Una dintre cel mai frapante trăsături ale lumii în care trăim este contrastul existent între afişarea spiritului egalitar al democraţiei în toate domeniile vieţii şi constanta lui încălcare de fapt, dar şi de drept. Cu alte cuvinte, în societatea occidentală s-a ajuns la următorul paradox: în numele democraţiei se subminează democraţia şi în numele libertăţii se surpă libertatea. Astfel, epoca noastră nu face decât să continue proiectul unuia dintre demonii romanului cu acelaşi nume al lui Dostoievski: „Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat”.

Unul dintre cele mai bune exemple îl constituie mişcarea tot mai amplă de susţinere a „normalităţii” homosexualităţii. Dacă la început mişcarea şi-a cerut dreptul la existenţă în virtutea argumentului umanităţii (sunt şi ei oameni!) şi nu atât al homosexualităţii celor care o compun, acum ea îşi impune homosexualitatea ca adevăratul semn al umanităţii acestora. Aceasta, în virtutea argumentului de minoritate oprimată de prejudecăţile unei majorităţi ignorante. Iar acolo unde poporul nu vrea să-şi modifice moravurile la insinuările minorităţii homosexualilor, singura soluţie rămâne fie renunţarea la pretenţii, fie lupta pe toate fronturile: în principal cel politic, cultural şi religios. Asistăm astfel de câţiva zeci de ani la o încleştare politică şi socială cu bătaie lungă, care ţinteşte fiinţa umană în fundamentele ei.

Statul ca instrument al propagandei homosexuale 

Odată cu alegerile pentru preşedinţia americană din 4 noiembrie 2008, trei state americane – California, Arizona şi Florida – au decis prin referendum ca definiţia căsătoriei să rămână cea clasică: adică uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Prin urmare, s-a reuşit respingerea recunoaşterii căsătoriilor dintre homosexuali. Cele trei scrutinuri întregesc la 30 numărul statelor americane care au contestat prin referendum „normalitatea” căsătoriilor homosexuale.

Un aspect extrem de semnificativ trebuie remarcat în acest context: pe de o parte faptul că deşi California constituie unul dintre cele mai liberale state din SUA, 52% dintre cetăţenii săi au votat pentru menţinerea definiţiei fireşti a căsătoriei – uniunea între bărbat şi femeie – şi, pe de altă parte, faptul că acest vot răstoarnă decizia Curţii Supreme din acest stat care hotărâse legalizarea căsătoriilor dintre homosexuali şi lesbiene.

Faptul că decizia populară respinge deciziile Curţii Supreme dintr-un stat este în sine tulburător pentru o naţiune precum SUA pentr că presupune un conflict nepermis între puterea judecătorească şi voinţa poporului, dar în chestiunea homosexualităţii nu este un lucru izolat. De altfel, în toate statele americane în care căsătoria dintre parteneri de acelaşi sex a fost legalizată – Massachusetts şi Connecticut – ea s-a făcut prin decizie judecătorească la presiuni politice şi mass-media şi nu prin scrutin popular.

Aceasta este de altfel una dintre principalele strategii ale lobby-ului pro-homosexualitate: aceea de a acţiona prin elitele conducătoare ale statului aflate sub presiunea continuă exercitată de mass-media. Asistăm astfel la o colonizare a statului de către agenţii unei noi ideologii prin care se impune modificarea prin decret a moravurilor întregii societăţi.

Spre exemplu: noul Secretar pe Educaţie din SUA, Arne Duncan, numit de preşedintele ales Barack Obama, este un fervent susţinător al propagandei homosexualilor făcându-se cunoscut pentru aprobarea unor şcoli speciale pentru homosexuali în California. De asemenea, la presiunea mass-media şi a lobby-ului homosexualilor, iritate de desemnarea pastorului conservator, Rick Warren, pentru a rosti tradiţionala rugăciune de inaugurare a noii preşedinţii, Obama l-a ales pe unul dintre cei mai notorii episcopi anglicani homosexuali, Gene Robinson, să rostească o rugăciune la un eveniment ulterior dedicat noului preşedinte. (Detalii pe site-ul Lifesitenews.com)

Dar nu trebuie să mergem până în Statele Unite pentru a vedea că acelaşi lucru se petrece şi în România, unde preşedintele Traian Băsescu l-a numit consilier pe minorităţi pe fostul senator UDMR, Peter Eckstein Kovacs, un susţinător al comunităţii de homosexuali din ţara noastră, comunitate care l-a şi premiat în 2008 pentru sprijinul acordat.

