CAZACII - „APĂRĂTORI AI POPORULUII UCRAINEAN”

(sau sindromul Stokgolm al ucrainenilor)

(vezi partea I-a …)

Un mit istoric foarte persistent este cel care îi prezintă pe cazacii zaporojeni drept nişte  apărători consecvenţi a oamenilor simpli, a intereselor naţionale a poporului ucrainean. Nimic mai departe de adevăr! În genere, omul este o fiinţă oarecum iraţională. De pildă, atît timp cît oamenii legii nu pun mîna pe bandiţi, aceştia sînt blestemaţi. Este destul însă ca ei să fie prinşi şi pedepsiţi, că simpatiile celor jefuiţi şi bătuţi trec de partea criminalilor. La mijloc se află un complex al inferiorităţii caracteristic pentru filistin care în subconştientul său îi invidiază pe acei care nu se tem să sfideze legea.

În acest context mai trebuie de amintit o deviere psihică numită „sindromul Stokgolm“. Sînt cunoscute cazuri cînd teroriştii sau bandiţii iau ostatici. După un timp oarecare ostaticii încep să îi privească pe criminali ca pe apărătorii lor, iar poliţiştii care vor să îi elibereze, sînt trataţi ca nişte duşmani. Cu vre-o zece ani în urmă, un grup de fanatici a pus mîna pe templul Kaaba din Mekka şi au reţinut cîteva mii de ostatici. Cînd comando[1]-urile anti-teroriste ale armatei saudite au trecut la atac, încercînd să îi elibereze, ele au fost întîmpinate nu numai de focul teroriştilor, ci şi… al ostaticilor înarmaţi între timp de către bandiţi! [Continuare →]

Iată doar câteva argumente:

1. Pornografia expune ceea ce ar trebui păstrat intim şi pentru familie. Da, este adevărat, nu este nimic ruşinos să avem organe sexuale. Aşa am fost creaţi de Dumnezeu şi El nu a creat nimic ruşinos în noi. Totuşi, să reţinem că ele au fost create cu un scop, pentru viaţa de familie şi intimitatea ei. Nu este ruşine deci că suntem aşa, dar este ruşine să le expunem în afara relaţiei sfinte şi frumoase dintre soţ şi soţie.

 2. Pornografia prezintă foarte multe neadevăruri, minciuni. Ea prezintă minciuni:

a. Despre trup. Ea spune că trupul persoanei este cel mai valoros şi nu contează omul interior. Biblia, fără a neglija omul exterior, spune că omul dinăuntru este valoros, mult mai valoros. (1 Petru 3:4). Abordând acest aspect, Solomon spune: „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel din aur pus în râtul unui porc.” (Proverbe 11:22)

b. Despre sex. Pornografia spune că sexul este totul, că el decide cine suntem şi cât de fericiţi suntem. Aceasta este o altă minciună. Valoarea, adevărata valoare a tinerilor este în puterea abstinenţei şi a curăţiei. Biblia spune că „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. (Proverbe 16:32) În familie, valoarea şi calitatea vieţii de fiecare zi dă frumuseţe relaţiei intime. Pornografia prezintă sexul doar în aspectul său tehnic, lăsând impresia că poate funcţiona bine şi fără implicaţia sentimentală. [Continuare →]

Nu este nevoie de multă pregătire teologică ca să ajungi la concluzia că norii „asperatus” nu sunt altceva decât o oglindire a păcătoşeniei acute care există în lume. Oricât de mult nu s-ar strădui omul contemporan să nu bage în seamă semnele vremurilor care se onglindesc în natură, îl trage de mâină ştiinţa şi-i arată, îl atenţionează că ceea ce se întâmplă în natură trece de orice limită a normalului, sau cum se spune „nu e bine”. Cât de mult nu s-ar strădui omul să se lepede de Creatorul său, să încuie după sine uşa (sufletului său) şi să trăiască fără Cel care i-a dat viaţa, acest lucru nu-l va putea realiza niciodată într-un mod tăcut şi inconştient pentru că însăşi natura se răzvrăteşte împotriva lui. Răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu aduce după sine răzvrătirea naturii împotriva omului. [Continuare →]

Una dintre cele mai grele urmări ale comunismului este  faptul că au început să facă politică şi istorie toţi cui nu le este lene. În Rusia de aceasta se ocupă medici oculţi de genul lui Muldaşev, matematicieni ca Fomenko sau autori de detective precum Buşkov. La noi (de ce să rămînem în urma fratelui mai mare) acelaşi lucru îl fac poeţii şi scriitorii (de pildă N. Dabija), istorico-filologi cu studii post-universitare la şcoala superioară de partid precum V. Stati şi mulţi alţii. Printre mulţi alţii se deosebeşte prin enormităţile perorate un oarecare Serghei Gheorghievici Suleak care a publicat o serie de articole şi chiar o monografie („Oskolki Sveatoi Rossii”) consacrată istoriei rusinilor.

