27 şi 31 august, pe lîngă manifestaţiile de diferite ranguri, înseamnă un prilej în plus pentru fiecare de a se reculege asupra semnificaţiei şi importanţei Independenţei şi valorilor naţionale. Timp de aproximativ o săptămână presa scrisă şi electronică, declaraţiile clasei politice şi ale celei intelectuale, străzile Chişinăului şi ale altor oraşe au fost suprasolicitate de simbolistică patriotică fără a provoca prea mare entuziasm din partea populaţiei.

Sărbătorirea unui eveniment ca Independenţa ar trebuie să reprezinte o îngemănare între respectul şi omagiu adus înaintaşilor noştri care au fost capabili să asigure existenţa acestui popor pe acest pămînt, o retrospectivă a prezentului acestei ţări şi, în sfîrşit, o speranţă pentru viitor.

De Ziua Independenţei şi de sărbătoarea Limba Noastră, fiecărui cetăţean al acestei ţări trebuie să i se reamintească, o dată în plus, cui îi datorează aflarea pe acest pămînt (vorbim despre băştinaşi, nu despre cei colonizaţi pe aceste pământuri) şi care sînt responsabilităţile sale faţă de trecutul, de prezentul şi de viitorul acestui popor.

Ceea ce am văzut, la ce am asistat şi din ceea ce am auzit în timpul săptămânii care a închegat cele două evenimente nu ne permite să spunem că sărbătorirea s-a ridicat la nivelul celebrării unor simboluri de importanţă naţională. Artificialul, scenariile lamentabile şi frazele de serviciu  au fost caracteristicile principale ale zilelor de 27 şi 31 august.

Oficialii de prin rang şi clasa politică, în general, au binevoit să vorbească mai mult despre viitorul luminos care ne aşteaptă. Credem că dacă s-ar face o analiză a conţinutului prezentărilor oficiale făcute de către respectivi, atunci sintagma „Uniunea Europeană” ar prevala sintagma „Republica Moldova”.

Lipsa de atenţie acordat trecutului şi prezentului este explicabilă. Trecutul nu a fost niciodată tema preferată a clasei politice de la Chişinău, cu excepţia cazurilor cînd pseudo-partiotismul era necesar pentru a rupe ceva procente pentru a trece bariera electorală. Diferite elemente ale elitei noastre politice îşi recunosc rădăcinile şi valorile istorice în alte părţi.

Nu pot ei să facă aprecieri unor evenimente şi personaje din istoria noastră în condiţiile în care acestea reprezintă un atentat la actuala lor existenţă şi asupra viziunilor despre lume pe care le împărtăşesc.

Situaţia cu prezentul este şi mai gravă. De foarte multe ori Republica Moldova este apreciată ca un stat falimentar, o formaţiune statală care nu a avut loc, nu s-a realizat. Despre aceasta vorbesc experţi din ţară şi cei internaţionali, dar faptul este perceput cel mai bine de către cetăţenii acestei ţări.

Sărăcie, economie de subzistenţă, dezmăţul funcţionarilor, corupţia, lipsa de securitate lovesc poporul zi cu zi pe parcursul a cincisprezece ani. Situaţia este cu atît mai gravă cu cît oamenii au ajuns să privească aceste fenomene nu ca pe nişte vicii, ci ca pe o normă. Pentru cei care se lovesc în fiecare zi cu respectivele „realizări”, acestea au devenit un soi de sinonime ale Republicii Moldova.

O altă astfel de „normă” de stat este separatismul. Ocuparea de către gruparea Smirnov a raionalelor de est ale Moldovei constituie întruchiparea tuturor relelor care a lovit şi mai lovesc Republica Moldova. De cincisprezece ani clica aflată în oraşul Tiraspol doreşte un singur fapt – dispariţia acestui stat, neapărat completată cu dispariţia de pe acest teritoriu a populaţiei băştinaşe in corpore.

Nimeni nu este mai mult vinovat de actuala stare în care se află ţara decît clasa politică. Clasa politică în totalitatea ei fără excepţie este cauza şi principalul actor care a privat acest popor de drepturile sale – la suveranitate, la demnitate umană, la respect faţă de istorie şi valorile naţionale, la apreciere, la bunăstare.

Clasa politică din Republica Moldova este defetistă. Din acţiunile ei nu rezultă în nici un chip că poate rezolva problemele cu care se confruntă această ţară şi acest popor. Tot de ce este capabilă elita politică moldovenească sînt declaraţiile deşarte sau recunoaşterea, prin aceeaşi incapacitate şi lipsă de voinţă, prezenţei unui regim separatist pe teritoriul ţării …

Dar şi „viitorul” pe care ni-l promit capii noştri emană mirosuri de putrefacţie. Termenii propagandistici prin care se încearcă să fim convinşi de necesitatea integrării europene se axează în principal pe performanţa economică şi pe ruperea cu trecutul comunist. Fără a analiza cauzele obiective ale acestei performanţe economice şi a problemelor cu care urmează să se confrunte economia europeană în viitor, trebuie să spunem că, în cazul Republicii Moldova, argumentarea economică adusă de către clasa politică nu este decît o dovadă în plus a lipsei de capacităţi profesionale în redresarea economiei moldoveneşti.

Spre deosebire de clasa politică, intelectualitatea, mai bine zis pretinsa intelectualitate, vede în apropierea de Uniune o posibilitate prin care ne putem rupe de trecutul comunist, adică de o altă Uniune. Conştient sau inconştient, dar în lupta lor cu trecutul şi cu exponenţii acestuia respectivii nu fac altceva decît să ajungă în punctul de plecare.

S-ar putea aduce o mulţime de exemple despre procesul de deznaţionalizare desfăşurat în întreaga Europa şi a cărei victime sînt naţiuni pline de glorie în trecut – francezii, englezii, germanii, italienii, spaniolii; s-ar putea vorbi despre materialismul radical care este singura ideologie acceptată în UE şi sărăcia spirituală lucie în care se află continentul; s-ar putea vorbi despre faptul că condamnarea tuturor principiilor morale a devenit o normă în Uniune; s-ar putea vorbi despre faptul că orice aparenţă de spirit naţional este condamnată ca lipsă de toleranţă şi fobie; s-ar putea de putea vorbi despre multe alte lucruri …

Să ne uităm în curtea noastră. Recenta campanie îndreptată împotriva istoriei s-a făcut sub lozinci şi cu susţinerea efectivă din partea diferitelor structuri europene, la fel ca reforma sistemului de învăţămînt care va avea ca finalitate producerea de idioţi – sociali, morali, intelectuali. Introducerea în şcoală a aşa ziselor „deprinderi de viaţă” care reprezintă un atentat la adresa normelor umane de existenţă este susţinută de înalţii iniţiaţi europeni. Injuriile directe adresate valorilor moral-spirituale şi naţionale sub formă de promovare a homosexualităţii se face cu susţinerea directă şi nemijlocită a Uniunii Europene …

Care este deosebirea dintre aceste două Uniuni?

Singura realizare a acestor cincisprezece ai de existenţă a Republicii Moldova rămâne a fi proclamarea Independenţei, iar pentru ca aceasta să fie reală urmează să vină schimbarea aşteptată încă de pînă la 27 august.1991.

A. T.