Revenind la realităţile de peste ocean, în statul Massachusetts mişcarea homosexualilor şi-a găsit cel mai amplu sprijin instituţional: aici nu numai că statul finanţează din bani publici proiecte educaţionale pro-homosexualitate pentru copii, dar le şi impune în şcolile publice. Astfel, şeful Departamentului de Sănătate Publică, John Auerbach, este un homosexual „căsătorit” cu un alt bărbat. Departamentul a ajutat în 2005 la crearea unui document pentru elevi („Little Black Book, Queer in the 21st Century”) care descrie actele sexuale homosexuale şi dă câteva locaţii unde copiii pot întâlni cupluri homosexuale adulte. Faptul poate proba pentru naivi că drumul de la tolerarea homosexualităţii la acceptarea pedofiliei ca un lucru normal este foarte scurt. Şi, iată, el se operează deja prin instituţiile statului în America. (Detalii pe site-ul Massresistance.org)

Dar poate că unul dintre cele mai bune exemple în acest sens rămân Consiliile Naţionale pentru Combaterea Discriminării, precum cel din ţara noastră, instituit prin decret guvernamental la sugestia UE. Din punct de vedere juridic, semnificaţia instituirii acestor Consilii este covârşitoare, ele nefiind altceva decât un cal troian pentru subminarea suveranităţii unei naţiuni. Şi pentru că subiectul lor explicit este noua ideologie a minorităţilor discriminate, aceste Consilii nu reprezintă altceva decât încercarea de modificare a moravurilor unei ţări printr-un corp juridic parazitar. Cu alte cuvinte ele sunt făcute pentru a sancţiona orice încercare de contestare a propagandei homosexualilor sau a altor minorităţi sexuale, orice măsură de cultivare şi apărare a dreptei credinţe, a firescului şi normalităţii în societate.

De altfel, ultima rezoluţie votată cu o largă majoritate (401 voturi pentru, 220 împotrivă şi 67 de abţineri) de Parlamentul European este extrem de edificatoare pentru politica UE. Rezoluţia – iniţiată de un europarlamentar comunist din Italia, Giusto Catania – prevede promovarea avortului şi a uniunilor civile pentru parteneri de acelaşi sex în toate ţările membre UE. (http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/017-46094-012-01-03-902-20090113IPR46093-12-01-2009-2009-false/default_ro.htm)

Deşi acestea nu sunt obligate să o adopte, ea se poate constitui într-un instrument de presiune foarte eficient, rezoluţia nefiind decât un pas spre impunerea căsătoriilor dintre homosexuali la nivelul întregii Uniuni. De altfel, termenul de „uniune civilă” nu este decât o găselniţă juridică şi terminologică pentru căsătoria dintre homosexuali. Mai mult decât atât, europarlamentarul britanic, Sharon Bowles, a recunoscut că încercarea de uniformizare a legislaţiei privind minorităţile sexuale la nivelul întregii Uniuni a fost făcută la presiunea Asociaţiei Internaţionale de Homosexuali şi Lesbiene. (http://www.lifesitenews.com/ldn/2009/jan/09011203.html)

Noul „imperialism cultural”

Mass-media a instituit peste tot în lumea occidentală şi, prin imitaţie, şi în ţara noastră, un consens tacit favorabil acestei propagande cu rolul de a insinua tot mai mult în mintea oamenilor că relaţiile homosexuale sunt normale, iar barierele pe care mentalitatea tradiţională le ridică implicit împotriva acestui atac sunt tratate ca desuete şi chiar periculoase pentru sănătatea psihică a unui om!

