofe, calamităţi care au cauzat moartea a mii şi chiar milioane de oameni. Cu toate acestea putem spune că, cu sute sau mii de ani în urmă nu existau tehnologii moderne, ca să dăm vina pe ele, atunci nu existau uzine sau fabrici care să polueze aerul. Oamenii trăiau simplu, dar totuşi, atunci când se depărtau de Dumnezeu prin păcate, nu scăpau de mânia cea dreaptă care venea asupra lor prin aceste calamităţi.

Cea mai mare calamitate de care aminteşte Sfânta Scriptură a Vechiului Testament este potopul (Facere 7). Chiar dacă după aceasta nu au mai fost calamităţi la o scară atât de mare, totuşi, Sfânta Scriptură arată că de fiecare dată când oamenii se lepădau de Dumnezeu îşi sfârşeau viaţa tragic.

În cartea Ieşirii ni se prezintă nişte semne şi plăgi care au venit asupra Egiptului pentru că Faraon nu vroia să dea drumul evreilor să plece în pământul făgăduinţei. Au murit atunci mii de egipteni din cauza îndărătniciei şi neascultării lui Faraon de Dumnezeu.

Şirul tragediilor a continuat cu Core, Datan şi Aviron (Numeri 16). Aceştia, asemenea „creştinilor” din Marea Britanie, îi cereau lui Moise dreptul de a fi liberi (cum ar fi astăzi „dezbotezaţi”) de conducerea lor, adică de Moise şi de Aaron (cum ar fi astăzi să fii liber de Biserică). Doreau şi ei „să fie sfinţi”, chiar dacă ştiau foarte bine că Moise şi Aaron nu şi-au ales ei singuri această întâietate, această chemare, ci Dumnezeu i-a ales pentru a conduce poporul prin pustie (Ioan 15, 16). 

Ce spuneau adepţii lui Core? „Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi (Moise şi Aaron) mai presus de adunarea Domnului!” Auzind acestea, Moise a căzut cu faţa la pământ. Şi a grăit lui Core şi tuturor părtaşilor lui şi le-a zis: “Mâine va arăta Domnul cine este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-L apropie; şi pe cine va alege El, pe acela îl va şi apropia la Sine.”

Dumnezeu, văzând nebunia lui Core, Datan şi Aviron a poruncit poporului prin Moise să se depărteze de casele acestora pentru că are să-i piardă: “Spune obştii: Feriţi-vă în toate părţile de locuinţa lui Core, a lui Datan şi a lui Abiron. Şi ei au ocolit sălaşurile lui Core, Datan şi Abiron; iar Datan şi Abiron ieşiseră şi stăteau la uşile corturilor lor, cu femeile lor şi cu fiii lor şi cu pruncii lor. Iar Datan şi Aviron ieşiseră şi stăteau la uşile corturilor lor, cu femeile lor şi cu fiii lor şi cu pruncii lor. Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii lui Core şi toată averea;

Ca să-şi aducă aminte fiii lui Israel că nimeni din alt neam, care nu e din seminţia lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâiere înaintea Domnului, şi să nu fie ca şi Core şi părtaşii lui, precum îi grăise Domnul prin Moise. Au murit atunci din pedepsirea aceea paisprezece mii şapte sute de oameni, afară de cei ce muriseră pentru răzvrătirea lui Core” (Numeri 16).

Vă daţi seama paisprezece mii şapte sute de oameni cu tot cu pruncii lor şi femeile lor au murit din cauza mândriei şi a moftului lor?

Oare n-au cerut ei aceleaşi drepturi pe care le caută astăzi lumea? De a trăi fără Dumnezeu? De a avea dreptul de a păcătui: sex, homosexualitate, femei în Sfântul Altar, educaţie sexuală? De a avea dreptul de a se lipsi de botez, de toate exigenţele creştine? Vedeţi că au murit năprasnic, repede, fără multă vorbă! De ce?.. Pentru păcatul mândriei şi al neascultării de Dumnezeu. Şi iarăşi mă întreb: din ce cauză au murit? Din cauza prostiei! Nu în zădar ne învaţă Sf. Scriptură că începutul înţelepciunii (nu numai al celei duhovniceşti, ci şi chiar a succesului, a reuşitei pe care noi astăzi cu toţi o căutăm, a fericirii aceleia cuviincioase pe care noi toţi o dorim) este FRICA DE DUMNEZEU.

Oare mai au ei frică de Dumnezeu cei ce cer certificate de dezbotezare? Oare nu s-a întors „înţelepciunea” acestor ţări în prostie („zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” Romani 1, 22): Drumuri asfaltate la milimetru, servicii şi reparaţii europene, confort la maxim, „muzică bună”, filme de calitate, chefuri şi orgii (…), într-un cuvânt trai fericit dar… FĂRĂ DUMNEZEU.

Dacă vom analiza atent şirul ştirilor prezentate prin mijloacele mass-media, vom vedea că la început s-a vorbit despre tendinţa ateistă promulgată în mai multe ţări prin campania dezbotezării, şi chiar la câteva zile după aceasta citim ştirea despre norii apocaliptici, „asperatus” – care se traduce din latină prin brutal. Au fost brutali cu Dumnezeu, şi Dumnezeu le-a arătat brutalitatea lor oglindită în natură, în norii cerului. Nu în zădar spune Scriptura: „Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui şi ochii mândrilor îi vei smeri” (Psalm 17, 28-30). 

Concluzii

Cel mai mare lucru de care au nevoie astăzi toţi oamenii de pe pământ este pocăinţa. Noi, creştinii suntem cei care trebuie mai întâi să ne pocăim. Ne credem mai sfinţi, mai luminaţi decât păgânii şi ajungem mai întunecaţi decât ei. Mergem spre o Europă plină de necazuri nebănuite, datorită necredinţei şi nepocăinţei noastre. De aceea, este foarte bine ca în aceste zile (nu numai în post) să ne spovedim sincer înaintea duhovnicului care are cheile Împărăţiei Cerurilor (Matei, 16-18), să ne facem neapărat canonul sau pravila pentru păcatele săvârşite pentru că numai aşa vom afla milă de la Dumnezeu şi vom reuşi în acelaşi timp să contribuim la păstrarea echilibrului stabilit de Dumnezeu în natură care a fost creată pentru noi şi pentru copiii sau urmaşii noştri (Facere 1, 26-28; Romani 8, 19-22).

Teodor Arctos

http://www.eph.md