Faptul că acest Suleak a scris despre rusini nu este mare ispravă, putea omuleţul nostru să scrie şi despre zuluşi (la noi în Constituţie este garantată libertatea creaţiei, presei şi a cuvîntului). Important este alta: cine a scris, ce a scris şi în interesele cui a făcut-o. Dar, ar fi bine să o luăm de la început.

Cine sînt rusinii şi care este patria lor.

În partea de nord a Carpaţilor şi astăzi locuieşte un grup etnic care poartă denumirea de rusini. Rusinii sînt un etnos foarte interesant, la al cărui formare au contribuit reprezentanţii tuturor popoarelor adiacente: slovacii, cehii, polonezii, ungurii, ucrainenii, ruşii, evreii, germanii şi românii din Maramureş. [Continuare →]

Partea a II-a

Fie că vor să scape de criza economică, să îşi rotunjească veniturile sau sunt doar împătimiţi ai pariurilor, peste un milion trei sute de mii de români calcă pragul agenţiilor de pariuri, în fiecare lună. Acestora li se adaugă o altă categorie, a celor care joacă la Loterie. Şi se pare că anul acesta vor fi din ce în ce mai mulţi, potrivit estimărilor preşedintelui Loteriei Române.

“Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“

Din câte am înţeles eu criza asta, una dintre cauzele ei este iubirea de bani. Foarte mulţi vor să obţină banii uşor, dacă se poate şi fără muncă - de exemplu, aşa au prosperat băncile, prin iluzia dobânzii oferită deponenţilor, profitând de aversiunea faţă de risc a acestora din urmă, sau pe dobânzile reale la credite. Însă nu ştiu dacă e vorba numai de iubire de bani, pentru că unii chiar au fost aduşi într-o stare de NEVOIE permamentă, sunt foarte mulţi care abia trăiesc de azi pe mâine şi sărăcia în ţara noastră se adânceşte… [Continuare →]

Continuarea acestui fragment

Aşa-zişii creştini joacă un rol important în încercarea lumii de a obţine pacea. Cu sloganul „Creştini, uniţi-vă!”, ei au pornit în căutarea bazarului unde are să se vândă adevărul. Odinioară, creştinii aveau credinţă şi erau gata să moară pentru credinţa lor. În ziua de azi, zelul lor pentru adevăr s-a domolit. Au început să-l considere ca fiind ceva secundar. Li se par lipsite de importanţă şi nedemne de a fi menţionate diferenţele dintre biserici, pentru care altă­dată martirii se sacrificau cu ardoare, Părinţii erau exilaţi, iar credincioşii prigoniţi şi mutilaţi pe capete.

Majoritatea dintre ei sunt sentimentali incorigibili, care cred că religia lui Hristos este un sistem etic privind relaţiile umane. Alţii urmăresc scopuri politice şi interese ascunse. Ei zidesc laolaltă cetatea Antihristului. Caută armonia, fiind indiferenţi faţă de adevăr; caută o reconciliere externă, ignorând disensiunile interne; caută litera, fiind indiferenţi faţă de duh.

Cum e cu putinţă ca ei să spere că ceea ce nu s-a înfăptuit în primele secole ale schismei se va înfăptui acum, când diferenţele în dogmă şi mentalitate, o dată cu trecerea secolelor, din simple fisuri, au devenit prăpăstii?! [Continuare →]

Istoria Ucrainei ca stat independent numără nu mai mult de cincisprezece ani (inclusiv şi anul 1918 cînd pentru o scurtă perioadă de vreme această fostă periferie a Imperiului Rus şi-a declarat independenţa de stat). Statalitatea ucraineană are o istorie puţin mai veche, însă şi aceasta este cu mari întreruperi temporale şi cu încă mai mari semne de întrebare. Pentru a înţelege cum Ucraina a ajuns la dimensiunile teritoriale pe care le are astăzi este necesar să începem cu semnele de întrebare şi primele dintre ele este puse chiar în faţa denumirii statului, poporului şi a provenienţei sale.

CE SĂ ÎNSEMNE TOPONIMICUL „UCRAINA” ŞI CINE SÎNT UCRAINENII

De la bun început toponimicul „Ucraina” nu era denumirea unei ţări, ci a unei regiuni sau, mai exact, astfel era arătată poziţia ei geografică. „Ucraina” (cuvînt derivat din „u kraia” sau „okraina”) din limba rusă se traduce: „la periferie”, „la margine” sau pur şi simplu „periferie”. Rădăcina acestui cuvînt este „krai” - „margine”. [Continuare →]

“Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi ! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie, nu răbdare, ci îndelungă răbdare. Un frate mă întreba : ” Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea ? “. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că după naştere uită durerea ” că s-a născut om pe lume “.