Fără a exagera, am putea spune că impunerea propagandei homosexualilor în societate prin conjuncţia elitelor din cele mai importante sectoare de activitate în vederea modificării substanţiale a concepţiei de viaţă tradiţionale este una dintre cele mai tulburătoare trăsături ale societăţii occidentale contemporane.

Ea este vizibilă şi în ultima propunere făcută la începutul lunii decembrie 2008 de UE – Franţa având iniţiativa – Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în vederea dezincriminării homosexualităţii la nivelul întregii lumi. Propunerea vine odată cu aniversarea a 60 de ani a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi urmăreşte extinderea Declaraţiei în vederea condamnării incriminării relaţiilor homosexuale. Ceea ce practic se rezumă la a face din homosexualitate un drept universal uman!*

Deşi propunerea a fost respinsă şi cu toate că forţa ei juridică ar fi fost nesemnificativă, precedentul pe care îl instituie este îngrijorător. El nu a scăpat unor analişti avizaţi, precum analistul ONU Thomas Jacobson, care crede că Franţa nu va renunţa la această propunere mai ales odată cu noua administraţie Obama. Jacobson afirmă că Franţa, Marea Britanie şi alte ţări industrializate sunt promotoarele unei noi forme de imperialism cultural pentru a forţa întreaga lume să accepte o agendă radicală pro-homosexualitate şi pro-avort: „Aceasta este o formă de imperialism care izvorăşte dintr-o mentalitate foarte liberală în Europa – şi tot mai mult şi în SUA – pentru a forţa ţări mai mici şi mai slabe pentru a se conforma voinţei lor în politicile interne în materie de sexualitate”. (http://www.cnsnews.com/public/content/article.aspx?RsrcID=41252)

Istoria mişcării pro-homosexualitate în SUA confirmă de fapt intuiţia analistului, dacă ne gândim că în această ţară în primele faze propaganda homosexualităţii a încercat şi a reuşit să scoată de sub incidenţa legii relaţiile sexuale dintre parteneri de acelaşi sex pentru ca apoi să le facă loc în spaţiul public şi să legalizeze căsătoria şi chiar adopţia de copii pentru astfel de cupluri. Astfel, ceea ce s-a întâmplat în SUA pe parcursul câtorva zeci de ani şi ceea ce se întâmplă acum la nivelul UE, ar putea să aibă loc într-un viitor apropiat la nivel planetar.

Reeducarea populaţiei prin propaganda pro-homosexualitate

Propunerea făcută ONU reprezintă a doua iniţiativă cu caracter global făcută de Franţa, alături de campania susţinută de preşedintele Nicholas Sarkozy pentru instaurarea unui guvern economic mondial. Ţara care prin Revoluţia Franceză din 1789 a dat drumul în  lume celui mai tulburător proces de reeducare politică, socială şi religioasă din istorie a iniţiat recent un proces educaţional în care adolescenţii sunt învăţaţi că „Singura diferenţă dintre homosexualitate şi heterosexualitate este homofobia”. Iniţiativa precizează în mod explicit: „O campanie de reeducare semnată de Ministerul Sănătăţii, Tineretului şi Sportului şi Institutul Naţional de Sănătate” din Franţa! (Detalii pe site-ul Eurosceptic.ro) De fapt, între campania de reeducare iniţiată de Guvernul francez şi Revoluţia Franceză există o strânsă legătură, dacă ne gândim la primul caz de reeducare din istorie aplicat în timpul Revoluţiei din 1789 asupra unui copil, prinţul moştenitor. Louis Charles de France devine în 1793 la numai 8 ani Ludovic al XVII-lea, după ghilotinarea tatălui său Ludovic al XVI-lea. Pentru a depune mărturie împotriva mamei sale, Maria Antoaneta, micul prinţ este reeducat de un pantofar beţiv: este lipsit de somn, bătut, învăţat cu băutura, forţat să se culce cu prostituate, iar aceasta pentru a-şi acuza mama de cele mai abjecte lucruri într-un proces fictiv, a-şi renega descendenţa şi a-l huli pe Dumnezeu.

Reeducarea populaţiei prin propaganda homosexuală este deja un fapt împlinit în societăţile occidentale, ea făcându-şi tot mai mult apariţia şi în ţările care au intrat sau se află deja în sfera de influenţă culturală a Occidentului. Realitatea reeducării populaţiei occidentale prin propaganda homosexualităţii şi-a atins apogeul la sfârşitul anului trecut în Amsterdam, Olanda, unde între 18 şi 28 decembrie a avut loc un festival de Crăciun pentru homosexuali („Pink Christmas Festival”, detalii pe site-ul Brusselsjournal.com) în care au avut loc scenete blasfemiatoare pentru care avem un precedent numai în reeducarea petrecută în temniţele de la Piteşti descrisă de Ioan Ianolide în cartea sa Întoarcerea la Hristos. De altfel, prin Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu (si, prin el, Hristos) ne-a atenţionat: „Ateismul [comunist] va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!” (Întoarcerea la Hristos, p 189).

Aşa cum cei de dinaintea noastră au învins pentru că ochii inimii lor nu s-au despărţit de Hristos, valul de urâciune a pustiirii (Matei, 24, 15) care ne invadează pe zi ce trece nu va putea fi înfruntat decât cu ochii pironiţi de frumuseţea slavei Celui prin care toate s-au făcut. Pentru că „Cine  ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia, sau sabia? [...] Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani, 8, 35, 39)

*Notă: După ultimele date, mai mulţi oficiali ONU şi UE au recunoscut că la baza propunerii făcute de UE Organizaţiei Naţiunilor Unite, ar sta Principiile Yogyakarta care au în vedere „aplicarea legislaţiei internaţionale a drepturilor omului în relaţie cu orientarea sexuală şi identitatea de gen”. Principiile nu sunt urmarea unui acord oficial între guvernele mai multor ţări, ci al lobby-ului homosexualilor. Principiile definesc identitatea sexelor astfel: “percepţia categoriei sexuale, profund intimă şi individuală a fiecărei persone, care poate, sau nu, să corespundă sexului desemnat la naştere, incluzând conştientizarea personală a propriului corp (care poate implica, dacă este liber consimţită, modificarea aspectului sau funcţiunilor corpului prin mijloace medicale, chirurgicale sau de altă natură), şi a altor mijloace de exteriorizare ale categoriei sexuale, incluzând vestimentaţia, limbajul şi gesticulaţia.” (Detalii pe site-ul Ro.altermedia.info)

Am subliniat în definiţie faptul că conştientizarea propriului corp poate implica modificarea liber consimţită a aspectului sau funcţiunilor acestuia prin mijloace medicale (transexualismul), pentru a surprinde legătura care există între Principiile Yogyakarta care au stat la baza propunerii UE şi recomandarea făcută de o organizaţie medicală şi juridică internaţională care promovează transexualismul (”The Parliamentary Forum on Transsexualism”) de a se administra medicamente care să blocheze modificările fizice impuse de pubertate copiilor din SUA de 12 ani care au dubii în ceea ce priveşte identitatea sexuală. Recomandarea vizează aplicarea tratamentului copiilor sub 16 ani fără a fi nevoie de acordul parental (în baza unui precedent juridic), acolo unde copilul a dobândit conştiinţa propriului corp şi a sexualităţii sale. Tratamentul a fost pus la punct în Olanda şi aplicat asupra a 70 de copii din această ţară. El este permis în Australia, Germania şi în unele clinici din SUA. (Detalii pe site-ul Revistalumeacredintei.ro)

De aici se poate cu atât mai bine surprinde legătura care există la nivel internaţional între aceste grupuri extrem de agresive şi statele occidentale în vederea impunerii ideologiei minorităţilor sexuale.

Petru Molodet

din Presa Ortodoxa, nr. 1/2009