Mare lucru este, părinte, a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luam parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi. Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat; iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aiba, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe îi doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plânge, cum face şi copilul părăsit de mama lui.

Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecarui om nu este cumva o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu. Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri : să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! [Continuare →]

Guvernul francez va cheltui aproape un miliard de euro pentru un program de vaccinare obligatorie in aceasta toamna. Potrivit lui Marie-Christine Tabet (Le Journal du Dimanche): “Franta pregateste un plan de lupta fara precedent pentru aceasta toamna, inclusiv o campanie de vaccinare obligatorie pentru toti francezii de la varsta de 3 luni in sus. Conform informatiilor noastre, statul va plasa o comanda de 100 milioane de unitati de vaccin anti gripal la trei laboratoare (GlaxoSmithKline, Sanofi and Novartis).“

   Lucrurile se leaga, tinand cont ca pe 15 mai Bloomberg a raportat ca Franta, Marea Britanie, Belgia si Finlanda au convenit sa cumpere aproximativ 158 de milioane de unitati de la Baxter International Inc. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o productie de pana la 4,9 miliarde de doze de vaccin impotriva “gripei procine” este perfect realizabila. Un program pilot de vaccinare este deja in curs de dezvoltare sub supraveghere UE.

   Anne Laude, co-director la Institute of Health de la Université Paris Descartes a declarat ca: “nimeni nu ar avea dreptul, cu exceptia cazurilor clare de contra-indicatie medicala, sa refuze vaccinarea“. [Continuare →]

Experienţa tragică a ultimelor generaţii a făcut ca omenirea să dorească intens pacea. Pacea este considerată acum un bun mai important decât multe idealuri pentru care, în trecut, oamenii îşi vărsau de bună voie sângele. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că războiul nu mai este ceea ce era odinioară, şi anume un conflict între dreptate şi nedreptate, ci a devenit un conflict lipsit de sens, în care dreptatea diverselor părţi apare numai în ochii propriilor adepţi, fapt care a făcut ca oamenii să-şi piardă încrederea în existenţa dreptăţii şi să nu mai aibă nici o valoare care să merite să fie apărată. Astfel, războiul, sub orice formă, pare a fi ceva complet absurd.

Reticenţa pe care umanitatea o manifestă faţă de orice tel de conflict ar fi admirabilă, dacă ea ar fi rezultatul sănătăţii spirituale. Dacă nedreptatea, ura şi minciuna ar fi încetat să existe, atunci pacea ar fi constituit înfăptuirea fericirii umane. Armonia ar fi fost un rezultat natural şi nu unul artificial. Observăm, în schimb, ceva cu totul diferit. Astăzi, când toată lumea vorbeşte despre pace şi armonie, dragostea de sine şi ura, nedreptatea şi minciuna, ambiţia şi lăcomia se află la apogeu. [Continuare →]

(Vezi partea I)

ETAPELE ISTORIEI POLITICE ŞI A STĂRII SECURITĂŢII NAŢIONALE

Istoria politică a Republicii Moldova de la Declaraţia de Suveranitate pînă în prezent s-ar putea de împărţit în următoarele perioade:

-         aa.1990-1993 - Guvernarea Frontului Popular cînd şef al statului era Mircea Snegur, iar legislativul era controlat de către Frontul Popular. Aceasta a fost o guvernare marcată prin aventurism şi diletantism politic. Relaţiile interetnice încordate au eclatat în „voluntariada” lui Mircea Druc şi războiul de pe Nistru. Conducerea republicii nu avea nici un fel de concepţie clară a securităţii naţionale.

-          aa.1993-1997 - Guvernarea PDAM (pseudo-agrarienii) care i-a avut în frunte pe acelaşi M. Snegur, D. Moţpan, A. Sangheli, şi P. Lucinschii. Aceasta, din punct de vedere al securităţii naţionale, a fost o guvernare a trădării şi a vinderii intereselor naţionale. Are loc recunoaşterea „de facto” a regimurilor separatiste de la Tiraspol şi Comrat. Ironia soartei este că anume în perioada dată este formulată şi adoptată concepţia securităţii naţionale care suferă de carenţele despre care am pomenit mai înainte.

-          aa.1997-2001 - Renumita „guvernare algoritmică” sau mai exact, totala lipsă de guvernare. „Elita” politică moldovenească nu a mai avut timp pentru securitatea naţională, căci se ocupa febril „prihvatizarea” (furt, delapidare) a tot ce nu au reuşit s-o facă guvernările precedente. Clasic, din acest punct de vedere, este cazul cu „comercializarea” Mig-urilor. [Continuare →]